Rakitici vs reductio ad Messi

Ce poate spune un antipatizator-detestator consecvent al Barcelonei după demonstrația de pe Wembley? O posibilitate ar fi să tacă din gură. Alta, mai onorabilă, ar fi să înceapă să înțeleagă virtuțile obiectivității.

Autorul acestor rânduri spășite e un contestatar de […]

Ce poate spune un antipatizator-detestator consecvent al Barcelonei după demonstrația de pe Wembley? O posibilitate ar fi să tacă din gură. Alta, mai onorabilă, ar fi să înceapă să înțeleagă virtuțile obiectivității.

Autorul acestor rânduri spășite e un contestatar de principiu al filosofiei de joc pe care stă Barcelona, dar, după Wembley, e și un admirator distant. Barcelona a bătut clar Tottenham și asta e ceva, fără să fie prea mult. Dar luciditatea profesională cu care Barcelona și-a demontat adversarul a fost copleșitoare.

O echipă care face din fotbal un atu personal și din adversar un aspirant rămas în altă epocă nu poate fi doar o echipă victorioasă. Barcelona e un capitol fundamental în istoria fotbalului și acest lucru trebuie recunoscut, dincolo de preferințe și simpatii de moment. Evident, caracterul istoric al fotbalului jucat și dejucat de Barcelona e legat strâns de strălucirea inexplicabilă și insuportabilă a unui jucător fără egal: Messi.

Așa a fost întotdeauna. Există genii private fără echipe istorice, dar nu există echipe istorice fără genii tutelare. Maradona, Dobrin, Sekularac, Hagi au făcut un joc solitar și desăvârșit în echipe care n-au putut sau n-au știut să îi urmeze.

Cu Di Stefano, Cruyff și Messi suntem în prezența celei mai temute și copleșitoare forme de fotbal cunoscute: un geniu montat într-o echipă care gândește odată cu liderul ei și modifică, pe parcurs, fotbalul. Iată de ce, în seara în care a dezmembrat Tottenham, Barcelona a fost, încă o dată, cea mai bună echipă de pe Pământ. Adevărat, peste doar câteva zile Barcelona a scos un 1-1 chinuit la Valencia.
E de crezut că echipa va mai intra în semiderapaje izolate, până la sfârșitul sezonului. Dar ușurința cu care Barcelona joacă, în mod repetat, ceva de neînțeles și nerezolvat pentru adversar e suficientă.

Cine poate urca prin fotbal până dincolo de fotbal nu mai poate fi măsurat cu punctajele și procentele de toată ziua. Barcelona geme de perfecțiune și asta desfide considerațiile terestre. Capodopera trebuie bine analizată și înțeleasă. De pildă, argumentul reductio ad Messi trebuie evitat. Asta s-a văzut pe Wembley, odată cu voleul lui Rakitici. Perfecțiunea statuară a mișcării lui Rakitici spune că Barcelona există în jurul lui Messi, dar preface în aur tot ce atinge.