Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

300.000.000 de discuri la Real în poartă

În 1962, Julio Iglesias, portar la juniorii celei mai galonate echipe din lume, suferă un accident de circulaţie. Se lasă de fotbal, se apucă de cântat! Fals! După o recuperare incredibilă, revine pe ”Santiago Bernabeu”

Permalink to 300.000.000 de discuri la Real în poartă
sâmbătă, 7 martie 2020, 10:29

Toţi jurau că n-au pus mult pe limbă, dar unu’ nu putea construi o propoziţie coerentă prin care să explice ce căutau la spitalul „Eloy Gonzalo”. Julio Iglesias aduna 19 ani. Pe 22 septembrie 1962, prietenii îl chestionaseră de-o „citirică”. Se apucaseră de „joacă” pe la vremea apusului.

La două dimineaţa deciseseră să meargă spre case. Cinci într-o maşină. Accident grav la Majadahonda. Politraumatisme, rupturi de splină, probleme grave la coloana vertebrală. Până la un moment dat, povestea este ştiută. La 17 ani, era la juniorii celor de la Real Madrid. Atacant. Se trăsese spre poartă, pe care o ferecase. Doi ani împărţise vestiarul cu fotbalişti-sculă, Espejo, Hernandez, Ramon Moreno Grosso, Pedro de Felipe, Luis Costa.

Marele Miguel Muñoz, patriarhul uriaşei echipe ce avea să facă legea, ani buni, în Cupa Campionilor Europeni, pusese ochii pe el. Ştia că nu poate emite pretenţii, Araquistain, Train ori Betancort se aflau pe acolo, Miguel Angel sau Garcia Remon dădeau târcoale. Dar el era bucuros că se dezechipase, de câteva ori, alături de Pirri sau de Amancio şi asta era tot ceea ce conta.

Fie vei rămâne semiparalizat, fie nu vei mai putea merge
După accident, i-au spus-o direct, fără menajamente. „Dacă vei mai putea merge vreodată, tre’ să bagi milioane de «Ave Maria». Eşti semiparalizat”. „La vârsta aia, mă temeam de moarte, pentru că o văzusem extrem de aproape”, avea să declare peste ani. Recuperarea a durat 545 de zile. Numărate.

Ca soră medicală a avut un frate, pe Eladio Madaleno. Un tânăr de pus pe rană. Când a văzut că Julio e în depresie, i-a adus o chitară. A zis că prin muzică va ajunge să surâdă din nou şi, în acelaşi timp, îşi va putea mișca degetele aproape inerte. Ceea ce a urmat, se ştie: Julio Iglesias a rămas pe gazonul muzicii, ajungând cel mai cunoscut cântăreţ latino din toate timpurile. Gata, basmul e gătat!

Ceea ce nu se cunoaşte e că avea să dea dovadă de cea mai mare voinţă din Univers şi, peste patru ani, evolua pe „Santiago Bernabeu”, pentru cei de la Real Madrid!

La externare, Julio se trage la Peñiscola, unde ai lui aveau o căsuţă de vacanţă. În spate, amenajează un mic teren. La început, mişcările sunt greoaie, simte că nu va putea. Seara, pentru a face rost de bani, e ajutor de câine lup pentru cântăreţii din zonă. Le ţine companie, fură meserie, îşi antrenează vocea. Dimineaţa, lucrează la mobilitate. Încet-încet, pare a uita de tristeţe.

Prin 1929, Federaţia Spaniolă de Fotbal pornise la drum Campionatele Regionale de Amatori. Concret, provinciile iberice dădeau o campioană, apoi urma duelul final, pentru a vedea cine domină patria lui Cervantes. Spioni de la echipele cu ştaif veneau la jocuri, urmăreau, niciodată nu se ştia de unde sare iepurele.

E 30 mai 1965, vechiul stadion „Los Carmenes”. Recreativo Granada-Real Madrid. La doi ani şi jumătate de la teribilul accident, Julio Iglesias e în poartă!!! Apără perfect, dar are şi noroc! Bello trimite, în 21, mingea în bară. Espigares se alege cu un penalty, în 80, dar balonul pleacă afară. Pe 7 iunie e returul. Din nou 2-0, pe „Santiago Bernabeu”. Finalmente, Real câştigă competiţia, dar, în ultimul act, Julio Iglesias îi lasă locul lui Samper.

5 iunie 1966 – ultimul meci
1968 – primul album
Anul următor, turneul final e cu 16 echipe. Real, cu Julio între buturi, are meci cu… Recreativo Granada. În tur e 1-1. Spicuim din cronică. „La un contraatac, Pedro simte că portarul iese greşit, trimite pe deasupra sa, fără ca acesta să mai poată face ceva”. Noroc că în retur e 2-1. Din nou campioni, din nou fără Julio Iglesias.

5 iunie 1966 este data ultimului său meci oficial. Se apucase, deja, de lucrul la primul său album, „Yo canto”. Se trage în studio, „La vida sigue igual”, întâiul şlagăr, rupe. Câştigă „Festivalul Cântecului de la Benidorm”, vine la „Cerbul de Aur”.

Un portar cu 300.000.000 de unităţi vândute, 5.000 de concerte şi 60.000.000 de spectatori. 80 de albume, 2.600 de discuri de aur şi de platină. Poate că fotbalul a pierdut un portar, dar muzica a câştigat, cu siguranţă, cea mai tare voce latino.

* Surse: Ideal, RSSSF. íGracias Sergio Yepes!

Comentarii (7)Adaugă comentariu

pawn (9 comentarii)  •  7 martie 2020, 11:05

nu ma omor dupa muzica lui, dar fenomenala interpretare a piesei din finalul unui film mare ("tinker, tailor, soldier, spy")... cu piesa aia poti sa mori. "la mer", muzica solara, lejera, voluptuoasa, pusa ironic la sfarsitul unui film crancen, cu spioni englezi si rusi cenusii, posaci, urmarindu-se prin ploaie nesfarsita si blocuri gri...

Simeone (7 comentarii)  •  7 martie 2020, 13:04

Foarte frumos. Felicitări!

Bibi (213 comentarii)  •  7 martie 2020, 15:00

Salut! Eu am vazut filmul, dar nu mai stiu cum il cheama. Mai romantzat un pic, il lasa iubita cand se paradeste (ca pe Mihaita), se gaseste cu alta, care-l ajuta sa se ridice. Stie cineva cum se numeste filmul, sa dam o cautare ? Multumesc!

adi_stelistul (20 comentarii)  •  7 martie 2020, 16:12

Am vazut de doua ori in copilarie filmul cu povestea. La 8-9 ani, cat aveam, am fost destul de impresionat. "Viata merge inainte", asa se numea, dupa numele cantecului pe care l-ati pomenit (La vida sigue igual). Juca tocmai Iglesias in rolul principal (adica in rol de ... Iglesias).

Luigino (2 comentarii)  •  7 martie 2020, 17:34

@pawn, ai scris pe sufletul meu! TTSS este un film adevărat, iar piesa de mai sus cântată de Julio este sublimă!

Bibi (213 comentarii)  •  7 martie 2020, 17:53

@adi_stelistul, multumesc !

IOAN din CLUJ (3 comentarii)  •  10 martie 2020, 8:56

Bravo Cătăline! Scrie ca ai talent. Te citesc cu drag.

Comentează