”Magul” din camera de hotel

Hector Scarone a fost un fotbalist uriaş. De două ori campion olimpic, a refuzat Barcelona pentru că iubea prea mult Uruguayul. A marcat ultimul gol la echipa naţională contra României, la Mondialul din sufrageria lor, unde au devenit regii lumii

„Camera-i vopsită-n verde, cum e gazonul. Acolo, pe perete, e o minge de fotbal de la Olimpiada de la Amsterdam, din 1924, unde am ieşit campioni, un steag de la următoarea, unde, de asemenea, am terminat pe primul loc, şi o pereche de ghete de la Campionatul Mondial din 1930, unde, ce să vezi, am fost cei mai tari de pe Planetă!”.

Turul încăperii e scurt, dar Eduardo, patronul hotelului, te-a lămurit rapid, în câteva secunde. Omul e bolnav de fotbal, aşa că-n momentul în care şi-a deschis „Sufletul istoric”, „boutique-hotelul” din Montevideo, s-a gândit ca una dintre camere să poarte numele „celui mai mare fotbalist din istorie”, după cum spune el.

Hector „El Mago” Scarone. „Da, simplă chestiune de marketing”, veţi riposta. Intraţi, o secundă, pe siteurile de specialitate! „Suflet istoric” e pe locul doi, din 92 de spaţii de cazare din capitala Uruguayului.

Dar don Eduardo nu te lasă aşa, cu buza-n soare. Dă câteva sfaturi unor ţârcovnici, apoi se pune pe explicat.

20 de sezoane la Nacional, „pas” la Barcelona
Se ridică de pe scaun – „era aşa, cam ca mine, pe la 1,75, cu bască pe cap, cămaşă cu nasturi, descheiată până-n capul pieptului, cu mânecile suflecate, ca un muncitor gata de treabă pe şantier, pantaloni la linia genunchiului, cu curea cu cataramă în doi S, bandaj pe dreptul şi cu ghetele acele imense, prinse cu şireturi albe, de peste un kilometru, înfăşurate, strâns, pe glezne”.

„A debutat la noi prin 1916, la nici 18 ani”. „La noi”, adică la Nacional. „A adunat 20 de sezoane, cu 301 goluri, aici, în «Parcul Central». Opt titluri de campion. Vreo patru „Copa America” cu echipa naţională. În 1924, s-a mers la Jocurile Olimpice de la Paris. Cinci meciuri, cinci goluri. Prima treaptă a podiumului. Şeful hotelului e în picioare. Se aprinde tot.

„În 1926, l-au luat la Barcelona. 18 meciuri şi nouă goluri, la două partide el marca. Gamper nu mai era preşedinte, catalanii fluieraseră Marşul Regal şi ăsta fugise din Spania. Dar lăsase vorbă unuia, Costa sau cam aşa ceva, care era mai mare pe acolo, să-i prelungească angajamentul lui Hector”.

„Magule în sus, magule în jos, Scarone n-a vrut să iscălească. Mintea lui îi era numai la Uruguay. I-a spus lui Costa că se gândeşte doar la patria sa”, se înflăcărează Eduardo.

„Jocurile Olimpice din 1928 bat la uşă. Voi vreţi să mă faceţi profesionist şi vă mulţumesc pentru asta, dar dacă nu mai pot evolua pentru trupa mea celestă, nu semnez nimic”, aşa a spus Hector. I-au pus 30.000 de pesos pe masă, să scoată stiloul ăla mai repede! Cinci ani de zile, simbrie frumoasă… „Nimic, nici atunci nu a acceptat!”.

„Gardel al fotbalului”
Scarone, „Gardel al fotbalului”, cum era alintat după numele celui mai mare compozitor şi cântăreţ de tango, s-a întors peste Atlantic. A revenit la Nacional. A mers la Olimpiada de la Amsterdam. Trei partide, trei goluri. Din nou, pe primul loc.

„Înainte de asta, bătuserăm Bolivia cu 6-0. Hector marcase de cinci ori, o performanţă unică în istoria noastră!”. Eduardo trece, apoi, şi la Campionatul Mondial. „A prins trei meciuri. Ultimul gol al său l-a marcat contra României, în acel 4-0 de pe «Centenario», cu 70.000 de oameni în tribune, printre care şi bunicul meu. Am cucerit prima noastră cupă mondială. Băiatul ăsta a marcat de vreo 52 de ori în 70 de partide. Până acum 10 ani, era numero uno, da’ l-a întrecut Forlan. Doamne, cum trăgea la poartă cu ambele picioare!”.

A jucat mult, până pe la 41 de ani. S-a apucat de antrenorat. „A fost bun şi pe bancă, nu degeaba l-au ţinut cei de la Real Madrid un an şi jumătate pe acolo. După ce a murit, o tribună de aici, de pe «Parque Central», îi poartă numele. Uite, dacă stai pe balconul camerei o poţi vedea. Nu-i aşa că-i poziţionat la marea meserie hotelul?”.

Dai perdeaua la o parte. Logic, nici o tribună nu se observă în zare. Dar „Magul” a fost mare. De verdad!