Masonaras

Am cerut şi am fost serviţi. Kyros Vassaras a vorbit. Faptul, în sine, trebuie salutat. În rest, trăim pe planete diferite

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, şeful arbitrilor a demonstrat din nou că atunci când, rar, iese în public o face ca să atace presa, să disculpe fără reţineri tagma pe care o reprezintă şi să se umfle în pene cu influenţa cu care ar acţiona, chipurile, în folosul fotbalului românesc.

Vassaras nu explică nimic, doar tună şi fulgeră, când i se prezintă cazuri concrete. E o dovadă clară că i s-a dat mână liberă pentru a face tot ce vrea pe tarlaua abitrajului. De ce se întâmplă asta, e o altă poveste. Nu intrăm în speculaţii despre cum i-ar folosi lui Burleanu la UEFA pentru că ar însemna să-i călcăm pe urme grecului. Să vorbim în dorul lelii.

Inutil să ne indignăm!

Uitaţi, lăsăm la o parte cazul flagrant A. Chivulete. Faptul că, întrebat dacă e prieten cu tatăl acestuia, care i-ar face rapoarte neoficiale despre prestaţiile arbitrilor, Vassaras, iritat şi ofensiv, ocoleşte răspunsul („Ce prietenie? Am o mulţime de prieteni în România!”) e în sine un răspuns. Dar, încă o dată, nimic de mirare. Omului e liber să facă fix ce vrea în arbitrajul românesc – şi să nu apară acum patriotarzii care zic că ne vindem străinilor! După zăngănitul de lanţuri neaoş de dinainte, la CCA, e inutil să ne indignăm. Fotbalul nostru, dezorganizat, dezbinat, plin de mici interese, cu fiecare pentru sine, îl merită pe Vassaras. Iar acesta, boier peste lumea lui, are un singur moment de tulburare, atunci când trebuie să stoarcă în faţa presei câteva vorbe acre.

Tratat despre sine

Ca oricărui om fără frâne, lui Kir Kyros îi e greu să se oprească. Porumbeii zboară nestingheriţi din gura lui. Am fi vrut să auzim de ce un arbitru validează un gol atunci când un adversar se prăbuşeşte peste portar. Sau de ce un altul nu vede un fault în careu comis la trei metri în faţa lui. Ei, aş! El e fericit să avem arbitrii „cu evoluţii bune, de la Liga 2 la Liga 1”. Asta în timp ce jurnalişti, comentatori, conducători şi fotbalişti, conducere de Ligă şi fani îşi smulg părul din cap etapă după etapă. Spune el ceva despre terenuri grele, despre off-side-uri de 2 centimetri. Fente ieftine. Oamenii cu minţile acasă nu acuză faze la limită, greşelile omeneşti. Ceea ce vrem să auzim este despre greşelile „drăceşti” ale acestei ortodoxii cu ecuson. Pofta-n cui! Aşa că ne mulţumim cu ce ne oferă, mărinimos, Vassaras. Un mic tratat despre sine.

Forța ocultă. Serios?

„Nu voi spune niciodată ce am făcut pentru binele arbitrilor. Suntem puterile silenţioase şi trebuie să facem muncă pentru a avea un succes de răsunet”. Bang! „Puterile silenţioase”!!! U-a-u! Sună din cărţile acelea cu rigle şi compasuri. Dar în loc să te înfiori te bufneşte un râs homeric! Vassaras ar fi un mic mare maestru al geometriilor fotbalului. Cum ar veni, domnul acesta ţâfnos e o forţă ocultă. Deşi unii dintre supuşii lui ar trebui duşi mai degrabă nu la ocultist, ci la oculist. Acest Jedi, acest Luke Skypewalker (dată fiind distanţa apreciabilă faţă de România la care se află adesea) e, limpede, cel în faţa căruia ar trebui să ne înclinăm pentru că, spune el, „roboţii ar face mai multe greşeli decât arbitrii” pe care îi păstoreşte.

Grec la chilipir

Posibil. Dar roboţii n-ar face fix acele greşeli care nu au nicio explicaţie, evidente nu de pe Lună, ci de pe Marte. „Robotul” Perseverence le-ar distinge. Vassaras, nu. Circulaţi, nu e nimic de văzut! În schimb, pe umerii lui stă lumea întreagă. Pentru un mizilic de 6.000-8.000 de euro pe lună, plus cheltuieli. Unde mai găsim noi asemenea chilipir?
Serios, de ce ar trebui ca acest domn să fie buricul Pământului nostru? În ce fel ne foloseşte nouă să tragă el sfori, dacă le-o trage, cu preţul de a fi nevoiţi să suportăm arbitraje revoltătoare fără umbra unei explicaţii reale? De ce arbitrajul trebuie să se constituie într-un soi de guvern paralel al fotbalului? Şi, până la urmă, cine sunteţi, domnule Vassaras, de aţi confiscat judecata acestui sport şi vă mai şi răstiţi la noi?!