Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Hugo Sanchez, ce om dintr-o bucată!

În sezonul 1989-1990, mexicanul a fost golgeter în Primera Division, cu 38 de reuşite, egalând recordul legendarului Zarra. Toate punctele sale au fost marcate dintr-o singură atingere, fără preluare!!!

Permalink to Hugo Sanchez, ce om dintr-o bucată!
sâmbătă, 9 mai 2020, 9:09

Jose Antonio Navas nu-i pe „Sport”. Omul trebăluieşte la Departamentul Economic al celor de la „El Pais”. Scrie despre acordurile dintre Spania şi URSS, despre faptul că Guvernul caută un investitor pentru „Enasa”, despre un transport imens de minereuri de fier venit din China. Dar, printre altele, e „fiert” pe fotbal, madrilen din moşi-strămoşi. Se duce, ca-n „Margin Call”, la biroul colegului Santiago Segurola.

Santi, n-am vreme de astea, dar am descoperit ceva interesant. Ascultă! Sunt 33 de etape trecute din Primera Division? Hugo Sanchez are 33 de goluri marcate, nu? Cred că pe toate le-a rezolvat dintr-o atingere. Îţi dai seama? Cu capul, din lovitură liberă, cu stângul, cu dreptul, pe alea din penalty nici nu le punem, dar fără a face nicio preluare! Le am trecute aici!”. Un caiet ciudat, în care omul are desenate toate fazele, cu un creion!!!

Să ne răcorim niţel! Primul golgeter al campionatului spaniol fusese, în ediţia 1928-1929, Bienzobas, de la Real Sociedad, cu 14 reuşite. Trofeul „Pichichi”, de care azi vorbeşte toată lumea, avea să apară ceva mai târziu, în 1952-1953. Dar, cu puţin mai înainte, Telmo Zarra, băiatul cu 15 sezoane la Athletic Bilbao, punctase de 38 de ori într-un singur sezon!!!

Aceasta era borna supremă. Di Stefano se mai apropiase de ea, apoi Hugo Sanchez, atacantul celor de la Real Madrid, lovise, în sezonul 1986-1987, de 34 de ori! Baltazar, de la Atletico, se încoronase rege, cu 35 de reuşite, în 1988-1989.

Două zile şi jumătate de căutări!
Suntem în 1990, când Segurola se uită mirat peste măsură la caietul lui Navas. Ce poate face? Dacă e adevărat, aşa ceva nu s-a mai petrecut în istoria fotbalului! Dar unde să găsească datele?

N-ai Google, n-ai YouTube, însă subiectul îl „roade”. Merge la TVE, televiziunea naţională, unica sursă. Are cu el caietul, două zile şi jumătate stă închis într-o cămăruţă de montaj, cu o tonă de casete VHS. Le priveşte pe toate, sunt cele 33 de reuşite până în acel moment ale atacantului mexican!!! Da, nicio preluare! Indiferent de vreme, indiferent de stadion, indiferent de adversar. Pac şi gol! „Fără niciun control anterior”, cum spune Segurola.

Dar tabloul, pentru a fi o capodoperă, trebuie pictat până la capăt, nu? Vine ultima etapă. Hugo Sanchez e la 35 de goluri. Meci cu Real Oviedo, viitoarea trupă a lui Marius Lăcătuş. E spectacol frumos pe „Bernabeu”, Real Madrid a cucerit, deja, cel de-al cincilea titlu consecutiv. Dar Vinals deschide scorul, vrând, parcă, să strice petrecerea.

Parra egalează, apoi lasă timona lui Hugo Sanchez. 2-1, din penalty, 3-1, cu capul, 4-2, cu stângul. Finalmente, se termină 5-2, Madridul încheie sezonul cu 107 goluri, dintre care 38 sunt opera tipului de peste Atlantic. 38 de salturi acrobatice! A doua zi, titlul: „Hugo este un mit”.

Până cu câteva etape înainte de final habar nu aveam de acest lucru. Marcasem cu capul, cu stângul, cu dreptul. Uneori, recunosc, punctasem şi cu noroc, dar niciodată nu analizasem exact cu ce parte a corpului am înscris. Cred că era prin primăvară, undeva prin luna aprilie, când un jurnalist s-a apropiat de mine şi mi-a spus că va scrie un material pentru că am peste 30 de goluri dintr-o bucată. Fără preluare, fără nimic! O singură atingere! Ştiu că am glumit atunci, l-am întrebat dacă le-a pus şi pe cele de la 11 metri, pentru că de acolo nici nu prea ai cum decât din prima”, spune azi, la trei decenii de atunci, marele atacant, ajuns la 62 de ani.

Recordul său şi al imensului Zarra va fi doborât de Cristiano Ronaldo, cu 41… Modul de execuţie însă, nu!

Aşa, în loc de încheiere: cât a stat la Real, Hugo a punctat de 208 ori, în 283 de partide.

* Sursă: RSSSF

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Silviu (3 comentarii)  •  9 mai 2020, 10:16

Excelent ca întodeauna. Dar...Hugo Sánchez nu are încă 62 de ani. Doar 61. Împlinește 62 în Iulie :)

Bogdan (1 comentarii)  •  9 mai 2020, 17:10

Si dacă implinestebin iulie înseamnă ca nu are 62? Are deja împliniți 61, merge spre 60 să înțeleg? Yyyuuuuu...

Red Fan (77 comentarii)  •  9 mai 2020, 18:13

Mda ... imi amintesc de el ! Un atacant pur-sange cu o freza gena afro si cu salturile dupa fiecare reusita !

the_gunner (12 comentarii)  •  10 mai 2020, 0:20

Hugo,un nume universal in vreo 15 limbi in diferite variații.El Bomboleyo,porecla data după vestitul cintec al formației Gypsy Kings .Hugo Naționale ,numele dat lui in nativul Mexic . Un fotbalist adorat peste tot in lume și model de modestie și umilința .Mare,mare performer !

Micu Francisc (3 comentarii)  •  10 mai 2020, 7:43

Un atacant de careu extraordinar,cu executii spectaculoase,gen "foarfeca",mobilitate genetica,sora lui fiind campioana Mexicului la gimnastica.

Francescoli1974 (3 comentarii)  •  10 mai 2020, 7:47

Un atacant de careu extraordinar,cu mobilitate f buna,foarte flexibil,cu multe goluri din "foarfeca",foarte spectaculos.

mg (9 comentarii)  •  10 mai 2020, 11:44

..mie mi-a plăcut, cam din aceiași perioadă, Jean Pierre Papin. Balon de aur, a făcut carieră la Marseille și mai apoi la Milan, Bayern, Bordeaux și desigur la națională. Când scăpa pe contra-atac nu ierta, marca cu un sânge rece de chirurg în sala de operații. A fost golgeterul Franței vreo 4 ani la rând.

marcovici (2 comentarii)  •  10 mai 2020, 17:26

Super fotbalist! Real - Milan 1-1 in 1989, dupa 0-5 in tur. Gol fabulos...

Ovidiu (1 comentarii)  •  10 mai 2020, 18:19

Și Messi cu cele 50 de goluri din stagiunea 2011-2012 unde e ? În rest, articole top class. Felicitări!

gigi drobetanu (99 comentarii)  •  10 mai 2020, 18:25

pentru ciumpix de mai sus: daca nu implinesti virsta nu ai 62, 87, 14 etc ani. anii impliniti sunt anii pe care-i ai. si din punct de vedere juridic e la fel.

Observator (5 comentarii)  •  11 mai 2020, 21:33

Fara indoiala, Hugo Sanchez a fost un fotbalist eficient si cu executii spectaculoase. Asa era si Papin, un virtuoz al suturilor din vole', desi "maestrul" absolut al perioadei (si nu numai) era van Basten. Cu ce ocazie este amintit aici numele lui Messi, care n-are in .... portofoliu astfele de executii (din vole' a marcat de 2 ori si doar intr-o ocazie a fost o executie "curata", in timp ce din "foarfeca" n-a marcat inca)? O.

Comentează