Radu Paraschivescu

Drumul din lumea sportului către lumea cărților este mai scurt decât pare. În fond, totul este o problemă de sintaxă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Paraschivescu
Ţara „nu cumva”-urilor

Campionatul înaintează spre ultimul minut al ultimei etape ca sergentul din poezia lui Alecsandri: „târând al lui picior”. E o ediţie de risc şi de asterisc, căreia i se va cuveni o notă de subsol în statistici: „Campionat început în […]

...

No panic, Man, sau „Primiţi cu fotbalistul?”

Ce rost are să vorbeşti despre un transfer după realizarea lui? E mult mai bine să baţi toba sau câmpii înainte ca el să eşueze. Asta dacă s-a pus cu adevărat problema ca un fotbalist să plece de la clubul […]

...

Vulturul a aterizat. În cap

Jucând aşa cum o face în ultimele meciuri, Lazio are şanse ceva mai mici să devină campioana Italiei decât are proaspătul candidat Kanye West să câştige alegerile prezidenţiale din America, eventual cu sloganul „Yes, we Kanye”. Elon Musk şi-a anunţat […]

...

Gripa vrajbei noastre

Sinteza cursului scurt de epidemiologie a fost rostită sâmbătă de specialistul Bogdan Vintilă: „Coronavirusul este o gripă cu un marketing foarte bun”. Pe aceeaşi logică, tigrul este o mâţă cu un marketing de poveste. Nu ucide doar şoareci, ci şi […]

...

Lecţia de sănătate

De-a nibelungul şi de-a nivelatul Germaniei, Bayern München îşi continuă defilarea. Mai sunt patru etape şi va fi din nou campioană. Clar, curat, fără scenarii de tipul „Ce-ar fi fost dacă?”. Şansele celorlalte echipe la titlu sunt astăzi fantezii aritmetice.

[…]

...

Cine s-a întors?

Un colind întârziat: O, ce veste stupefiantă!

Permalink to Cine s-a întors?
luni, 30 decembrie 2019, 11:07

Malmö, Ajax, Juventus, Internazionale, Barcelona, AC Milan, PSG, Manchester United, LA Galaxy. Dacă scoţi prima şi ultima bornă de pe traseu, îţi rămân şapte capitole din romanul de cupă şi sfadă al fotbalului. Aşa arată geografia de club a lui Zlatan Ibrahimović. Trofeele şi golurile la graniţa verosimilului nu se pot înşira – te ceartă colegii de pagină că le-ai mâncat spaţiul. Sigur, nimeni n-are cum să ştie ce va face Ibrahimović după întoarcerea la Milan. Aşa o fi, dar părerile curg. În fond, farmecul aventurii tocmai în asta stă, în doza ei de imprevizibil.

Salutări din vârf de munte şi de clasament

Momentul întoarcerii e bine ales şi de club, şi de fotbalist. După ce încasezi un 5-0 la Bergamo se acceptă orice: manevrele de marketing şi puseurile de nostalgie. Măsurile disperate (aşa sunt, vezi bine, şi timpurile) şi tentativele de recâştigare. A terenului pierdut. A inimilor de suporteri pe care nu prea le mai încălzeşte nimeni şi nimic de multă vreme. Ibrahimović îmbracă din nou tricoul lui Milan când echipa îşi deplânge soarta pe locul 11 în campionat şi aşteaptă vizita pe targă a unuia dintre pacienţii internaţi la terapie intensiv-extensivă: Sampdoria. Pe lângă asta, Milan e la egalitate cu Inter în clasamentul titlurilor de campioană, mult după Juventus. Numai că acum Inter e pe primul loc, cu fix de două ori mai multe puncte decât rivala cu care împarte stadionul, istoria şi Lombardia fotbalului.

Decizii-bumerang, cutremure în serie

Cum s-a ajuns aici, la amestecul ăsta de neputinţă a echipei şi de furie a celor care-o iubesc? Se ştie, prin decizii în cel mai bun caz fanteziste. Să te înarmezi cu Musacchio şi Castillejo, de care Villarreal s-a despărţit sărbătorind momentul înseamnă să-ţi pui singur piedică. Să faci din Romagnoli purtătorul de fanion al echipei după ce ai retras numerele purtate de Baresi şi Maldini se cheamă să-ţi ignori sau să-ţi dispreţuieşti trecutul. Iar să traduci Fininvest prin „sfârşitul investiţiei” e totuna cu a crede că în Franţa cucul cântă „avec avec”. Pe Via Piccolomini se simt de ceva vreme fiori şi scuturături pe care seismografele nu le detectează. Sunt răsucirile în mormânt, în zi de meci, ale celor şase englezi care au înfiinţat clubul în decembrie 1899.

Bine am venit (să mi te-nchini)

Tot decembrie e şi acum, la întoarcerea lui Ibrahimović. Iar în ce priveşte PR-ul, Ibrahimović e la fel ca în anii trecuţi. Bun cititor de Eminescu, el îşi recită versul preferat – „Am venit să mi te-nchini” – la Milano la fel cum a făcut la Paris sau la Los Angeles. Oraşul, cu tot cu stadion, cu tot cu public, e pentru Ibrahimović un teritoriu subjugabil, între graniţele căruia i se promit cui stă să asculte isprăvi cu miros de epopee. Suporterii n-au încotro: dacă nici Ibrahimović nu-i trezeşte, nu-i remontează şi nu-i înfierbântă, atunci cine? Paquetá? Kessié? Léo Duarte? Sigur, ar mai fi Suso. Şi ar fi Piątek, care însă nu are suflu histrionic şi nici măcar a suta parte din iubirea de sine (trucată sau autentică) a suedezului.

Şi totuşi, cine s-a întors?

Că Ibrahimović face parte dintre poeţii rebeli (damnaţi, ar zice unii) ai fotbalului nu mai trebuie dovedit. Că are un talent uriaş, la fel. Că poate umple singur trei albume de rarităţi fotbalistice, de asemenea. Totul ţine de felul cum se mişcă sau rămân în echilibru talerele balanţei. Pe unul se află imaginaţia şi potenţialul, plus campania de marketing din spatele lui. Pe celălalt se adună 38 de ani de buletin şi un campionat, cel nord-american, în care vest-europenii văd un soi de jogging cu mingea. Ibrahimović de azi nu e Baptista de ieri, de acord. Dar nici Serie A nu e Liga 1. Şi totuşi, cine taie acest pariu în care stă atâta ambiţie? Antrenorul Pioli? Preşedintele Singer? Vreuna dintre măştile de la Fininvest? Sponsorii? Poporetul din tribune? Nu se poate şti.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

aciduzzo (101 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 12:19

Pai cine sa se intoarca? Asta nici macar nu se poate compara cu intoarcerea fiului risipitor!! Un fotbalist urias, pe cat de talentat pe atat de arogant, un fotbalist care nu va aduce nici pe departe revigorarea acestui AC Milan muribund , sufocat, fara nicio valoare in componenta si pierdut demult prin grupul echipelor anonime care se chinuie pe la jumatatea clasamentului Seriei A ! Praful s-a ales de acest club urias si cand vad ce sa intampla acolo imediat imi vine in minte imaginea clubului Dinamo. Poate comparatia este putin fortata dar asta se intampala cand nu mai este nimeni dispus sa bage bani ca lumea in transferuri, cand nimeni nu mai este interesat de acest club care acum 15-20-25 de ani speria intreg mapamondul.... inteleg ca ar avea niste finantatori chinezi sau arabi...nu stiu exact...dar este pacat ca un club de anvergura lui A. C. Milan si cu istoria si performantele lui si mai ales cu numele uriase care au imbrcat tricoul rosso-nero de-a lungul timpului, sa pateasca ceea ce pateste acum. Baressi....Maldini....Savicevici.....George Weah.....tripleta Gullit, Rijkaard, Van Basten.....Danielle Massaro.....Marco Simone....ce mai nume!! Ce mai echipa!!! S-a ales praful!! Asa cum s-a ales si de fotbalul romanesc in momentul in care acesta a incaput pe mana unor asa zisi ,,finantatori-patroni'', smecherasi invartiti care habar n-au avut de fotbal si n-au avut in viata lor decat un singur scop si anume SA FACA BANI ....MULTI..FARA LIMITA....ORICATI, ORIUNDE si ORICUM....calcand in picioare traditii....renume...istorii...palames....imagine...brand...tot...tot...tot....si nu vreau sa dau nume ca suntem in sarbatori si n-ar fi bine! Si pentru ca tot veni vorba de sarbatori...... LA MULTI ANI DOMNULE PARASCHIVESCU!!....dumneavoastra si colegilor de la G.S.P. ....inclusiv lui Geambasu si Tolontan care m-au pus in spam de la o vreme (mai ales Geambasu)....iar lucrul acesta imi aduce aminte de o poezie a lui Tomozei....sau daca nu ma insel...titlul unui intreg volum.... ,,Lectii de motanică'' (!!!!).....la un moment dat cineva ii spune autorului.... ,, Ai grijă pe acolo pe unde umbli să nu te electrocutezi...., la care autorul raspunde...... ,, Am grijă alții.....am răspuns eu bâjguind limba romană!''.....dar nu-i nimic....noi sa fim sanataosi.....LA MULTI ANI inca o data....multa sanatate ...la fel, multa sanatate si cititorilor GSP.....si pe hartie si in format electronic....sa avem un două zeci două zeci (!!!) mai bun ....cu bucurii.....si pentru Observator....si pentru 17 Nentori.....si pentru Itu52....si pentru Motanul incaltat....pentru toti, toti....UN AN BUN CU SANATATE!!

der_grosse (1 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 12:57

vine, face un pic circ, se accidenteaza si pana sa bagi de seama e vara si pleaca

alexxander (1 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 13:16

E un pensionar si atat, la prima accidentare e ura si la gara!

cicero (13 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 15:04

Cred ca e fan si Edgar Allan Poe: E vreun om care ma cheama,vrand sa afle-un ajutor,ratacind prin frig si noapte vrea sa ceara un ajutor. Spune multe despre unde a ajuns Milan,cat despre Zlatan, el maximeaza castigurile si mutarea sa la milanezi face parte din strategia economica a super brandului numit Zlatan Ibrahimovic.

Cosmo (22 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 17:05

Cu puțină șansă ii duce în serie b. :)

Matache Măcelarul (1 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 19:36

Am început sa iubesc Milanul în '89, după 4-0 în finala de la Barcelona. Am suferit cu Marseille, Ajax, Liverpool dar am ras cu gura pana la urechi cu cormoranii, cu rubentus, uefalona sau cu Lisabona. Mai devreme sau mai târziu Milanul are sa fie din nou ce a fost odată. Și mai mult decât atât. Keep walking Milan!! Prima mea boală de care nu ma pot, și nici nu vreau, vindeca.

motanul incaltat (65 comentarii)  •  30 decembrie 2019, 23:24

Cind comentezi pe la televiziuni alaturi de Ilie Dumitrescu care s-a retras la 32 de ani si nu prea a impresionat nicaieri sa vorbesti de Ibrahimovici care se transfera la 38 de ani la Milan sau de Ronaldo la 35 care zici ca acum e in virful carierei nu prea are rost.... Sa zicem merci ca i-am apucat pe acesti monstri jucind fotbal de cind au avut 18-19 ani si pina la 35 -38 ....Pt ca reversul este ca din pacate am vazut si 2-3 generatii de fotbalisti romani cel putin impotenti dpv fotbalistic. Eu unul sunt multumit ca l-am vazut pe Ibrahimovici ,Cavani sau pe muti alti pe viu....Nu regret deloc , ba multumesc soartei ca i-am putut evita pe Florescu, Cocis sau alti 100 ca ei....

nae girimea (7 comentarii)  •  31 decembrie 2019, 9:55

Ai aparut din nou,,,,,,,,,,,,,,, Si mie imi pare rau ca te vizionez la Digi Esti un priceput la toate ,ma mir ca nu ne dai lectii la orice problema .Daca nu era Digi unde te mai vizionai.AM AVUT DREPTATE ESTI UN *** SADEA.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

the_gunner (145 comentarii)  •  31 decembrie 2019, 10:35

Abia astept sa-l văd la treaba .Imi place ca mi-a dăruit mie si altor milioane cel mai spectaculos gol dat vreodată .Foarfeca de la mare distanța in colțul opus portarului .Pina si opoziția,echipa Angliei,l-a felicitat ! Noi,Arsenal,l-am avut in mina ,dar AW a vrut sa vadă ce si cum intr-un meci de încercare la care Zlatan a raspuns scurt ,el nu da audiții .La luat Ajax ,iar restul e istorie. Așa am pățit si cu Luis Suarez ,Griezman,David Silva,Benzema,Handanovici si băiatul acela de la Bayern si naționala Germaniei ,știți dvs care .Pe toti i-am avut gata sa semneze contractul ,dar AW s-a asezat cu fundul pe bani si i-am pierdut pentru sume derizorii .In schimb ne-am blagoslovit cu Sanogo,Cigan,Almunia ,Elneny si alții ca ei .Toata echipa veche ,cea a invincibililor,e creatia lui David Dein care s-a dus la Juventus cu un cec in alb sa-l ia pe Henry ,a cheltuit din banii lui la Barcelona cu banchetele si " micile" atenții ca sa-l obțină pe Fabregas si Pique ,doi puști cu cas la gura.Ultimul s-a speriat de avion si n-a mai venit .

Observator (243 comentarii)  •  31 decembrie 2019, 11:46

Autorul s-a antepronuntat in privinta lui Ibrahimovic; este el un pic arogant, insa are si de ce, lasand urme adanci pe la cluburile pe la care a trecut! Un Zlatan la 38 ani este mai bun decat multii anonimi cumparati in ultimul timp de catre cei de la AC Milan. @ the_gunner Au fost multe "petarde" (inclusiv Vela, despre care am auzit ca ar fi dorit de catre cei din capitala Cataluniei) care au trecut pe la AFC, insa AW a adus clubul la o alta dimensiune; dupa el, potopul, desi Emery a avut un prim sezon comparabil (fara insa vreun trofeu) cu ultimele din era alsacianului! Nici Arteta n-a adus mare lucru si vad ca are niste idei fixe, jucand din nou cu acei impiedicati care au evoluat dezastruos la Bournemouth (cred ca si eu as fi centrat mai bine decat Saka si Nelson in aproape toate fazele!). Leno si Mustafi au gresit si Chelsea a ... intors scorul, dupa o prima repriza buna! Pe langa ideea fixa cu imberbii amintiti (sunt tineri jucatori mai buni pe la alte cluburi, inclusiv prin hulita noastra liga), marele "strateg" (care incearca sa-l imite pe Guardiola inclusiv prin gestica) a decis cam devreme sa apere rezultatul si s-a vazut ce a iesit! Urmeaza United, echipa care s-a descurcat foarte bine cu toate cluburile din prima parte a clasamentului; daca se pierde si acest meci, se poate ajunge la numai 3 puncte de zona periculoasa! In PL exista butada ca oricine poate bate pe oricine, insa in ultimul timp exista doua exceptii: Arsenal nu mai poate bate pe nimeni, iar Liverpool nu mai pierde deloc, indiferent cat de bine sau de prost/modest evolueaza! Nu-i usor in PL nici pentru Guardiola si Mourinho, dar de ce doar AFC nu castiga dintre toate cluburile care si-au schimbat antrenorii/managerii? Monaco l-a demis pe Jardim fara vreun motiv, insa la clubul din nordul Londrei masurile s-au luat foarte tarziu si au fost si neinspirate! Sa avem un An Nou cat mai bun, indiferent de cluburile pe care le sustinem/simpatizam! O.

Machedonul (1 comentarii)  •  31 decembrie 2019, 23:59

Nu uitati de ce rezultate a avut Zlatan la toate echipele la care a jucat! Cei care nu stiu si isi dau cu parerea despre el (aici in comentarii negative) nu inteleg mult despre fotbal. Este adevarat ca nu are 28 de ani dar da goluri si pase de gol pe unde este! Ca sa nu mai vorbim de valoarea lui in vestiar- cei care nu stiu fotbal vorbesc mult. Doi ochi si doua urechi ca sa mai cititi si ascutati parerile altora care poate ca au trait mai multe!

the_gunner (145 comentarii)  •  2 ianuarie 2020, 2:45

A propos de titlul articolului ,la noi s-au reîntors Xhaka si Ozil .As spune ca Granit Xhaka a fost omul meciului .A jucat fals fundaș lateral lăsându-l pe Kolasinac sa facă ce știe mai bine ,incursiuni in viteza pe stinga si centrări ca la carte .Cind a fost nevoie a pus osul si a scos mingile din picioarele adversarilor cind a vrut si cind n-a vrut .A fost ziua cind tot ce atingea se transforma in aur .Fanii l-au iertat !Ozil a spus- încă nu sint terminat ! Arteta si Lacazette au confirmat faptul . Bravo Arsenal !

Observator (243 comentarii)  •  2 ianuarie 2020, 10:24

@ the_gunner De ce a durat atat de mult pana sa foloseasca formula apropiata de cea justa, cu Pepe? Cum este posibil sa experimentezi 2 meciuri si sa pierzi 5 puncte pana sa ajungi la o concluzie logica? AFC a facut o prima repriza foarte buna si o a doua modesta, dar fara greselile din partida anterioara. A fost o victorie logica si tonica, dar mai este mult pana departe. In perspectiva, Arteta trebuie sa invete sa faca schimbari la timp si inspirate; aseara, de exemplu, a incercat sa conserve rezultatul din prima repriza cu Ozil (care are o ... jumatate de norma in fiecare meci) si l-a schimbat pe Pepe cu una dintre obsesiile sale, abulicul Nelson (a facut vreo faza?)! In concluzie, unii jucatori merita sa fie laudati, insa nu si Arteta, prizonier al unor idei fixe si proaste (incercarea de a conserva rezultatul din prima repriza nu reprezinta intotdeauna o ... carte castigatoare). Sa vedem ce va urma; pana atunci, toate bune! O.

Nelu (1 comentarii)  •  2 ianuarie 2020, 20:13

Experiența bate zece biblioteci! E o vorbă care-i valabilă și în fotbal. Eu cred că Ibra va fi acel nucleu de echipă care va concentra energiile, a se citi jocul, în jurul său, va ști să ceară și va ști să valorifice ceea ce primește acolo la pomană unde stă el. Știe ce să facă cu mingea din orice poziție. Fanteziile lui vor aduce fanii lângă echipă, tinerii se vor simți încântați să-i dea pas decisivă, golurile nu vor întârzia. Este un câștig!

the_gunner (145 comentarii)  •  2 ianuarie 2020, 22:05

@ Observer . Calum Chambers s-a rupt cind ii era lumea mai draga .Se crede ca prin Septembrie ,Octombrie va fi bun de joc .Clubul e disperat in al înlocui .Se axează pe Ake (personal,de mult am pus ochii pe băiatul asta) ,Upamecano (nu cred ca Leipzig va asculta la orice oferta) si Danielle Ruggani ( nu ma prea incinta ,disciplina îndoielnica ) .Problemele au apărut acum in reținerea lui Xhaka si Aubameyang .Pt primul eu zic ca nu e problema.La schimb plus bani gheata cu Ndidi ,un enforcer la mijloc si in virsta de doar 21 .Pt Auba e problema ! Real ,sau Barca cu bugetul lor si neputința Arsenalului de ai prelungi contractul. Cit despre Arteta ,nu sint încă lămurit in ce ape se scaldă .Rees Nelson e feblețea lui ,nu-i așa ? Ii da in continuare credit lui Maitland-Niles ,iar acesta musca cel puțin o data pe meci ( pasa greșita periculoasa cu ManU care a dus la intervenția fenomenală a lui Luiz) .Neincredere in posibilitățile lui Pepe si ale lui Martinelli care,orice s-ar spune sint ATACANȚI excepționali ) .Imi pare bine,totuși, ca nu l-a uitat pe Ozil .Valoarea nu se pierde peste noapte !

frankie (1 comentarii)  •  3 ianuarie 2020, 10:00

maestrul ilie dumistretu s-a retras chiar la 29 de ani. asa parca si gavrila pele. pacat!

Observator (243 comentarii)  •  3 ianuarie 2020, 10:10

@ the_gunner Inca de pe vremea lui Wenger, de la Arsenal au plecat jucatori foarte buni, printre care Nasri, van Persie, Fabregas, Walcott si Oxlade; dintre toti, pierderi cu adevarat importante au fost van Persie si Oxlade (avand in vedere varsta sa, desi nu-i om de baza in echipa lui Klopp). Pentru ceilalti, carierele au fost in descrestere; conducatorii care l-au ales gresit pe Emery au perseverat in acest sens, pierzandu-i, rand pe rand, pe Ramsey, Mourinho, Ancelotti si chiar pe Jardim (cu toate ca acesta a fost demis dupa numirea lui Arteta). Sirul erorilor este continuat chiar si de catre Arteta, cu acest inconsistent Nelson (nu-i prevad o cariera grozava, cel putin nu la Arsenal) si cu un Saka care-i departe de a fi o solutie viabila! Daca se reuseste pastrarea lui Aubameyang, se evita experimentele (cu folosirea unor jucatori f. tineri si lipsiti de valoare) si se mentine starea de spirit din ultimul timp, "tunarii" ar putea reveni acolo unde le este locul; avand in vedere ca locul 4 este inabordabil, Arteta ar trebui sa se axeze pe Cupa FA si pe Europa League. Castigarea acesteia din urma i-ar permite sa evolueze din nou in gruele Ch. League! Ake, Ndidi si Rugani n-ar fi rai, dar s-ar continua incertitudinile cu privire la formula de fiundasi, in continua schimbare; apropo: meciul cu United a fost singurul din sezonul intern in care s-a obtinut o victorie clara si fara gol primit! Sa vedem ce va urma, sanatosi sa fim! O.

Comentează