Despre mine
Sînt muscelean. Perechile de bunici erau de la ţară: Rucăr si Dragoslavele, două sate superbe, foarte dragi mie. Străjuiesc trecătoarea Branului. Chiar iubesc locurile alea. Cel mai bine îmi adun gîndurile cînd merg acolo. La Dragoslavele. Rămîn cu clopotul tălangilor […]
Sînt muscelean. Perechile de bunici erau de la ţară: Rucăr si Dragoslavele, două sate superbe, foarte dragi mie. Străjuiesc trecătoarea Branului. Chiar iubesc locurile alea. Cel mai bine îmi adun gîndurile cînd merg acolo. La Dragoslavele. Rămîn cu clopotul tălangilor în urechi multă vreme. Senzaţia mă linişteşte. Mi se pare că e cea mai frumoasă măsurătoare a timpului. Fotbalul îmi place din şcoala generală. Mereu mă duceam cu genunchii rupţi acasă. Adrian Creţu era băiatul profesoarei de matematică, eu al celei de română. La note mă întrecea mereu, eu încercam în fiecare pauză să trec de el la fotbal. Tata dorea să mă ducă la box pentru că fratele meu era deja fotbalist la Centrul Olimpic Piteşti. N-am vrut în ruptul capului! Am terminat Teologia, dar din anul patru de facultate am ajuns jurnalist. Cum? Într-o zi, tata, care era corespondent la ziarul „Sportul românesc”, mi-a zis să trec pe la redacţie să-i iau banii. Mi-a plăcut şi acolo am rămas. Apoi am ajuns la „Naţional”, ProSport Magazin, Prosport şi Gazeta Sporturilor. Anul trecut am cîştigat un premiu de care sînt mîndru: „Ioan Chirilă” pentru „Cel mai bun autor de reportaje”. Vreau să-l cîştig în fiecare an, aşa cum aş purta la mînă un ceas care să ticăie ca o talangă în serile de vară.