11 dintr-o lovitură
Cînd, în vară, s-a reîntors în Liga 1, Ceahlăul Piatra Neamţ anunţa proiecte mari pentru acest campionat. Se vorbea chiar de cupe europene, deşi obiectivul declarat era ocuparea unui loc la mijlocul clasamentului, fără emoţii de retrogradare. Lucrurile n-au stat […]
Cînd, în vară, s-a reîntors în Liga 1, Ceahlăul Piatra Neamţ anunţa proiecte mari pentru acest campionat. Se vorbea chiar de cupe europene, deşi obiectivul declarat era ocuparea unui loc la mijlocul clasamentului, fără emoţii de retrogradare. Lucrurile n-au stat tocmai conform planurilor. Iar ultimul meci al anului, 0-4 pe teren propriu cu Poli Iaşi, ceea ce a dus la o clasare pe un periculos loc 15 în clasament.
Nu mai puţin de 11 jucători au fost daţi afară după acest eşec de la Ceahlăul. Antrenorul Florin Marin a anunţat acest lucru, precizînd că despărţirea a avut loc pe cale amiabilă. „Fiecare dintre ei are posibilitatea de a-şi găsi o altă echipă unde să joace. Noi avem nevoie de sînge proaspăt”, a spus el. Oficial, motivul renunţării la un număr neobişnuit de mare de fotbalişti a fost neadaptare a unora, sau slaba valoare a altora. Neoficial s-a vorbit însă de lipsa de participare la efortul echipei, au apărut chiar bănuieli că unii dintre cei excluşi nu şi-au apărat şansele aşa cum ar fi trebuit la unele meciuri.
O altă variantă ar fi că toţi aceşti jucători nu doreau să meargă mai departe alături de antrenorul Florin Marin şi, prin prestaţiile lor slabe, ar fi încercat să obţină înlăturarea lui. Numai că, poate surprinzător în lumea fotbalului, conducerea clubului a mers pe mîna antrenorului şi a ales să se despartă de o întreagă echipă.
Cine sînt cei excluşi
Ionuţ Curcă (portar)
Vasile Prisacă (portar)
Angelo Alistar (fundaş, căpitanul echipei)
Paul Borz (mijlocaş)
Tibi Şerban (mijlocaş)
Cătălin Ivască (mijlocaş)
Arman Karamian (mijlocaş, Armenia)
Dusko Stajic (mijlocaş, Serbia)
Angel Gaston Diaz (mijlocaş, Argentina)
Mihai Nemţanu (mijlocaş)
Carlos Herrera (atacant, Argentina)

Lista nu-i completă
Viorel Mestecăneanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Ceahlăul, a anunţat că lista disponibilizaţilor nu e definitivă. Pe ea ar putea intra şi alte nume. „Vom avea discuţii şi cu alţi fotbalişti din lot. Dacă vom vedea că nu înţeleg ce ne trebuie nouă, vom renunţa la colaborarea cu ei”, a declarat Mestecăneanu. Cei vizaţi ar fi Forminte, Costel Ilie, Purică, Avădanei şi Covrig, oameni cu vechime la Ceahlăul.
Vor jucători
Cu un număr atît de mare de fotbalişti plecaţi, e limpede că şi achiziţiile vor fi la fel de numeroase. Antrenorul Florin Marin a cerut ca toate transferurile să fie rezolvate înainte de 8 ianuarie, cînd e programată reînceperea pregătirilor. Pe lista nemţenilor se află nume cunoscute din fotbalul românesc, de care echipele unde sînt legitimaţi s-ar putea dispensa. Se pare că deja există o înţelegere cu Dinamo pentru împrumutul a 5 jucători, Matache, Goian, Bălţoi, Tameş şi Mihuţ.
Probleme cu antrenorul
Ceahlăul a început cu un nume surprinzător pe banca tehnică, Mihai Stoica, un antrenor cu un palmares modest, care tocmai retrogradase echipa B a Rapidului în divizia a treia. După etape şi o victorie, el a renunţat, iar în locul său a fost numit Ion Moldovan. Nici el n-a stat prea mult, după 10 etape cu 5 înfrîngeri şi un egal fiind demis. A fost numit un antrenor interimar, Vasile Silaghy, care a condus echipa o săptămînă, timp în care a obţinut şi cel mai important rezultat al sezonului, 0-0 cu Steaua. Apoi a venit Florin Marin, care în 5 etape n-a reuşit nici un punct.
Preşedintele primar
Cel mai cunoscut personaj la Ceahlăul este Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al clubului şi finanţatorul din umbră al echipei. El a intrat în fotbal în 1992, preluînd o echipă aproape de faliment. De-a lungul anilor, a fost bănuit de multe lucruri necurate, în special de partide aranjate. Profitînd de popularitatea dobîndită în oraş, a intrat în politică, în Partidul Naţional Liberal, iar în 2004 a fost ales primar. După un an a renovat în întregime stadionul şi a montat instalaţia de nocturnă, iar pe 28 martie 2007 aici va juca, în premieră, naţionala României, cu Luxemburg, în preliminariile pentru CE 2008.
Aranjamente şi prostituate
Clubul Ceahlăul a fost anchetat în primăvara anului 2002, fiind bănuit că a trucat rezultatul unui meci cu Dinamo, disputat la Piatra Neamţ şi cîştigat de Dinamo cu 2-1. Iniţial, Federaţia Română de Fotbal sancţionase ambele cluburi cu pierderea meciului cu 3-0, dar la intervenţia Ministerului Sporturilor, care a acuzat vicii de procedură, cazul a fost clasat. În vara anului 2000, după un meci Ceahlăul – Austria Viena din Cupa Intertoto (2-2), arbitrii francezi ai acelui meci au scris în raportul oficial că s-a încercat coruperea lor cu prostituate. Cazul a fost cercetat de UEFA, care a exclus clubul nemţean timp de un an din toate competiţiile europene.
