Maratonul din hâc, pardon, Medoc

Cea mai frumoasă alergare din lume are loc printre butaşi şi araci. E o cursă serioasă, cu pit-stopuri cu midii, pahare de licoare magică şi cărnuri zemoase ca-n Sadoveanu. Cu 8.500 de participanţi şi cu recorduri consemnate

Pierre e bucuros. Păstoreşte cel mai tare maraton din lume şi tocmai a aflat că un băiat a venit din China pentru a alerga faimoasa cursă dintre araci şi butaşi. „Avem de adăugat şi steagul lor şi, da, sunt 50 de naţiuni!”, chiuie, cu bucurie. Este august 2018, peste o lună se va da startul în incredibila alergare.

Nu mai ştie cui i-a trecut prin cap ideea. Doar anul: 1985. Atunci au plecat la drum cu fix 500 de participanţi, bărbaţi şi femei. 396 au ajuns la final. Franţa, Gironde, regiunea de pe coasta Atlanticului, o zonă cu peste 1.500 de vii. Da, „fabrici” întregi de struguri, materia primă pentru vinuri de excepţie. Acolo are loc, anual, Maratonul din Medoc.

Pantofii de alergare nu se încalţă decât în septembrie, când bobul e dulce. Se pleacă din Pauillac. Se merge către Saint-Julien, pac, spre Saint-Estephe, trecem niţeluş prin Medoc, hop, Haut-Medoc şi terminăm tot la Paulliac. Distanţa regulamentară, oficială, de maraton. Doar că se lucrează numai printre castele, printre vii, printre întinsuri nesfârşite cu ciorchini, printre butaşi, printre araci, printre rânduri. E un fel de maraton al vinului. Staţi, nu vă aruncaţi, nu-i uşor! Nu-i uşor deloc!

Orchestre, midii, grătare, Donald, Asterix, Obelix
Traseul e pigmentat cu pauze muzicale. 50 de orchestre alese pe sprânceană ţin arcuşul cald la fiecare colţ de vie. Sunt 23 de pit-stopuri, extrem de importante. La fiecare se schimbă păreri despre vinul degustat. Nu prea se bea apă, jigneşti ficatul în acea regiune în care şi corbii se clatină pe picioare toamna. Adică există măsuţe de revigorare, dar nu cu banane ori „plată”, ci cu ceva de calitate, din producţia de acum trei ani.

Urmează partea cea mai grea. La kilometrul 38 ne pregătim pentru midii. Suntem la un cioc de barză de Atlantic, nu ne batem joc! Cei care nu le iubesc pun frână la 39. Acolo e locul fripturii. Al antricoatelor ce-ţi aduc ploaia în gură, deşi afară e soare corespunzător. Unii zăbovesc, aici, ceva mai mult. Alţii sunt însoţiţi de miros cale de încă mii de metri. Toţi au numere de concurs, toţi au costume. Da, pentru că 90 la sută dintre participanţi aleargă „camuflaţi”. E şi Donald, e şi Mickey, uite şi un samurai, dar şi o domnişoară în capot. Asterix, Obelix, Cezar, o zână, un gladiator, un băiat în zeghe.

Şase ore şi jumătate de la start la finiş
„Bruno Schmitt a fost primul laureat, în 1985”, zice, serios, Pierre. „Adică e o sărbătoare, dar una şi cu profesionişti”, adaugă. Bruno a scos 2.29.53. Prin 2006, un gal a încheiat la 2.28.07, recordul cursei. La start au fost 8.333 de suflete. 7.108 au respirat şi la finiş. „Oamenii vin, dau, pentru înscriere, 88 de euro, dar banii aceştia merg spre organizaţii caritabile. În fiecare an ajutăm pe cineva”, spun organizatorii.

Sunt 2.800 de voluntari, 300 de cadre medicale care nu cer niciun ban, cu 15 ambulanţe şi cinci unităţi mobile. „Am avut şi graviduţe, dar şi bunici”, se mândreşte Pierre.

Anul acesta, în toamnă, vor fi reguli noi. Timpul maxim e „redus” la şase ore şi jumătate. „Unii concurenţi au uitat scopul alergării, trecerea liniei de sosire. Au rămas pe la standurile de degustare, au mai zăbovit, niţeluş, pe lângă grătare. Se făcuse noapte şi noi tot îi aşteptam”, râde acelaşi Pierre.

Nu se mai poate aşa! Şase ore şi jumătate ajung. Dacă nu termini, oamenii strâng ce au de strâns şi doar cu microbuzele mai ajungi la destinaţie. A, nu există numai veşti proaste! „Vom mai adăuga câteva opriri, pe parcurs, pentru că venim cu trei standuri de brânză şi două de îngheţată. E cald, ce vreţi?”, sună motivarea.

Listele de aşteptare s-au deschis. De aici se selectează alergătorii. Tre’ să ai 20 de ani la data cursei. 88 de euro. Baftă!

* Sursa: marathondumedoc.com