Invizibilii

A fost odată ca niciodată. Aşa încep poveştile normale. În fotbal încep altfel. A fost niciodată ca o dată

În Liga Întâi există o echipă care, practic, nu mai există. E o fantomă. Din subiect principal a ajuns o entitate invizibilă. Înainte nu era zi fără o dezbatere, o ceartă, o indignare legate de această formaţie, magnetul iubirilor şi urii oricui. Aceast club a încetat să mai fie în sensul în care era până mai adineauri. El nu mai e de zărit pentru că a dispărut raţiunea lui publică de a fi.

BSCF
E un caz unic, probabil, în fotbalul mondial. Milan nu s-a evaporat din atenţia generală când a lăsat-o Berlusconi, OM a continuat să facă valuri după Tapie. Această echipă este în aşa măsură patronul ei încât atunci când el încetează să mai existe public, nu mai există nici ea în esenţa, moştenită, a reprezentării spectaculoase. Era o echipă cu pieptul înainte şi revendicări istorice. Apoi şi-a schimbat numele. Acum ar trebui să şi-l schimbe iar. Ar trebui să se numească BSCF. Becali Stă Cuminte Fotbal.

Gaura din mijloc
E ca personajul principal dintr-o fotografie care a fost decupat. Există toate celelalte, ba chiar atmosfera pare să fie mai vie, dar în mijloc se cască o absenţă. Sigur că pe ici, pe colo se mai aud nişte cuvinte venind din acea direcţie, dar ele nu mai au energia de altă dată. De ca şi cum retragerea din peisaj a şefului i-ar fi anulat principiul vital. FCSB a devenit cea mai mare non-ştire din Liga Întâi. Nici chiar atunci când patronul ei a fost în închisoare liniştea aceasta adâncă nu a existat, pentru că aerul mocnea de nevoia celui ţinut deoparte de a reintra în rol. Ceea ce a şi făcut mai apoi, în ciuda promisiunilor. Acum e, pesemne, totul asumat, de aceea cu atât mai surprinzător. Alături de Nobelul pentru vaccinul anti-Covid ar trebui acordată o distincţie şi celui care a inventat remediul cancerului la limbă provocat de nevorbire.

A nu fi, aceasta este constatarea
FCSB trăia în ritmul declaraţiilor făcătorului ei, care îi plătea pe de o parte salariile şi pe de alta intra prin alunecare la moralul juctorilor. Şi iată că fără această viaţă „săltată”, fără un antrenor de renume, fără transferuri colosale FCSB o duce net mai bine ca în ultimii ani. Are şase victorii la rând cu 19 goluri marcate. Da, cu arbitraje favorabile în ultima vreme, după cum o arată o contabilitate a Gazetei Sporturilor. Dar nu poate fi numai asta. Şi nu e. FCSB arată a echipă cu mintea odihnită – nu vă gândiţi la vorba care ar indica o persoană săracă cu duhul. E pace în capul ei. O fi şi Neubert. O fi şi insignifianţa non-contondentă a lui Petrea (câteodată prea multă personalitate strică). Or fi. Dar cred că la FCSB se întâmplă acum aşa mai degrabă ca urmare a ce nu e, şi nu a ceea ce e. E un caz fericit în care, vorba englezoilor, less is more.

Scopul acestor mijloace
Nu competiţia internă, chiar câştigată, ceea ce oricum ar fi nemaivăzut de 6 ani, va readuce acestei echipe parfumul altor vremuri, ci ceea ce a născut marile pasiuni: o performanţă în Europa. Care e departe. Şi care e, în termenii agreaţi acolo, despre credinţă şi umilinţă. Nu religioase, fotbalistice. FCSB se arăta mare şi tare doar în vorbe. Acum vorbesc alţii. Sau se vorbeşte despre ei. Craiova se caută, CFR e în criză, Dinamo …………….. (completaţi cu ce vreţi). FCSB se furişează. Tabloul, pentru ea, pare idilic. Pare. Căci aici pândeşte mereu mâna vreunui Dorel. Una dintre nenumăratele mâini ale lui Dumnezeu.