February 2012 ↓

Guardiola ezită să semneze prelungirea contractului. E greu să fii antrenor de extratereştri.

Trecem peste ironiile francezilor de la Canal Plus, mama lor de îmbuibaţi! Plecăm de la ipoteza că tot ce vedem are la bază sucul de morcovi, fresh-ul de portocale şi paella cu fructe de mare. Aşadar. Barcelona este cel mai puternic club de fotbal din lume. Cel mai bine organizat, cu şcoala cea mai productivă, cu oamenii cei mai pregătiţi. Un club bogat, cu o tradiţie solidă, care a pus înainte de toate munca neobosită şi curajul de a promova idea unui fotbal generos, inovator, curajos. Plăcut ochiului şi eficient, fotbalul practicat de Barcelona lui Guardiola şi Messi a atras suporteri din Extremul Orient pînă la Strîmtoarea Magellan. Din Ghencea pînă în Beverly Hills.

Leo Messi şi-a sărbătorit cea de-a 200-a apariţie în tricoul blaugrana cu 4 goluri înscrise în poarta Valenciei. Începem cu argentinianul pentru a ajunge la antrenorul lui catalan. Josep Guardiola, zis şi Pep nu doar pentru apropiaţi. Guardiola se gîndeşte. Guardiola nu se mai gîndeşte la titlu în Spania, dar se gîndeşte dacă semnează prelungirea contractului cu Barcelona. Se alintă, îmi şopteşte Andrei Niculescu după şedinţa de sumar. Pe Andrei trebuie să îl ascult, fiindcă se pricepe la marele fotbal şi fiindcă a trăit la Barcelona. Da, e o posibilitate ca Pep să se joace puţin cu nervii preşedintelui Sandro Rosell, despre care mi se spune că se află într-o relaţie de serviciu şi atît cu faimosul lui antrenor, care antrenor fusese instalat pe Camp Nou în mandatul lui Laporta, care Laporta îi oferise postul de preşedinte onorific lui Johan Cruyff, care Johan Cruyff, părintele din umbră al tiki-takăi, îl simpatiza pe Guardiola şi a contribuit decisiv la instalarea acestuia pe banca Barcelonei.

Îndoielile lui Guardiola pot fi însă cît se poate de materiale. A nu se citi materialiste! Teama unui bărbat de succes de a rămîne antrenorul echipei care fiind în stare să cîştige în faţa oricui nu ar trebui să piardă niciodată, în faţa nimănui. Frica de blazare, suprasaturaţia provocată de succesele cu repetiţie. Poate şi omeneasca dorinţă de a schimba peisajul. Biotopul. Anglia este un uriaş aspirator cu mai multe guri îndreptate spre Guardiola. Manchester, United şi City. Londra, Arsenal şi Chelsea.

Dar Pep ştie foarte bine că priceperea lui în meserie dusă mult dincolo de meşteşug depinde organic de sistemul Barcelona. Sistemul Barcelona şi elementul Messi, ceva care iese din banalul Tabel al lui Mendeleev şi se duce în supranatural. Şi undeva, în subconştientul tuturor, umbra enigmatică a lui Cruyff. Olandezul care îi bîntuie pe toţi cei care au o legătură cu Barcelona. Marele Johan, personaj misterios, desprins parcă din literatura catalană barocă. Nălucă dominatoare întrupată de undeva din tenebrele oraşului vechi, descinsă pe Camp Nou cu o ceată de hobbiţi pe care i-a inventat pentru a supune lumea fotbalului. Da, sună a poveste dintr-un roman pentru adolescenţi. Dar şi ei sînt interesaţi să vadă cum se termină. Semnează sau nu Guardiola?

Ilie Stan crede că Steaua ar fi meritat mai mult, muşchii lui Latovlevici zic pas

Mesajul optimist ar fi că există un meci retur, că Steaua poate reface handicapul şi că Twente nu este echipa perfectă. Că şi mîine e o zi, că nici ei nu au trei picioare. Etc, etc.

Mesajul realist trebuie să dea filmul înapoi şi să refacă lanţul de întîmplări/greşeli care au dus la prestaţia modestă de pe naţional Arena.

La scurt timp după imaginea de grup realizată în Antalya, fotografie-eveniment în care domnul Teia Sponte stă, cum altfel decît turceşte, în mijlocul “băieţilor”, iar Ilie Stan vorbeşte la mobil, echipa s-a întors în ţară. Era după-amiaza zilei de joi, 9 februarie, cînd sudul României se pregătea de ultimul cod portocaliu de zăpadă&ger. În ciuda avertizărilor, Steaua ateriza pe Otopeni, alegînd repatrierea unei prelungiri a stagiului din Turcia. O săptămînă pierdută, în care, previzibil, Tătăruşanu şi compania au urmat un intens program de flotări, genuflexiuni şi fandări în balonul lui Ando, s-au dezechipat la Mogoşoaia şi au dormit care în cantonament, care pe acasă. “Nu ştiam că este aşa de rău acasă”, a venit replica oficialilor din… nu din Ghencea, din… nu se ştie de unde.

Ilie Stan l-a preferat pe lista UEFA şi, mai departe, printre titulari pe Dănănae. Un fiasco pentru echipă şi o sursă de umor fotbalistic în duelurile cu Ola John. Antrenorul roş-albaştrilor a mizat pe presupusul plus de tehnică al olteanului faţă de sîrbul Martinovici. Acelaşi Ilie Stan susţine că uneori fotbalul este nedrept. Uneori, nu şi acum. Steaua a avut 12 driblinguri reuşite, Twente, 23, Steaua a dat 353 de pase bune, Twente, 462. Mai departe: 21 de deposedări în contul steliştilor, 34 pentru olandezi. 100 de dueluri cîştigate de ai noştri, 137 de ai lor. Nu, dragul nostru Ilie, fotbalul nu este nedrept, ci nemilos.

Din formaţia stelistă a lipsit Latovlevici. Cu Latovlevici în teren pe flancul stîng, Brandan ar fi putut evolua la mijlocul terenului, unde este de presupus că ar fi oferit un plus în construcţia fazelor ofensive. De ce a lipsit Latovlevici? Simplu, a căzut victimă unei pubalgii şi a pierdut aproape tot stagiul de pregătire. Cum s-a pricopsit Latovlevici cu pubalgie? La fel de simplu, fiindcă trage de fiare să aibă un tors de invidiat. Bicepşi, tricepşi, abdomen, chestii din astea. Urmarea? Musculatura toracelui s-a dezvoltat mult peste aceea a picioarelor şi gata pubalgia. De ce nimeni din stafful tehnic nu i-a amintit lui Lato că meseria lui stă mai ales în picioare şi nu în concursuri de Mister Univers nu ştim.

În loc de concluzie. Dănănae şi Mihai Costea au trecut prin zona mixtă privind spre cer, deşi Centrul de Presă se află în subsolul Stadionului Naţional. Îşi închipuiau că sfidează ziariştii. Ziariştii nu şi-au închipuit nimic şi nu i-au întrebat nimic. Apoi au venit Chiricheş şi Rusescu. Ei au vorbit. Pentru că au şi jucat.

Suarez, nici nu ştii, cît de ticălos eşti pentru copii! (scandare a galeriei “cormoranilor” juniori).

Copiii îi imită pe adulţi. Copiii reproduc la scara apartamentului erorile şi ororile celor mari. Jocurile lor sînt proiecţii ale vieţii celor care le-au dat viaţă. Sînt prelungiri ale isprăvilor oamenilor mari. Iar oamenii mari se dovedesc nu o dată nişte neisprăviţi. Uruguayanul Suarez de la Liverpool este un astfel de adult. Suarez aparţine unei categorii suficient de răspîndite. Aceea a fotbaliştilor foarte buni cu minte de… Nu de copil, ar fi o greşeală să credem asta. Copiii nu premeditează, nu clocesc răzbunări, nu pun la cale războaie. Nu se nasc mitocani. Continue reading →