Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Dinamovist cu obiceiuri de Icar

Tudor Stavru a salvat multe suflete după cutremurul din ’ 77. Cu mâinile goale şi o raniţă de la masca de gaze. Când să-şi termine treaba, a urcat prea aproape de Soare, iar ceara aripilor i s-a topit

Permalink to Dinamovist cu obiceiuri de Icar
sâmbătă, 9 martie 2019, 9:27

Un moş cernit, c-o barbă albă, precum ce a dacilor lui Drăgan din „Columna”, pune o mână tremurândă pe el. „Băiatule, pe-al meu îl am acolo, în moloz, mort. Îl poţi scoate, să-l îngrop şi eu cum se cuvine, cu toate rânduielile?”. Îs obosiţi dar, şi aşa, se uită unul la celălalt: „Mai intrăm o dată, Tudorică?”. „Haide, Paulică!”.

Pe 4 martie 1977, la 21:22:22, 7,2 grade pe scara Richter cutremură, preţ de 56 de secunde, România! Bucureştiu-i şubred, 33 de blocuri mari ori clădiri înalte ajung la pământ. Sunt 1.424 de victime. Tudor Stavru e sportiv, cu simbrie, la Dinamo. Kaiac-canoe. Prin 1965, Sergiu Nicolaescu, regizorul, pornise să adune o trupă de cascadori profesionişti, special pentru filmele sale. Tudorică debutase în „Dacii”, peliculă cu rezonanţă, apoi în „Mihai Viteazul”, „Cu mâinile curate”, „Osânda” ori „Pentru patrie”.

Fata de 22 de ani de pe „Tudor Arghezi”
Când urgia venise, nu-l luase pe Stavru cu ea. Nu. Doar îl strigase. Capitala era o ruină, un moloz. Nu se putea intra cu buldozerele, ci numai cu mâinile goale. Ei, cascadorii, săriseră primii. Stavru o aflase pe Livia Negoescu în blocul cel înalt, de pe „Tudor Arghezi”. Fata adunase 22 de primăveri chiar în acea zi. A căzut de la etajul 7, dar trupul logodnicului, plecat după două zile de chin crunt, o protejase. Nu se putea ajunge la ea, însă respira. Spaţiul mic, îngust.

Stavru prinse a săpa cu mâinile goale. Umplea raniţa de la masca de gaze, o lăsa pe spate, un surat o prelua, îi dădea alta goală, iar el pleca s-o deşarte. Şi tot aşa. 128 de ore Livia a respirat prin ei, prin cascadori. Au zărit-o, era sub o dormeză. Stavru, cu mâinile sale-cazma, a dezmembrat mobila. Au scos-o la lumină, vie. Când fata era suită pe targă, spre ambulanţă, spre spital, apăruse tatăl înmărmurit. Tudorică şi Paulică Fister intraseră iar, să-i scoată feciorul, să-l dea spre îngropăciune.

Apă, groază şi moloz. Atât!
Două zile şi ceva au băut doar apă. N-au avut timp de altceva. Moloz, piatră, mască de gaze, tricou ud pe figură, palme arse, lanterne. Stavru găsise suflete plecate, storcite. Voise să le aprindă o lumânare. Băieţii îl strigaseră, cinic: „Stavrule, tată, sunt decedaţi. Lasă-i, hai sus, să găsim viii!”. Sirenele respirau peste tot. La „Dunărea”, la „Scala”, la „Colonade”, unde-l căutau, în van, pe marele Tomiţă.

Din zbor a prins o veste. La „Nestor” încă se mai respira. A fugit degrab’ într-acolo. Blocul avea jos, la parter, o cofetărie. Când au dat s-o modernizeze, în 1970, tăiaseră nişte stâlpi solizi, din structura de rezistenţă. Ei cedaseră primii.

S-a căţărat, iar, ca „Omul-paianjen”, până sus, la opt. N-avea teamă, făcuse asta în 22 de filme, în şase cascador-şef. Blocu-i şubred, el e obosit. În „Revanşa”, în „Asediul”, toate mişcările i-au ieşit ca la carte. Acum vrea să sară dintr-un balcon într-altul. Alunecă! Cade-n cap, în moloz.

Sicriul, cărat de Nicolaescu
Moartea nu-l ia acum, ci niţeluş mai târziu, la spital. Postul naţional de radio îşi întrerupe emisia: „Acum o oră a murit, la Spitalul de Urgenţă, cascadorul Stavru Tudor care, într-o nouă tentativă de a salva viaţa altora, a căzut de la etajul opt al blocului Nestor”…

În Cernavoda natală, la priveghi, lume-puhoi. Sicriul e cărat de Sergiu Nicolaescu şi de Doru Năstase. Nea Jenică Barbu îi croşetează un mic necrolog: „Murind, a intrat direct în legendă. Numele spus este neiertător. De câte ori îl voi auzi, mă voi ridica în picioare”.

Vadim e mai sublim: „Amestec de bărbăţie şi candoare, lui Tudor Stavru cel puţin zece supravieţuitori îi pot spune, după datina Deltei Dunării, ca nişte oameni scăpaţi de la înec, TATĂ!”.

* Surse: „Filmat în România”, Bujor T. Râpeanu, „Adevărul”

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Tibisor (77 comentarii)  •  9 martie 2019, 10:33

Frumos ... si trist ! Aveam sapte ani , tata juca sah cu un vecin cand s-a pornit cutremurul . Cu totii ne uitam la candelabru care a inceput sa " danseze " ... si eram la Baia Mare !

MZM (4 comentarii)  •  9 martie 2019, 18:42

Toata stima pentru memoria acestui erou! Oricum, precizarea ca a fost dinamovist putea sa lipseasca, nu are nicio relevanta. Daca ar fi fost... rapidist, de exemplu, credeti ca era mai putin curajos? Dar... mai multa atentie la cum ne exprimam: 1. cuvantul surat nu exista in limba romana, ci doar surată (surate), pentru femei: 2. sublim (ca si superb, magnific, excelent etc.) are valoare de superlativ absolut si nu mai poate fi trecut prin grade de comparatie. Deci, mai sublim, cum va exprimati, e incorect.

_ge (8 comentarii)  •  9 martie 2019, 18:42

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Tudor Stavru! Sa-i respectam pe cei care au pus viata celorlalti mai presus decat viata lor. Atati putini pe care-i avem.

Je (1 comentarii)  •  9 martie 2019, 19:53

RIP maestre! Si cand te gandesti ca niste "*** umane" au vrut sa-i intineze memoria...spunand despre el ca era la furat in blocurile prabusite!!! Si mai cantam...Noi suntem romani...mama ei de natie de 2 bani

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vali (15 comentarii)  •  10 martie 2019, 7:29

@MZM ptr.mesajul trist al articolului,abtine-te academicianule! Te mânca tastatura si nu aveai ce face?Nu mai citi,sau mai ales nu mai posta!

Florian Geyer (3 comentarii)  •  10 martie 2019, 10:48

@Je : astfel de oameni sunt peste tot, nu doar in Romania. Aici calomnierea este doar dusa la rang de arta. Sunt oameni fara nimic sfant in ei, fara nici un respect fata de nimic, nici macar fata de ei insasi.

Comentează