Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

30, 10, când?

Sărbătorim decenii de la ultimele performanţe ale echipelor de club româneşti, fără speranţa că le vom repeta. Şi atunci ce facem?

Permalink to 30, 10, când?
miercuri, 30 martie 2016, 7:50

Arsene Wenger spunea cu ani în urmă că un tânăr fotbalist progreseză mai repede dacă e în stare să se autoevalueze corect. Dacă nu se minte. Chestiunea cred că e valabilă în orice domeniu de activitate, iar fotbalul în sine, managementul lui, e în aceeaşi situaţie.

În primăvara asta sărbătorim fix 3 decenii de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni şi 10 ani de la cea mai bună performanţă de după Revoluţie, „sfertul” Steaua – Rapid din Cupa UEFA. Dacă ne evaluăm corect, dacă rememorăm circumstanţele, contextul socio-politic, interesul financiar al cluburilor importante, trebuie să recunoaştem că şansele de repetare a acelor rezultate tind asimptotic la zero.

Din păcate, fotbalul românesc, măcinat de grave probleme financiare, nu are în acest moment capacitatea de a construi bugete pentru echipe competitive. Nici măcar pentru a doua competiţie europeană, unde creşterea premiilor a atras interesul cluburilor din ţări dezvoltate. Cu cât ele îşi doresc mai mult, cu atât şansele noastre de a ajunge sus scad dramatic.

Singura scăpare a fotbalului românesc este aceea de a forma jucători, nu echipe. Fotbalişti bine pregătiţi din toate punctele de vedere, fizic, tehnic, tactic, mental, care să poată face faţă nivelului din Vest, care să poată fi vânduţi pe bani din ce în ce mai buni şi care să se reîntoarcă puternici la primele reprezentative.

Din păcate însă, şefii cluburilor noastre nu împărtăşesc aceeaşi convingere. Sau, cel puţin, nu arată. Încă de la cele mai fragede grupe de vârstă, antrenorii sunt disperaţi după rezultate pentru că sunt judecaţi după rezultate. Joacă meschin, ţipă la arbitri, încearcă orice pentru a câştiga jocul.

Statistica îi contrazice însă flagrant. Un studiu făcut de Cătălin Parfene arată o realitate neagră. Istoricul a luat la mână ultimele 10 ediţii de finale naţionale de juniori mari, a inventariat loturile finalistelor cu intenţia de a vedea câţi dintre fotbaliştii care se mândresc cu un titlu la juniori sau o prezenţă în finală au ajuns să joace măcar în Liga 1. Doar 59 din 312, adică SUB 20%!!!

Prin comparaţie, „Ardealul” profesorului Mihai Georgescu i-a dat fotbalului românesc pe Chiricheş, Maxim, Răduţ, Ciucur, Vlad, Dinu Moldovan, cu toţii componenţi ai aceleaşi formații de juniori. Care, ce să vezi?, n-a câştigat niciodată titlul naţional!

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Gica Paunescu (2 comentarii)  •  30 martie 2016, 8:46

La articolul Mariei Andries, despre imperfectiunile sistemului medical-social ( n-am gasit alta rima ! ) romanesc, s-au adunat cateva zeci de postari, pe cand la acest articol, despre situatia fotbalului romanesc si publicat intr-un ziar de sport, ajung sa postez eu primul; spune si lucrul acesta ceva despre felul in care ne raportam la problemele sportului romanesc ( si nu cred ca-i neaparat de bine). Am privit aseara la amicalul Anglia-Olanda si-am avut surpriza sa aflu ca Vardy, jucatorul lui Leicester, echipa fruntasa in Premier League, aflat pe locul secund in topul marcatorilor din amintita liga, juca in urma cu 3-4 sezoane in liga a patra; ca-i acum titular in nationala spune despre faptul ca aceea-i alta tara ( e drept, un fost imperiu colonial, cel mai mare din vremea moderna), c-o alta mentalitate, unde nu trebuie sa joci neaparat la cele mai cunoscute echipe ale tarii cat sa fii selectionat, unde se canta la meciurile nationalei ( asa mi-a parut ca aud in tribune), n-am auzit ca echipa engleza sa fie fluierata pe parcursul jocului, se mai pot zice lucruri despre meci, insa ma opresc. Daca incercam sa intelegem ce zice dl. Vochin in articol, atunci va trebui sa ne gandim ca-n urmatorii ani sunt,, sanse'' sa nu mai fim prezenti la un turneu final de CE, precum anul acesta. Caci sistemul prin care s-ar putea perpetua existenta jocului numit fotbal in RO este bolnav rau, de sporturile mai putin mediatizate decat fotbalul nu mai zic; si-i pot intelege pe aceia care au ales sa traiasca in afara tarii; doar faptul de-a fi ,, prinsi'' in ceea ce se cheama UE nu-i suficient cat sa putem spera ca nu ne vom ,, stinge'' ( altii zic cum ca dimpotriva, era bine sa ramanem ,, tovarasi'' cu estul ! ). Iar numarul romanilor care-au fost nevoiti sa ,, aleaga'' calea strainatatii este o rusine ptr. toata clasa noastra politica. Si-atunci, cine vor fi sustinatorii echipei noastre la Euro 2016 ? Paradoxal, chiar multi dintre aceia care-au fost nevoiti sa se ,, exileze'' dupa '90. Si care, inca, spera ca vom deveni si noi o tara ca ,, afara''. Ajunge, s-auzim totusi de bine !

Anti (3 comentarii)  •  30 martie 2016, 11:11

Solutia este sa platim bine antrenorii de la grupele de copii si juniori,si fiecare club sa fie mandru si multumit daca scot 1-2 doi jucatori pentru prima echipa.Nu toti copiii vor putea face pasul direct la prima echipa,multi ar trebui sa joace in esaloane mai joase la inceput ,inceput insemnand 16 ani.Din pacate daca ii trimiti la cluburi din esaloanele mai joase o sa dea peste tot felul de mascarici cu foarte multe interese meschine pe care nu ii interseaza decat banul.Sunt prea multi ,,antrenori si conducatori"care nu inteleg ce inseamna fotbalul cu adevarat.Sunt niste parveniti care isi vor numele in presa scrisa si televizata plus baniicash daca se poate si inca foarte repede.Toti acesti neaveniti in fotbal ar trebui sa fie ignorati total de presa ,pt ca ei nu existade fapt in fenomen

dac.impielitzat (3 comentarii)  •  30 martie 2016, 11:13

"Din păcate, fotbalul românesc, măcinat de grave probleme financiare" la fraza asta m-am oprit sa mai citesc. te minti daca tu iti repeti si spui asta. fotbalul românesc ca si societatea româneasca e macinata de cu totul alte probleme grave. problema financiara e un corolar. pana nu o sa intelegi/em asta nu o sa rezolvam nimic. problema e una de atitudine fata de viata pe care o construim si o traim, o problema care vine din educatia si antrenamentul nostru de 50 de ani incoace.

Ardeleanu’ (4 comentarii)  •  30 martie 2016, 11:19

Păi destul de clar, vrem rezultate imediate fără a ne gândi la ce va fi pe viitor...ca-n multe alte domenii.

Flaviu (7 comentarii)  •  30 martie 2016, 11:45

Din păcate : 1. In România nu exista o strategie guvernamentala coerenta, pt dezvoltarea sportului. 2. La nivelul FRF la fel, deși exista ideea Centrelor de Excelenta. Cred ca nu asta e calea de urmat, ar trebui consiliate cluburile pt dezv . centrelor de copii si juniori . 3. La nivel de cluburi situația este in general , proasta. De acord , nu sunt bani, dar si managementul sportiv este defectuos, sau nu exista.. Începând cu anii 90 , toate mizeriile ( selectia dupa interese la toate loturile nationale,cooperativa din liga 1 ,2 si 3, cedarea unor cluburi de traditie unor neica-nimeni, sau unor geambasi) , au distrus piramida fotbalului nostru. Culmea ca unii dintre actorii de atunci , apar si acum la tv si își dau cu părerea.. Si sunt bagati in seama... Deci: nu de la centrele de excelenta, ci de jos, de la baza, de la cluburi, trebuie început.. Corecta părerea dvs., România, trebuie sa producă fotbaliști , sa aibă competiții unde aceștia se pot exprima si abia apoi urmează performanța europeană ..

Ion (1 comentarii)  •  30 martie 2016, 14:50

Mai interesant ar fi sa vedem, in ultimii 10-20 de ani, cati din componentii loturilor nationale de juniori au ajuns sa joace in liga 1. Atunci vom vedea si nivelul coruptiei din FRF. Apropo, in urma cu cativa ani , la loturile de juniori erau abonati doi gemeni de la Dinamo, fii unui tovaras de pe la pasapoarte. Aia au jucat macar un minut in liga 1 ? Probabil nici nu mai joaca fotbal . Dar au reprezentat Romania !

Nick (1 comentarii)  •  30 martie 2016, 18:22

Noi suferim la mentalitate si educatie. Corect spune Arsene Wenger, mai pe romaneste "trebuie sa-ti vezi lungul nasului ca sa nu te-mpidici" sau sa nu fi "branza buna in burduf de caine". Talent si inteligenta avem destul.

cineva (15 comentarii)  •  31 martie 2016, 5:44

Domnule Vochin ca tot ati deschis subiectul explicati-ne dumneavoastra ce s-a intamplat cu juniorii u 19 de au avut rezultatele alea catastrofale la calificarea pentru Campionatul european , cum a fost numit si de catre cine un antrenor de care chiar nu stie nimeni nimic si cum a fost posibil sa joci cu jucatori de la Academia Hagi trecuti prin prima liga ba chiar si prima echipa nationala si sa obti ,, succesele '' acestea.

Comentează