Despre Sevilla, la eşec

FC Sevilla a pierdut la Zaragoza. Se pare că de la această realitate, acest 2-1 consemnat sîmbătă seară, au început să plece tot felul de presupuneri. Sevilla nu-i o superechipă. Sevilla îşi arată limitele. Sevilla poate fi bătută. Şi, mai […]

FC Sevilla a pierdut la Zaragoza. Se pare că de la această realitate, acest 2-1 consemnat sîmbătă seară, au început să plece tot felul de presupuneri. Sevilla nu-i o superechipă. Sevilla îşi arată limitele. Sevilla poate fi bătută. Şi, mai rău, Sevilla e în criză.

Ei bine, n-aş fi chiar atît de sigur. Am avut ocazia să comentez în direct meciul pe Boom Sport sîmbătă seară şi pot spune cu mîna pe inimă că a fost cel mai bun din sezonul ăsta. Cu mult peste Real – Barça sau Sevilla – Real Madrid. Un magistral exemplu de „jogo bonito”, de fotbal total, de spectacol ce te ţine conectat lîngă televizor 90 de minute. Plus porţia de „cafteală” din final, ce a venit ca un bonus.

Ca să revin, cine crede că Sevilla nu-i echipă se păcăleşte şi sper ca steliştii să nu cadă în această capcană. Sevilla a pierdut la Zaragoza, dar a făcut-o în stil de mare echipă. Pentru că deja Sevilla a încetat să mai fie o grupare de pluton, acum deja e o mare echipă. Chiar azi primeşte titlul de echipa anului 2006, la Salzburg. Ca să i te poţi opune trebuie să dai totul. Anticipaţie, agresivitate, dăruire, organizare, echilibru. Mult cinism. Foarte mult noroc. Şi nu-i tot. După ce ai bifat aceste puncte, trebuie să mai joci şi ceva fotbal.

Zaragoza a avut din toate cîte puţin, dar şi destul de mult noroc. Iar Zaragoza e o echipă tare a Spaniei la această oră. Cu fraţii Milito, cu Aimar, cu D’Alessandro, cu Ewerthon. La un moment dat, spre final, terenul se aplecase parcă spre poarta gazdelor. Juande Ramos a răspuns, la 0-2, ca un mare antrenor ce tinde să devină. A scos un fundaş şi a băgat un mijlocaş, a scos un mijlocaş şi a băgat un atacant. 4-2-2 s-a transformat în 3-4-3 şi puţin a lipsit să nu apară roadele, adică meritata egalare.

Şi încă ceva. Eventuala suspendare a lui Luis Fabiano, primită cu ceva satisfacţie pe la noi, ar trebui, cred să ne îngrijoreze. De ce? Unu, pentru că e greu de crezut că Sevilla îl va mai lăsa pe Kanoute să plece, doi, pentru că vor avea ocazia acum şi Chevanton, şi Kerzakov să joace şi să intre în formă, şi trei, pentru că dacă va primi multe etape de suspendare, va juca împotriva Stelei cu maximum de ambiţie.