Covidul cosmic

Criza infectărilor din fotbalul românesc arată de fapt cât de puţini anticorpi are protipendada acestui sport

De fapt, n-a fost decât un coşmar… Campionatul s-a terminat la timp, niciun meci n-a fost reportat. Asta pentru că echipele n-au fost lacome şi nici nu s-au căciulit la nişte teste în plus. Au implementat un program inteligent şi riguros, cu distanţări şi fără evadări. Ce lume minunată şi responsabilă!

Ghici ghicitoarea mea despre ce campionat e vorba? Nu, nu cel al României. Poate al Germaniei, poate al Spaniei. Aici, la noi, lucrurile au fost făcute taman pe dos. Şi acum tragem ponoasele. Incapacitatea fotbalului nostru de a vedea dincolo de decontul de azi, de a se comporta ca şi cum într-o afacere trebuie să existe musai un păcălitor şi un păcălit (de unde au căpătat patronii, oare, aceste trainice deprinderi? Din afacerile cu retrocedări?) au dus la această parodie în care fiecare a scăpat, dacă a scăpat, cum a putut şi în care şantajele s-au înlănţuit precum driblingurile lui Hagi pe vremuri. Care Hagi, nici el, nu mai e ce-a a fost. S-a retras. O fi fost învins? O fi fost convins?

Virusul fără sufleţel
Totul a plecat de la testele practicate la 14 zile, un dezastru. În loc să se caute de coronavirus de două ori fix înaintea meciurilor cu un protocol clar şi salutar – test, izolare, rezultate, continuare cu cei negativi, iar test, iar izolare şi jucarea partidei cu toţi cei rămaşi (riscul nu era zero, dar ar fi fost infinit mai bine) – fotbalul a vrut să fie mai şmecher. Mai pe „las’ că merge şi aşa!”. Las’ că şi DSP-ul e ok cu schema asta. Ca şi cum DSP-ul ar fi avut vreo responsabilitate pentru terminarea la timp şi civilizat a Ligii Întâi. Ca şi cum n-ar fi depăşit de situaţie. De ce nu s-a făcut cum au făcut alţii mai deştepţi ca noi? Din motiv de arici la buzunar, chestie la care se reduce totul. Oamenii din fotbal, cei ce dau comisioane grase agenţilor şi plătesc averi unor jucători care stau mai mult accidentaţi, n-au fost de acord să cheltuiască în plus câteva zeci de mii de euro – atenţie, la bugete de mai multe milioane!

Lumea în care se poate orice
Au crezut că păcălesc virusul cum păcălesc mai mereu viaţa. Închizând ochii şi aşteptând să treacă. Şi n-a trecut. Căci COVID-ul nu are regulamente care să poate fi ocolite, comisii cărora să le poţi face cu ochiul, un preşedinte de Ligă pe care poţi să-l şantajezi cu votul sau o presă căreia să-i poţi spune despre o situaţie că e albă când e evident că are culoarea lui Scaraoţchi. Pur şi simplu metodele clasice de îmbârligare n-au mai funcţionat. Asta ne arată incapacitatea cronică a acestui sistem de a accepta realitatea şi adevărul. În lumea lor nu e aşa. În lumea lor orice se poate. Abia acum pricepem în ce lume trăiesc.

Bolile celor sănătoşi
Criza infectărilor din fotbalul românesc arată de fapt cât de puţini anticorpi are protipendada acestui sport apropo de ceea ce implică renunţarea la vechile metode. Şi, mai grav, faptul că perpetuarea micului joc de-a performanţa le-a amputat instinctul de conservare. Unii au zis că trebuie să îngheţe campionatul, dar să încaseze toţi banii din drepturile TV, alţii au crezut că pot neglija consemnele, că pot merge la pescuit în stare de infectare, că pot face orice, nimic nu se întâmpla. N-au înţeles că se joacă inconştient cu viitorul lor financiar, nemaivorbind de posibilele sechele pulmonare neimportante poate pentru un om oarecare, dar critice pentru un sportiv de performanţă. N-au înţeles, de fapt, că s-a schimbat joaca. Că acum e pe bune.

Cât va ţine gluma?
Pentru sezonul viitor se propune schema cu testări la 7 zile. Nu e suficient. Şi nici nu se mai poate merge pe încredere, pe mângâiat pe creştet. În NBA cine absentează un meci din cauză că n-a respectat regulile plăteşte 1% din salariu. La noi, când patronul Craiovei a încercat să impună o taxă de responsabilitate s-au înălţat urlete de indignare până la zei. Atât că, în ultima vreme, zeii nu prea mai au apetit pentru glumele muritorilor. Le-au pierit gustul şi mirosul, ce să vezi!