De ce nu l-au vrut turcii pe ”Mihai Viteazul”?

Capodoperă a cinematografiei noastre, pelicula lui Sergiu Nicolaescu a cuprins 80 de cascadori ce făceau, zilnic, 20-30 de căderi în armuri de tablă, bătrâne. S-a cerut scoaterea sa din cinematografe pe motiv că denigrează Semiluna şi armata otomană

„Stavrule, tată, vreau să facem ceva ce nu s-a mai făcut până azi, pricepi? Aduni băieţii, le povesteşti ce şi cum, vă antrenaţi până cădeţi laţi! Înţeles?”. A vorbit Sergiu Nicolaescu. Ideea cu filmul „Mihai Viteazul” i se cocea în minte de vreo trei ani. Voia ceva grandios, ceva care să ajungă în cinematografele din toată lumea.

Tudor Stavru fusese sportiv de performanţă, la Dinamo. Regizorul dorea o trupă „adevărată” de cascadori, aşa că făcuse preselecţie-n „Batiştei”. Tudorică luase din prima probele, cu un juriu format din antrenori de călărie, atletism, scrimă. Vasile Popa, „Ţeavă”, apăruse şi el. Boxer.

N-avea curaj să cadă pe cartoanele alea. Răsese o vodcă, la „Dunărea”, revenise. N-o potrivea deloc. Cădea numai în cap. Nicolaescu îl mirosise. „Mă, ăstuia să-i daţi cea mai mare notă, că e rezistent”. A, şi Szobi Cseh! Trapezist la Circul de Stat, în „Trupa Ganea”.

240 de actori din 10 teatre!
Prin martie 1969 s-a dat primul tur de manivelă. Amza Pellea, Olga Tudorache, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Colea Răutu, Ion Besoiu, Fory Etterle… 240 de actori din 10 teatre româneşti. 7.000 de figuranţi, 700 de cai, 200 de căruţe. Echipa de filmare avea 365 de suflete. Stavru „biciuia” 80 de cascadori. Nicolaescu urmărea totul în cele mai mici detalii. „Păi, ce, alea erau secvenţe? Alea erau nişte chinuri, dom’le!”, îşi amintea „Ţeavă”.

700 de zile de tras. Numai mocirlă, nămol. „Băgea nea Sergiu nişte explozii cu trotil de nu trebuia să te prefaci, te arunca suflul lor”. Când gândeai c-ai terminat, o luai de la capăt. „Era satanic!” Luptele-s făcute de către Szobi Cseh, cel care avea să stabilească, atunci, un nou record mondial: cădere de la 13 metri fără protecţie la aterizare! Se prăbuşeau de pe cal în armuri. „Aveam programate, zilnic, cam 20-30 de astfel de căderi”, spunea Popa.

Erau bătrâne, din tablă. Cele americane erau miez, cu cauciuc, amortizau tot. La noi, fier, tăticule! Sunt 5.803 metri de peliculă. Color. Doi ani de zile, cei 80 de cascadori n-au nevoie de „mişcare”. Sunt 37 de locuri de filmare, cu 11.000 de costume pentru figuraţie. Nici nu mai ştiu care e turc, austriac, transilvănean sau valah. Numai Amza are 15 ţinute diferite.

În fiecare zi, dimineaţa, băieţii promit că seara, după încheierea filmărilor, bagă un fotbal. Dar ei sunt prea obosiţi şi să mănânce… Se trage la Praga, la Istanbul, în Tunisia, la Viena, la Peleş, la Bran, la Roma, la Râşnov. Iese o capodoperă, al treilea film românesc ca audienţă din toate timpurile. Lansare grandioasă, cumpărat, numai în 1971, de 16 ţări.

Vor să-l scoată la doi ani de la premieră!
Dar turcii nu-s de acord cu „Mihai Viteazul”. Ambasada de la Bucureşti vede filmul, trimite o depeşă la Ankara. Se vrea, efectiv, retragerea peliculei de pe piaţă, deşi au trecut aproape doi ani!!! „Steagul sfânt al Profetului sau Semiluna sunt prezentate în mod peiorativ, trântite în noroi”, se scrie în telegramă.

Se vorbeşte despre o propagandă pro-armenească, despre faptul că Sergiu Nicolaescu prezintă într-un mod negativ armata turcă şi, în general, poporul turc, persfilat peste tot. Partea română răspunde că sunt doar fapte istorice, petrecute în timpul dominaţiei Imperiului Otoman, pe care chiart Attatürk, părintele Turciei moderne, l-a desfiinţat. Ambasadorul o ţine pe a lui, vrea interzicerea totală…

Opt premii ACIN. Propunerea României la „Oscarul” pentru cel mai bun film străin. Diploma „UNIATEC” la Festivalul de la Moscova. „Cel mai bun film istoric”, Beaume, 1974. Distribuit în Japonia, Finlanda, R.F.G. ori Spania. Audienţă totală, numai la tv, de 30.000.000 de telespectatori. De două ori populaţia României…

* Surse: „Filmat în România”, „Oamenii şi filmul”, Arhiva Ministerului de Externe, „Adevărul”