Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Maradona de celuloid

Vreme de şapte ani, pe parcursul şederii sale la Napoli, Diego a fost tras în poze de Sergio Siano. Sunt mii de imagini, multe dintre ele inedite, cele mai bune, 160, reunite într-o carte de 220 de pagini

Permalink to Maradona de celuloid
sâmbătă, 31 octombrie 2020, 9:15

Şi azi, la mai bine de trei decenii şi jumătate de atunci, Sergio îşi aduce aminte perfect de cum a primit vestea: tatăl, Mario, şi fratele, Lorenzo, erau fotografii oficiali ai celor de la Napoli. Seara, pe la un nouă, s-au aşezat la masă. „Diego Armando Maradona va veni la noi!”, a auzit. Cum? Ce să caute un tip cam pe la 23-24 de ani, după două sezoane urâte la FC Barcelona, la o echipă ce lupta pentru evitarea retrogradării, ce nu văzuse la faţă un scudetto niciodată, într-un oraş în care se trăia greu?

Tot n-a crezut, până ce „Pibe” n-a aterizat la ei. Mergea la meciuri, pe „San Paolo”, cânta cu băieţii din „Curva A” şi aştepta momentul în care argentinianul urma să fie prezentat. 80.000 de oameni au venit să-l salute pe noul rege. Sergio, printre ei. Avea 15 ani când a decis să înceapă să-l tragă-n cadre pe Diego, cu al său Nikon F3s, „cel mai bun aparat foto pe care l-am avut în viaţa mea”.

Mezinul trupei de paparazzi
„Eram cel mai tânăr din trupa ce-l urmărea, mereu. De aceea el, care mă mirosise din prima, mă lăsa să-l imortalizez oriunde”, spune Sergio şi se aprinde tot. Şapte ani de glorie, de titluri, de urlete, de nebunie, de sărbătoare, de dolari, de tristeţe, de scandaluri, de lacrimi, de droguri.

Combinaţia nimicitoare: pasiunea maradoniană şi fierberea napolitană, iar Vezuviul prinse a arde ca niciodată. Sergio Siano a fotografiat la meciuri, la antrenamente, în vestiar, pe stradă, în discoteci. Maradona în chiloţi, pe masa de masaj, Maradona fumând precum un furnal, Maradona pe stradă, asaltat de vânătorii de autografe, Maradona driblând pe o ploaie torenţială, Maradona în duel cu Platini, Maradona schimbând pase cu Careca, Maradona umăr la umăr cu Briegel, Maradona în cel mai tare campionat din lume. Le-a adunat, pe toate, într-o carte de excepţie: 220 de pagini şi 160 de imagini alb-negru.

„Cea mai tare fotografie în opinia mea? Cea de la finalul carierei la Napoli. Diego e dezbrăcat, cu pieptul la vedere, dar cu banderola de căpitan pe mână. O priveşte admirativ. Da, pentru că Maradona n-a fost numai şeful echipei, a fost căpitanul unui oraş care trăia pentru fotbalul său”. „Şi cel mai tare gol?”. „Cu Verona, pe 20 octombrie 1985. O echipă puternică, ultima campioană. 5-0, reuşită de la 50 de metri. Mama mia!”

Cartea prinde între coperţi 20 de imagini de la primul scudetto câştigat de Napoli: duminică, 10 mai 1987, 1-1 cu Fiorentina. Delir colectiv de trei zile, ca-n basme. Clubul mic şi sărac dăduse peste nas granzilor: Roma, Inter, Juve, Milan.

„Cu două zile înainte, vineri, am plecat pe străzi. M-am suit pe motocicleta «Ciao Piaggio» şi am tras poze: ferestre colorate-n albastru, oameni dansând chiar în mijlocul fântânilor arteziene, automobile mici, cu 10 napoletani înăuntru, sicrie în culorile Milanului, roşu şi negru”.

Şi, probabil, cea mai tare imagine din carte: la intrarea într-un cimitir, un suporter lăsase o pancartă, adresată „locatarilor” dinăuntru: „Ei nici nu ştiu ce au pierdut!”. La meci, a adormit, cu aparatul foto de gât. A fost trezit de către arbitrul Pierluigi Pairetto şi ale sale trei fluierături: gata, Napoli era campioana Italiei! Niciodată oraşul nu fusese mai fericit, niciodată mai unit!

Fotograful care s-a simţit jucător!
Apoi, acel 17 martie 1991, Napoli câştigând la Bari, 1-0. Maradona la testul antidoping: pozitiv cu cocaină! Până să cunoască verdictul, zburase, deja, către Buenos Aires. Final. „Fără meci de adio, fără rămas bun”. Cea mai frumoasă amintire?

„Meci cu Roma, înainte de plecare. Maradona marchează, aleargă şi vine să celebreze chiar lângă steagul de la corner. Aici eram eu, trăgând cadre. Diego m-a îmbrăţişat ca şi cum aş fi fost un coechipier. Câteva secunde, cu tot stadionul plin, urlând de bucurie. M-am simţit precum un jucător. Pentru toate aceste lucruri i-am dăruit această carte”.

Diergo Armando Maradona a ajuns la 60 de ani.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Red Fan (77 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 9:42

Un articol scurt , dar care arata perfect cine a fost Diego pentru Napoli si de ce este considerat un zeu pentru napoletani ! Langa el , au devenit si jucatorii mediocri mari vedete !

Gelu Palade (2 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 12:32

"Diego a fost tras în poze de Sergio Siano"-limbaj de rural, specific autorului. Sunt recomandabile formele literare, de tip: "Sergio Siano era fotograful oficial al lui Napoli" sau "Sergio Siano l-a fotografiat pe Diego" . Tara, tara, vrem ziaristi!

anarhist (4 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 13:26

Breeee... nea Gelu! nu toata lumea stie sa mestece vorbele cu limba de lemn. Ai vreun site oficial, unde produci critica literara, sa ne dumirim si noi cu ce somitate stam de vorba? Daca ai, tine-l secret, nu ne intereseaza, doar te luam la misto. Iti zic asta, ca-s convins ca nu te prindeai si singur...

Gicu ascute tot (1 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 14:22

@Gelu Palade Nu mai arunca margaritare celor care fac *** si se prind ca produse le lactate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gelu Palade (2 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 16:01

@Gicu ascute tot Ha, ha, este patetica solidaritatea tarilor suvbdezvoltate. Cand vreau sa ma amuz, intru pe acest site, autorul nu ma dezamageste vreodata, la fel mascota, mereu inferioara. Le-am dat putin peste nasuc, sa le maresc tensiunea. Am plecat, bafta!

Cristian B (2 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 17:08

Cătălin Oprisan rămâne din ce in ce mai singur in categoria Ziariștilor ale căror articole merita citite, foarte frumos. @Gelu Palade - ști bancul cu Merinos?

Alexandru Graur (1 comentarii)  •  31 octombrie 2020, 21:03

Ba, se scrie "stii". Dupa asta capeti voie sa ai opinii. Chiar si penibil-obscene.

Freddy RE (2 comentarii)  •  1 noiembrie 2020, 3:04

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tyn (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2020, 13:27

Frumos...felicitari, bine scris !

Tibi (3 comentarii)  •  1 noiembrie 2020, 17:53

Cataline, esti praf, muica!

Comentează