Radu Paraschivescu

Drumul din lumea sportului către lumea cărților este mai scurt decât pare. În fond, totul este o problemă de sintaxă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Paraschivescu
Ţara „nu cumva”-urilor

Campionatul înaintează spre ultimul minut al ultimei etape ca sergentul din poezia lui Alecsandri: „târând al lui picior”. E o ediţie de risc şi de asterisc, căreia i se va cuveni o notă de subsol în statistici: „Campionat început în […]

...

No panic, Man, sau „Primiţi cu fotbalistul?”

Ce rost are să vorbeşti despre un transfer după realizarea lui? E mult mai bine să baţi toba sau câmpii înainte ca el să eşueze. Asta dacă s-a pus cu adevărat problema ca un fotbalist să plece de la clubul […]

...

Vulturul a aterizat. În cap

Jucând aşa cum o face în ultimele meciuri, Lazio are şanse ceva mai mici să devină campioana Italiei decât are proaspătul candidat Kanye West să câştige alegerile prezidenţiale din America, eventual cu sloganul „Yes, we Kanye”. Elon Musk şi-a anunţat […]

...

Gripa vrajbei noastre

Sinteza cursului scurt de epidemiologie a fost rostită sâmbătă de specialistul Bogdan Vintilă: „Coronavirusul este o gripă cu un marketing foarte bun”. Pe aceeaşi logică, tigrul este o mâţă cu un marketing de poveste. Nu ucide doar şoareci, ci şi […]

...

Lecţia de sănătate

De-a nibelungul şi de-a nivelatul Germaniei, Bayern München îşi continuă defilarea. Mai sunt patru etape şi va fi din nou campioană. Clar, curat, fără scenarii de tipul „Ce-ar fi fost dacă?”. Şansele celorlalte echipe la titlu sunt astăzi fantezii aritmetice.

[…]

...

Ca la ştrand, nu ca la teatru 

După cascadoria lui Aduriz în faţa Barcelonei şi după frenezia de la Manchester City-Tottenham, weekendul simţea nevoia unui relaş activ.

Permalink to Ca la ştrand, nu ca la teatru 
duminică, 18 august 2019, 4:49

A unui act de plezirism cu public. La câteva ore după ce, umăr la umăr pe tuşă, Guardiola şi Pochettino au dezbătut subînţelesurile proverbului „ce e VAR ca VAR-ul trece”, pe Estadio de la Cerámica au apărut două cete de băieţi decişi decise să arate faţa fotbalului fără precauţii. Villarreal şi Granada au terminat 4-4, un scor care alimentează de obicei bănuiala-clişeu a privitorului: „ca la teatru”. Fiind însă prima etapă, nimeni nu poate găsi ceva suspect în culisele acestui meci în care a atacat toată lumea şi nu s-a apărat nimeni. A fost 4-4 doar fiindcă n-a reuşit să fie 5-5.

Elogiul nepăsării defensive 
Orice preaplin din fotbal se sprijină pe sau izvorăşte dintr-un deficit. Fiindcă fotbalul e straniu, şi mecanica lui se simte datoare să iasă din graniţele firescului. Ploaia poate fi produsul secetei doar în logica ilogicului. Aşa se face că aversa de goluri de pe La Cerámica a fost rodul secetei defensive. Villarreal şi Granada au pendulat graţios între patru sisteme de apărare: ciur, sită, şvaiţer şi strecurătoare. Pentru a face elogiul nepăsării defensive, Villarreal l-a mobilizat pe Raúl Albiol, fundaş cu trecut prestigios şi prezent contemplativ, care a privit cu neputinţă atacurile andaluze. După ani de jocuri bune la Valencia, Real, Napoli şi în naţionala Spaniei, Albiol îşi mai sperie azi adversarii doar prin barbă şi căutătură. În ce-o priveşte, Granada şi-a dezvăluit candorile de echipă în curs de redeprindere cu Primera şi a dus arta scăpării adversarului din marcaj la un nivel neatins până acum.

Doi granzi de echipe mici
Şi totuşi, Villarreal-Granada a încântat tocmai prin dezinteresul faţă de scor. S-a jucat ştrengăreşte, uneori infantil. Dar ce reverenţă mai graţioasă în vremurile astea când toţi postulează importanţa victoriei, a punctelor, a clasamentelor, indicilor şi coeficienţilor? Ce dovadă mai bună că, fără stropul de romantism lăsat uneori să picure de echipe ca Villarreal şi Granada, sportul ăsta se şi te acreşte? Fotbalul de ştrand jucat sâmbătă seara pe La Cerámica a sărbătorit evadarea din corset tactic şi prudenţă bolnavă. Sigur, cele două echipe nu vor face mare brânză în campionat dacă vor continua aşa. Însă măcar vor pastela un sport în care eşti obligat prea des să conchizi că ori e albă, ori e neagră. Şi să-ţi verifici contul şi cotaţia la bursă după fiecare gol înscris sau încasat.

Nu în ultimul rând, Villarreal-Granada a fost întâlnirea între două talente renăscute: Santiago Cazorla şi Roberto Soldado. Un arhitect sclipitor şi un pur-sânge al tabelei de marcaj. Viziunea primului şi instinctul celui de-al doilea au sigilat un meci pentru care nu se ştie câtă lume a avut ochi. Un meci ca o avanpremieră la plonjonul în bazin.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Geo (3 comentarii)  •  18 august 2019, 21:49

Paraschivescule ti-am mai spus , iti repet : da-mi banii inapoi pentru cea mai *** carte din literatura romana, aia cu "roscata" lui Dan Alexe, baiat de comitet altfel... Textul dumitale penibil, ce se vrea zeflemitor, duhneste a "jijism" de 2 bani... In general, romanii rationali stiu ca banatenii sunt oameni de isprava,dar dumneata faci parte dintr-o *** de autosuficienti arogantti ai zonei ce mereu "si-o luau pe cocoasa" ca pifani in armata, nu atat pentru "nasul pe sus" , cat pentru bancurile proaste exhibate, demne de "snitelarii" vienezi , ca tot zic unii dintre voi ca "sunteti mai aproape de Viena" ... Hai, treci cu lupa si gaseste greselile gramaticale ori de ortografie din comentariu... Pa !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Radu Paraschivescu (2249 comentarii)  •  19 august 2019, 0:57

@Geo Cucerit de politeţea dvs., sunt gata să vă restitui banii, deşi nu eu v-am obligat să cumpăraţi cartea. Vă rog să-mi lăsaţi numele complet şi coordonatele bancare, ca să vă pot transfera suma. O să vorbesc şi cu Dan Alexe să facă acelaşi lucru - în fond, e principalul vinovat. Cu banii astfel obţinuţi, sper să vă cumpăraţi cărţi pe gustul şi pe sufletul dvs. Bănuiesc că vă interesează o actualizare a sumei în funcţie de cursul RON-euro. Se va face. Nu vă cer să daţi măcar un exemplu de "jijism" în ceea ce mă priveşte, v-aş pune să munciţi inutil. Vă salut cu simpatia pe care o meritaţi şi vă urez sănătate multă. R.P.

the _gunner (1 comentarii)  •  19 august 2019, 1:03

D-le Paraschivescu , intrigat de articol si de proporția egalului am văzut meciul in reluare .Slab D-le,slab ! Wolverhampton,sa zicem,ar face din ambele tocătura de salam .Mi-am pierdut doua ore. Numai dacă esti suporterul uneia din echipe te poti bucura de calitatea,sau lipsa ei,unei partide ca aceasta .Un punct in acest meci a fost evoluția buna a lui Santi ,legendarul nostru tunar .In rest ,D-zeu cu mila! @Observator . 3 puncte sint 3 puncte ! De data asta Mee a fost cuminte .S-au găsit alții ,gen Barnes ,sa scuture prunii încărcați .Usor,dar sigur , Burnley devine noul Stoke City .Sper sa si aibe soarta lor ! DannyC a fost de-a dreptul sclipitor .Cred ca Zidane a avut ceata pe creier sa-l dea.David Luiz își merita toti banii ,pina la ultima centima .La fel si Pepe .Nu mai are mult si se va încadra in jocul nostru.Xhaka a lipsit .Nici Guendouzi ,nici Torreira nu-l egalează pe post.Cit despre AM-N temerile mele își au temei.Copilul ăla e un zăpăcit.Am zis eu ca Wilock nu e jucător de banca si nici Nelson Nu am idee cum va face Emery mijlocul in viitor .Nu am idee ! Wilock,oricum ,n-ar trebui sa lipsească.Si nici Xhaka ,sau DannyC .Urmeaza LFC . Nu-i dracul chiar așa negru cum se spune .Au apărare de un om,Van Dijk . Sa auzim de bine si multă Sanatate !

Emilian (15 comentarii)  •  19 august 2019, 9:48

Articolul e bun, subiectul e insa unul ...marginal. Nu stiu cata lume se uita la Villareal -Granada.

Observator (243 comentarii)  •  19 august 2019, 10:24

@ the_gunner Villareal este o echipa bunicica, cu un trecut recent decent in cupele europene; dincolo, Wolves abia isi regaseste ... senzatiile europene, dupa ani in sir in care a ... navigat pe ape tulburi! Trebuie gasita cea mai buna formula de echipa, din care n-ar trebui sa lipseasca Ceballos si Pepe (nu m-a impresionat in jocul cu Burnley). N-am fost niciodata incantat de Xhaka, scump, dur (a luat destule cartonase rosii) si deseori gafeur; in plus, nu si-a valorificat in suficienta masura forta sutului! Urmeaza Liverpool, adevaratul test al primelor etape; sper sa nu se repete prestatiile jalnice din ultimele meciuri de pe Anfield Road, incheiate la scoruri nefiresti pentru un club precum Arsenal! Din pacate, nu voi vedea acest meci, intrucat particip la o nunta! Pana atunci, vor fi "examene europene" pentru CFR si FCSB, importante pentru fotbalul romanesc! Sa auzim numai de bine si sper sa nu fim prea dezamagiti dupa meciul de sambata viitoare! O.

Paul (5 comentarii)  •  19 august 2019, 20:15

decat sa ne uitam la efţeesbe.... toata stima, maestre! unii vad numai bani, altii nu cad deloc in limba pt limba română

the_gunner (145 comentarii)  •  20 august 2019, 0:50

@Observator . Intr-adevar ,ultima apariție pe Anfield a fost dezastruoasa .Emery a avut sesiunea lui de lipsa de interpretare a jocului si brambureala in alcătuirea formației .Nu cred ca se va mai intimpla .Inca sint îngrijorat de A-MN .Mane ,adversarul lui direct,e un mingicar si are si viteza necesară sa-l întoarcă pe toate fetele.Ar trebui ca unul din închizători sa-l dubleze in permanenta .In opinia mea ,ar trebui jucat cu 3 mijlocasi defensivi , Xhaka,Torreira si Wilock ,sau Guendouzi .Ma rog,fiecare cu ideile lui .Un egal acolo ne-ar pune serios in cărți .Daca Burnley a aruncat mingi lungi si înalte in careul nostru LFC va aborda meciul diferit .Va fi peste noi tot timpul,iar in Salah,Firminho si Mane au trio-ul capabil sa desfacă si rupe orice apărare .O sa fie un meci greu ,dar,după cum am spus,nu-i dracul chiar așa negru .Va doresc distracție plăcuta la eveniment,iar mirilor casa de piatra ! Sanatate si numai bine !

the_gunner (145 comentarii)  •  20 august 2019, 0:59

Da,Villareal a fost ceva in fotbalul european înainte vreme .Pe vremea lui Sena,brazilianul devenit spaniol .Din păcate in semifinale a dat peste noi ,iar noi nu i-am iertat.Combinatia noastra anglo-franceza i-a zăpăcit complet .Cu aceasta ocazie,cam tirziu,ii urez LaMultiAni lui Henry !

YNWA 19 (4 comentarii)  •  20 august 2019, 7:22

Ca deobicei, frumos scris. Pacat de comentariul (primul fiind el) al unui ***, ma strapezesc doar sa-i scriu numele. ***, numa daca nu-i prea tarziu Toate bune Maestre !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Observator (243 comentarii)  •  20 august 2019, 8:56

@ the_gunner Meciul cu Villareal (de pe Madrigal, cum se numea atunci stadionul lor) a fost foarte greu, cu un penalty aparat de Lehmann! Liverpool n-a demonstrat mare lucru la Southampton, dar erau obositi, dupa meciul de la Istanbul; acum, dupa o saptamana de pauza, vor fi mai periculosi, mai ales Mane. Sper sa nu se repete dezastrul din ultimele 3 partide de pe Anfield, cu 12 goluri incasate! Multumesc pentru urarile legate de nunta, toate bune! O.

Dan Balanici (1 comentarii)  •  20 august 2019, 15:02

Buna!Am citit acest articol scris de dvs. si nu i dau de capat.Sincer am impresia ca va inecati in naratie ,fara a va pastra acea poveste(cursivitatea ei) care te tine linga citire, iar anumite cuvinte cad ca niste bulgari de sare intr o supa deja sarata!Nimic din boemia ziaristica ai anilor 70-80 si ai celor care ,pe atunci,le minuiau condeiul cu maiestrie si drag despre fotbal si sport in general.Toate bune!

Andrei (1 comentarii)  •  21 august 2019, 0:51

Domnule Paraschivescu,nu stiu unde pot sa imi vars oful și aceasta este singura varianta pe care am gasit-o.sper sa aud minim un conentariu vis-a-vis de ceea ce am vazut:e inadmisibil sa vad un moderator la meciul CFR vs Slavia imbracat in camasa alba si cravata rosie(culorile echipei cehe) plus acel pix alb-rosu invartit ostentativ.sunteti singurul din aceasta "presa sportiva" in care am incredere ca isi respecta statutul si va spune ceva.multumesc

gica de salon (1 comentarii)  •  21 august 2019, 12:49

@Andrei Gicule, ***? Deci, Radu trebuie sa faca “tara- tara vrem ostasi” pentru ca tu ai vazut un pseudo-ziarist imbracat in alb si rosu. ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

popa tanda (1 comentarii)  •  21 august 2019, 13:18

@Geo Bai baiete, ***, chiar nu inteleg polemica ta cu Radu Paraschivesc., Alaturi de celalalt maestru, Radu Cosasu sunt singurii carora chiar nu am ce sa le reprosez. Pe maestru Radu Cosasu il salut cu afectiune, niciodata n-a intrat in polemici ieftine, la fel Radu Paraschivescu, alt pilastru. Am cautat cu lupa greselile gramaticale si conduita sa profesionala discutabila, te rog sa ma crezi ca sunt foarte, foarte critic, nu am gasit nimic impotriva acestui Radu. Este o persoana extrem de educata, stapaneste gramatica in maniera entuziasmanta, ce-i poti reprosa unui asemenea OM? Nu inteleg, sincer sunt uluit, niciodata n-am fost *** (alta expresie ar fi cenzurata).

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

exidpol (3 comentarii)  •  21 august 2019, 13:40

...din raspunsul dat d-lui Geo reiese ca sunteti un mare ...jmecher, verticalizati replicile ca fotbalistii mingile...

Adrian (1 comentarii)  •  23 august 2019, 13:02

Domnule Paraschivescu va rog nu mai girați intelectual emisiunea de la digisport1 . Atâtea greșeli gramaticale si cuvinte aduse de acasă de un așa-zis manager de club va compromit numai prin faptul ca îl ascultați fara sa-l corectați . Un om care va apreciază !

Observator (243 comentarii)  •  26 august 2019, 7:46

@ the_gunner Am văzut prima repriză a meciului și m-a dezamăgit cumplit Pe pe, care l-a luat la țintă pe portarul advers! A mai fost și ratarea lui Aubameyang și așa s-a ajuns la un rezultat mincinos după prima repriză! Se pare ca s-a dezvoltat un complex de inferioritate fata de LFC/Klopp! Si asta chiar și în momente în care LFC nu joacă mare lucru! O.

Comentează