Blogroll ↓

Mircea Sandu e tot mai tare în ceea ce-l priveşte. În celelalte privinţe, gluma se îngroaşă.

Stenograma Comitetului Executiv al FRF din 20 iulie 2011 l-a obligat pe Dumitru Dragomir să vină cu o dezminţire a la Gigi Becali. “Multe lucruri sînt glume de acolo!”. Glumele cui? Ale celor din Comitet, ale DNA-ului? Iar dacă sînt ale federalilor, sînt glume voluntare sau involuntare? Poate şeful LPF ar putea să ne indice exact unde sînt plasate poantele, să le explice puţin.

Atunci ne-am prinde şi noi, cetăţenii, iar DNA-ul ar pica de Direcţia Naţională Antidistracţie, nu Anticorupţie. Dezafilierea Craiovei e o glumă? Nu, e un fapt. Gluma groasă a fost cînd, după ce s-a votat excluderea clubului din Bănie, Mircea Sandu a observat, doct:  “Fiecare are dreptul să voteze după cum doreşte. Nu aveţi nici un fel de presiune din acest punct de vedere”.  Cum era bancul? Un preşedinte avea o federaţie şi federaţia n-avea nimic împotrivă.

Retrogradarea Timişoarei e o glumă? Nu, e un fapt. Poate ceea ce a spus şeful FRF despre Marian Iancu să fi fost consemnat la mişto. În loc de “l-am regulat, adică sînt mai tare în ce mă priveşte”, “i-am tras-o şi lui, ca persoană”, preşedintele FRF o fi spus, de fapt, “am făcut dragoste cu el, mă face să mă simt macho”. Singura poantă, cam dezumflată, pare să fie propunerea lui Vasile Avram pentru un nou mandat la CCA, doar “dacă persistă să fie coardă”.
Cumva, Dragomir are dreptate cu “glumele” lui. În Comitetul Executiv se vorbeşte ca în “Clanul Soprano”: fondul e sinistru, tonul e familiar. Se discută despre dispariţia unei echipe de parcă s-ar discuta despre o reţetă de paste.

Mircea Sandu îşi reglează conturile cu unul, cu altul. Cu Marian Iancu, Adrian Mititelu şi alţii. Îl preocupă “vendettta”, nu situaţia unor cluburi cu sute de mii de suporteri.

Există totuşi rost de amuzamente pe seama sinistrului Comitet. De exemplu, Dragomir e convins că stenogramele îl avantajează. Fireşte că da, mai ales cînd îl laudă pe Avram pentru că e “coardă”, mare pişicher, sau cînd nu pricepe despre ce contracte vorbea Mircea Sandu şi se teme ca Brînzovenescu: “O să cădem într-o capcană mare!”.

Spre deosebire de fotbalul nostru, cupletul Sandu-Dragomir are un viitor în faţă. Trebuie doar să mai exerseze un pic, să nu mai rîdă aiurea la propriile glume şi cam atît. “La cîte glume se fac în Comitetul General, doar nu eşti nebun să le treci pe toate acolo!”, a nuanţat explicaţia Dragomir. De fapt, ce s-a întîmplat cu adevărat acolo, în acea zi de 20 iulie 2011? Nimic deosebit.

S-au adunat băieţii de Comitet, Mircea Sandu i-a aburit cu statute, cu acte, cu regulări şi regulamente, cu dreptul de vot, s-a lăudat că i-a făcut nu ştiu ce unui gagiu, apoi le-a tăiat macaroana, apoi s-au cărat.

A, da, şi a mai fost ceva. Un mic episod de şantaj. Se ştia deja că şeful FRF manevrează alineate, regulamente, comisii şi alte unelte specifice fotbalului. Nu se ştia, doar se bănuia, că e în stare de mai mult. Dă telefoane la viceprimari şi-i ameninţă pe preşedinţii de Consilii Judeţene cu un control de la Curtea de Conturi. “Să ştim şi noi, cetăţenii, cum s-au cheltuit banii, milioanele acelea! “. Pauză de efect. “Am tăcut”. După care ameninţatul îi răspunde ca-n seriale: “Domnule, mă nenoroceşti!”.

Probabil pe viitor Mircea Sandu va trece la ameninţări din alea grele. Va băga spaima-n duşmani cu DNA-ul. “Să vină DNA-ul!”. Ce urmează după astfel de somaţii se ştie din cazul lui Vasile Avram.

Cei 8 inculpaţi au venit fiecare cu verdictul de-acasă în Dosarul Transferurilor.

Ancheta în Dosarul Transferurilor a început în 2006, audierile - pe 2 octombrie 2008. După trei ani, patru luni şi două săptămîni de judecată, după 26 de amînări, vom avea şi un verdict.

Ultimul termen, al 38-lea, a fost şi cel mai agitat, mai pitoresc, cu tuşe umane apăsate. Acel funcţionar bancar numit Kafka nu exagera de loc. Aşa cum spitalele te fac să te simţi bolnav, tribunalele îi fac pe oameni să se comporte nefiresc. Pînă şi cel mai banal gest, să mănînci şaorma şi hamburgeri în sala de aşteptare, capătă proporţii de festin absurd. Cum altfel să descrii mirosul cartofilor prăjiţi amestecat cu praful dosarelor, milionari bătîndu-se cu pumnul în piept că “au fost idioţi”, să li se pună cătuşele, să fie legaţi?! Şi nuanţele infinite ale pledoariilor, acel “Mă simt nevinovat”, al lui Ioan Becali, ca şi cum vinovăţia reprezintă o stare de suflet, nu o stare de fapt.

De fapt, personajele forte în proces n-au fost cei 8 inculpaţi. Tot zgomotul pe care l-a produs fostul impresar Becali la ultimul termen a pornit de la declaraţia unui martor, fost jurist la FRF, Justin Ştefan. Fusese chemat ca martor de avocaţii apărării şi Becali a simţit că declaraţia lui n-a fost consemnată cum trebuie. De aici isteria, strigătele, banca trîntită, saltul în boxa arestaţilor etc.

Declaraţia cu pricina a fost modificată, după insistenţele acuzatului. Dar, cu sau fără ea, Dosarul Transferurilor ajunsese deja atît de voluminos, zeci de mii de pagini, încît era transportat pe holurile tribunalului cu un căruţ de supermarket. Ioan Becali l-a avut în faţă la fiecare înfăţişare, pentru că se afla parcat lîngă boxa inculpaţilor. Cum de nu s-a enervat? Cum de nu i-a tras nici măcar un picior în roată?

De-a lungul procesului, tiradele inculpaţilor n-au răsunat nici pe departe la fel de convingător ca vocile unor martori mai puţin mediatizaţi. Cum ar fi fostul director economic de la Rapid, Viorel Cauc, care a declarat că George Copos i-ar fi cerut să înregistreze contracte la notar, după declanşarea anchetei. Patronul giuleştenilor n-a izbutit să producă revelaţii la fel de spectaculoase. Chiar dacă s-a declarat victimă şi “idiot”: “Am văzut astăzi aici cum se poate distruge viaţa unor oameni, printre care şi a mea”.

Fiecare vede lucrurile în felul lui. Ceea ce se vede din off-shore este că, după cinci ani şi ceva de Dosarul  Transferurilor, în fotbalul nostru se propagă curăţenia, nu idioţenia. Chiar înainte de aflarea verdictului, ancheta în sine, apoi procesul, mîncatul de cartofi prăjiţi pe genunchi şi sentimentul de nevinovăţie în boxă, au avut impact  asupra Ligii 1. A scăzut numărul “bombelor” din transferuri, s-a instalat o oarecare prudenţă financiară. Nu au mai plecat fotbalişti spre Ucraina găleţilor de bani. Exportul de jucători a stagnat, după ce ani în şir, echipele isteţe vînduseră fără probleme cîte un Iulian Arhire, pentru 700.000 de dolari. Nu e vorba de lipsa de valoare actuală, ci despre dispariţia (sau rafinarea?) unui anumit mod de a face comerţ. Un mod, cum ar spune Copos, Borcea şi Becali în cor, “absolut nevinovat”, “total nevinovat”, “nevinovat de nimic”!

Cele 12 tranzacţii din Dosarul Transferurilor au adus statului un prejudiciu de aproximativ 1,5 milioane de dolari, iar cluburilor - un prejudiciu de 10 milioane de dolari. Despre costurile umane - “vieţi distruse”, colesterolul ridicat de la fast-food, accesele de “idiotism” şi isterie, urmează să se pronunţe alte instanţe decît judecătorii. Pe 6 martie, se va face dreptate doar pentru fotbal.