October 2011 ↓
October 31st, 2011 — Fotbal intern
De așteptat și de dorit ca agresorul lui Galamaz să ajungă după gratii. Față de asemenea animale, deși termenul îi nedreptățește pe cai, pe cîini și pe pisici, nu trebuie manifestată nici o îngăduință. N-aș împărtăși însă punctul de vedere exprimat de Răzvan Lucescu, care propunea să se dea un exemplu cu atacatorul fundașului stelist. Cînd vorbim despre lege, nu vorbim despre exemple. Legea se aplică și atît. Dar faptul că a noastră e exagerat de blîndă cu huliganii constituie o problemă ce depășește sfera fotbalului.
Vinovați de cele întîmplate sînt, evident, și stewarzii firmei de pază. În loc să-l împiedice pe bezmetic să pătrundă pe gazon și, dacă tot le-a scăpat, măcar să-l fi oprit să se apropie de jucători, aceștia l-au lăsat să-și facă mendrele. Nu știu ce scrie în contractul dintre firma Galant și organizatorii partidei, însă prima trebuie trasă la răspundere. Nu și-a îndeplinit obligațiile și e normal să plătească.
Nu încap dubii că Petrolul va pierde meciul la masa verde. Oricît s-ar strădui cineva să țină partea grupării prahovene, pretinzînd că nu-i logic ca ea să suporte consecințele actului comis de un dement beat, drogat ori cum o mai fi fost, nu există altă variantă plauzibilă în afara lui 0-3.
În context, a surprins neplăcut, ba chiar a șocat, pasivitatea fotbaliștilor ploieșteni. Situat la doar cîțiva metri de Galamaz, alături, Komazec nu numai că n-a intervenit, dar n-a schițat nici un gest, nici el, nici coechipierii lui! Să admitem că s-au speriat. Posibil, ceea ce însă nu-i disculpă.
Rămîne în discuție, și se dezbate aprins, atitudinea “centralului” brașovean Robert Dumitru, cel care, în încercarea de a controla o situație neobișnuită, i-a eliminat pe Martinovici și pe Stanca. Se ridică de-acum întrebarea în ce măsură cei doi trebuie sau nu suspendați?
Aici opiniile se despart. Unii susțin că roș-albaștrii, simțindu-se amenințați, s-au aflat în legitimă apărare. Alții că, lovind la rîndu-le cu sălbăticie într-un individ, fie el și smintit, căzut la pămînt, steliștii au devenit ei înșiși agresori. Ca atare, arbitrul
a respectat regulamentul cînd i-a eliminat deoarece nimănui, deci nici lui Martinovici și lui Stanca, nu-i e permis să-și facă singur dreptate. Nicăieri în lumea civilizată.
Părerea mea e că Robert Dumitru n-a greșit, fără ca asta să însemne că jucătorii amintiți merită sancționați. Chiar dacă nu s-au mai găsit la un moment dat în legitimă apărare, cred că reacția poate fi înțeleasă și, mai departe, scuzată.
Asta în ideea că, dincolo de conținutul lui, regulamentul are, sau ar trebui să aibă, și o morală, asemenea legii. După litera legii, Martinovici și Stanca ar trebui suspendați. După spiritul ei însă, nu.
October 31st, 2011 — Blogroll, DINAMO, Fotbal, Fotbal intern
Să admitem că asistentul I. Popa s-a înșelat semnalizînd ofsaid la M. Niculae în minutul 70 al partidei U Cluj - Dinamo, care se va termina, opinia mea, printr-un egal echitabil. La fel, să convenim și că decizia lui Al. Deaconu din prelungiri, cînd mai întîi L. Marinescu și apoi Nasser l-au controlat pe același Niculae în marginea careului, i-a dezavantajat pe “cîini”, deși numeroși specialiști apreciază că în faza respectivă, una grea, la limită, “centralul” a procedat corect lăsînd jocul să continue.
Și dacă judecăm că în ambele situații bucureștenii au fost nedreptățiți, ceea ce e însă discutabil, tot nu se justifică virulența cu care oficialii lor au condamnat prestația brigăzii, tot pare trasă de păr! Nu fac neapărat trimitere la răbufnirea lui Dragoș Săvulescu, care a numit arbitrajul “absolut devastator”, ba i-a reproșat “vicierea gravă a rezultatului”!!! Cum președintele delegat a apărut mai nou în fenomen și e tînăr, lui Săvulescu i se permite să mai exagereze, să mai scape caii.
M-a surprins însă, oare numai pe mine?, riposta vehementă a președintelui Consiliului de Administrație, Nicolae Badea insinuînd că bucureșteanul get-beget Deaconu ar fi clujean și insistînd că, la cîte gafe a comis sîmbătă acesta, speră să nu-l mai vadă niciodată la un meci al roș-albilor și, în general, să nu-l mai vadă niciodată arbitrînd!
Mărturisesc că mă așteptam la o altă reacție deoarece Badea și-a cîștigat în timp statutul de a fi socotit unul dintre puținii noștri oameni de fotbal echilibrați, lucizi, politicoși, discreți. Un adevărat gentleman demn de stimă și de prețuire.
O spun cu părere de rău, însă trebuie să constat că, pierzîndu-și din ce în ce mai des cumpătul, inclusiv după recentul 0-0 de-acasă cu FC Brașov, pînă și Nicolae Badea a început să iasă cu declarații incendiare, menite să stîrnească ori măcar să alimenteze controverse. Nu pot decît să regret că însuși omul-cheie din Ștefan cel Mare, altădată un exemplu de urmat, a ajuns să declanșeze polemici, să pună presiune și să dea verdicte. Trist, în loc să se ia alții după Badea, s-a luat Badea după alții!
Oricît și-ar iubi echipa, și nimeni nu se îndoiește de asta, sînt convins că președintele lui Dinamo a înțeles că nu din pricina arbitrajului, nu hotărîtor din această cauză, băieții lui Ciobotariu au ratat victoria pe Cluj Arena. Atunci, de ce și în ce scop atî ta agitație inutilă?!
October 29th, 2011 — Fotbal intern, TIMISOARA
Federalilor care s-au grăbit s-o excludă pe Craiova le-ar fi fost de ajuns să vadă meciul de Cupă găzduit joi seara pe malul Begăi spre a se lămuri că au greșit și atunci cînd, amestecînd-o în ciorbă și pe UEFA, au retrogradat-o pe Poli. În vreme ce pe majoritatea stadioanelor noastre spectatorii se numără cu abacul, pe “Dan Păltinișanu” au venit aproape 20.000 de oameni, pe lîngă gratuități, 16.000 de bilete vîndute! Și nu doar atît.
Publicul a creat o atmosferă extraordinară, dovedindu-și atașamentul față de echipa locală și, la fel de emoționant, iubirea pentru fotbal. Măcar în numele acestor calități, Timișoara nu merita să fie surghiunită, ci tratată cu respect, cu un plus de înțelegere. Și nu vorbim aici despre privilegii, vorbim despre drepturi. Din păcate însă, precum în cazul lui Mititelu, dorința de a-l învăța minte cu orice preț și cu orice risc pe Iancu, care îndrăznise să-i înfrunte pe șefii FRF, într-adevăr, scăpînd uneori caii, a denaturat judecata și a expediat-o pe Poli în liga secundă.
Cu privire la succesul gazdelor, 2-0 cu Steaua, nu-s prea multe de spus. Deși a pierdut 14 jucători în ultimul timp, între care pe Pantilimon, Luchin, Burcă, Alexa, Bourceanu, Nikolici și Zicu, un întreg vestiar, dar și fără Tameș și Zegrean, accidentați, Timișoara n-a lăsat nici o șansă adversarei, nimeni alta decît deținătoarea trofeului!
Cu Goga, Curtean și canadianul Ricketts în zi de grație, Poli a condus ostilitățile din minutul 1 în 90 și putea învinge chiar mai confortabil. Că Steaua, în ciuda valului de achiziții, nu se regăsește constituie secretul lui Polichinelle: orbecăie prin campionat, prin Europa League și, iată, prin Cupa României! Constatarea nu scade însă din elogiile cuvenite lui Poli, o trupă cu ambiție, cu elan și, încă mai important, cu suflet. Ea a înțeles că e datoare să răsplătească fidelitatea suporterilor și a reușit pe deplin.
Presupusele raporturi de forță s-au inversat pe gazon, Timișoara lui Velcea arătînd ca o formație de Divizia A, iar Steaua lui Stan, apatică și dezordonată, ca una de B, cîteodată chiar de C Afirm că Poli a obținut joi seara mai mult decît o victorie. Grație rîvnei din teren și, în egală măsură, entuziasmului din tribune, a probat că locul ei e în elita fotbalului românesc. Această demonstrație îi pune într-o lumină și mai proastă, într-o situație și mai jenantă, pe toți cei care, din exces de zel și din răzbunare, au trimis-o la matineu. Timișoara n-a murit, Timișoara trăiește, ceea ce ar trebui să le dea de gîndit pînă și oficialilor care i-au vrut și i-au pricinuit răul. Să-i facă să se simtă cu musca pe căciulă, să aibă remușcări, să aibă coșmaruri.
October 28th, 2011 — CRAIOVA, Fotbal intern
Ieșit ieri plin de nervi de la DNA, președintele LPF a ținut o conferință de presă, pe parcursul căreia, erijîndu-se în stăpînul inelelor, dar și interpretînd rolul de victimă, a debitat un șir întreg de aiureli. Convins că, lege nescrisă, cea mai bună apărare e atacul, Mitică Dragomir l-a luat în cătare pe Mititelu și a tras în acesta din toate pozițiile. În el și în “ziariștii corupți” care i-ar cînta în strună patronului oltean.
Îi e permis oricui, deci și lui Dragomir, să arate cu degetul, numai că acuzațiile trebuie și dovedite, însoțite de probe, nu de vorbe. Conform lui, Craiova n-ar fi putut juca nici măcar în Liga 2 din pricina datoriilor lui Mititelu. Varianta nu rezistă însă, pică repede, din moment ce Universitatea a primit licență pentru eșalonul secund chiar pe 30 iunie 2011! Să credem că a obținut licența șmecherește, cu anasîna? Dacă da, deși mă îndoiesc, atunci prima vinovată e însăși Federația, cea care, prin intermediul unei comisii din subordinea sa, i-a făcut Științei o favoare. Imposibil de imaginat că s-a întîmplat așa deoarece se știa despre scandalul izbucnit între conducerea fotbalului și finanțatorul grupării alb-albastre. Ca atare, cine ar fi îndrăznit să-i acorde lui Mititelu o licență care nu i s-ar fi cuvenit? Continue reading →