Grota lui Pepe

De patru ani, de când se ştie văduvă, doamna Nebel Acosta n-a ratat niciun meci de acasă al celor de la CD Mensajero. Tot de atunci, priveşte spre o peşteră mică, săpată-n muntele ce îmbrăţişează stadionul

E duminică, dă drumul ritualului specific. „Vorbeşte” cu o fotografie de pe noptieră, face cruce. Se găteşte, scoate cerceii cu perle de Mallorca. Se suie într-un Peugeot 206, are locul ei în parcarea în care încap fix patru cutii de chibrituri. Deşi mai e o oră până la joc, suie-n tribuna orientată cu faţa-nspre Est. Din instinct, aruncă ochii spre o mică grotă iţită în muntele ce străjuieşte stadionul „Silvestre Carrillo” din Santa Cruz de la Palma, Canarias, Spania. Pepe al ei e acolo… Urcă fularul deasupra capului, dă drumul la versuri: „Urcând râpa, urcând Râpa Durerii, dai peste stadionul celei mai tari echipe, ole, ole!”. Gata, meciul poate să înceapă!

Ne găsim la intersecţia a poveşti.

Arena din grădina de zarzavat
PRIMA. CD Mensajero a apărut cu vreo 90 de ani în urmă. Până prin ‘70, doar supravieţuire. Apoi, un tip cu grădini de zarzavat cedează locul pentru un stadion. Aşa apare una dintre cele mai tari arene din lume. Pentru că e într-o râpă, o parte din gazon a trebuit înălţat pe un bloc, devenit, ulterior, centru comercial. Pe când CD Mensajero evoluau prin Segunda Division B, pe aici a trecut Atletico Madrid, iar Zidane a pus poza construcţiei pe siteurile de socializare.

A DOUA. Doamna se intitulează Nebel Acosta Perez. Etate: 74 de primăveri. Văduvă din 2014, de când al ei Jose Leon Perez Rodriguez s-a stins. Cancer. S-au căsătorit pe când ea avea 21 de primăveri. Dacă s-au iubit? Asta-i vorbă?! Au plecat în Venezuela, la întoarcere a avut loc lipirea de echipa asta de fotbal. „Total dezinteresaţi, ai mei veneau, duminică de duminică, să ajute la ridicarea arenei. Unii sudau, alţii cărau pietre. Tata era şofer pe-o basculantă. Aşa-l ştia lumea: «Pepe camionagiul»”. A glăsuit Miguel Angel Perez, unul dintre cei cinci fii.

Înainte cu o săptămână ca soţul să i se stingă, fix înainte cu şapte zile, clubul i-a omagiat pe cei care, cu ani în urmă, dăduseră viaţă arenei. Ştia că se va duce. Atunci, Pepe a rugat-o pe Nebel să nu uite să vină la meciuri. Prin ochii ei, de acolo, de Sus, voia să-i mai vadă pe băieţi…

Despărţirea a fost grea, dureroasă. Se iubiseră luni, se iubiseră marţi, se iubiseră toate săptămânile, lunile şi anii. Nu ştia dacă mai vrea să mai meargă la CD Mesajero, când cineva, de la club, a sunat-o. „Puteţi veni să vedeţi ceva?”. În peretele muntelui respira, de câd Lumea şi Pământul, o peşteră mică. Fanii i-au zis „Grota lui Pepe”, în onoarea celui care fusese alături de trupă la bine şi la greu. Îi puseseră şi o pancartă. De acolo, soţul ei urmărea toate partidele roş-negrilor.

Singură împotriva tuturor
Patru ani au trecut de atunci. „Tata obişnuia să se ducă sus, în înaltul tribunei, pentru a urmări, în linişte, partida. Mama rămânea ceva mai jos, comentau, dimpreună, doar la pauză şi la final. Acum, ea se montează fix în acelaşi loc, doar că tata e acolo, în grota lui”, mai spune Miguel Angel.

CD Mensajero a retrogradat. Acum e în liga a patra iberică, regional, duelându-se cu trupele de rezervă ale celor de la Tenerife ori UD Las Palmas. Dar nu asta contează. La fiecare meci de acasă, de două ori pe lună, o doamnă aranjată ia loc direct pe beton, acolo, pe ultima dungă neagră vopsită, înainte ca cele roşii să apară. Se uită la grotă. E semn că arbitrul poate respira în fluierul de început!

* Sursa: cdmensajerolapalma.es