Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Deşteptarea!

În acest SF în care trăim, nu doar glumiţele care circulă în buclă ne fac să râdem

Permalink to Deşteptarea!
marți, 24 martie 2020, 2:58

Mai întâi, a fost stabilită reluarea fotbalului pe undeva prin aprilie. Apoi s-a vorbit doar despre reînceperea antrenamentelor în aprilie şi repornirea ligilor în mai. Acum, termenul e de 1 iunie. Normal. E Ziua Copilului. Şi numai nişte copii nepăsători la cele din jurul lor pot gândi aşa.

Ca să pună mâna pe bani, de-aia!

E de-a dreptul distractiv să vezi cum unii îşi fac planuri apucând problema – şi asta e o problemă gravă! – de la celălalt capăt decât ar fi firesc. Practic, în Spania, Italia sau Franţa, la UEFA sau la FIFA, oamenii fixează deadline coronavirusului funcţie de nevoile lor, de când le trebuie lor să termine sezonul! Spaniolii au făcut chiar un ţintar cu meciuri care ar urma să se joace la 48 de ore. Dar asta era cu începutul în 16 mai. Mai nou, probabil că se vor juca la 36 de ore şi în curând ca la handbal, unul după altul, într-o morişcă infernală. De ce? Ca să se termine campionatul şi să punem mâna pe bani, iaca de ce!

Construcții teoretice

Islanda-România, a hotărât forul continental, va fi pe 4 iunie. Pe bune? 4 iunie care, 2020, 2021…? Funcţie de ce au stabilit asta? Simplu, funcţie de cum trebuie să le iasă schema sezonului. De acord că nu e rău să prevezi, să planifici în etape, dar toate acestea trebuie să fie clar stipulate ca fix ceea ce sunt: nişte construcţii teoretice, fără legătură cu realitatea! Prognoza arată că punctul de maxim al pandemiei ar putea fi atins cam pe când onorabilii vor să se revină la viaţa dinainte. Cât de trăsnită e ideea asta?!

E posibil un pact financiar?

Logic ar fi să fie tratată cu toată seriozitatea posibilitatea ca până în august, septembrie să nu se joace. Şi tot ce e mai repede să fie un bonus. În aceste condiţii, prioritatea se mută către negocierile dintre sponsori/televiziuni, cluburi şi jucători pentru stabilirea unui pact financiar în care toată lumea va trebui să facă eforturi şi sacrificii. Cu cât mai târziu vor fi începute aceste discuţii, cu atât mai greu îşi va reveni fotbalul atunci când lumea îşi va reveni. În plus, fotbalul, care a trăit în altă galaxie, va trebui să se aşeze la masă cu toţi actorii importanţi ai acestei planete. Şi să se aşeze, dacă va fi primit, pe un simplu scaun, şi nu pe un tron.

Totul se resetează

Lumea va avea probleme mai serioase decât salariile unor jongleri, fie ei de geniu în meseria lor. E drept că lumea va avea din nou nevoie şi de distracţie, că miliarde de privitori sunt cu ochii uscaţi în absenţa acestui drog pasional. Dar e posibil ca nimic să nu mai fie ca înainte. Citiţi-l pe Harari, dacă tot e să luăm din zbor tot ce circulă în vremurile astea! Modelul de criză s-ar putea perpetua. Deciziile luate acum vor seta lumea de mâine.

CIO în ofsaid de doi metri

Joaca de-a Jocurile e un bun exemplu cum îşi pot lua leapşa unii. Domnii Bach şi Abe, şeful CIO şi şeful Guvernului Japoniei, tot tărăgănând anunţul amânării întrecerii olimpice din vară, au primit mutarea în plic de la canadieni şi australieni, care au spus clar că nu participă. Şi iată-i pe cei doi cu pistolul la ceafă! În acest Peaky Blinders global, să fii cu o secundă mai deştept îţi garantează un whisky liniştit chiar înainte de generic.

P.S. Lumea începe totuși să se trezească. Federația și Liga din Spania au anunțat între timp suspendarea fotbalului pe termen nedefinit, dovadă că doar realitatea tragică impune măsuri firești. z

Comentarii (14)Adaugă comentariu

JFM (55 comentarii)  •  24 martie 2020, 3:26

Organizatorilor de competitii, forurilor interne si externe nu s-au multumit cu acele sisteme de desfasurare mostenite de la parintii nostri. Le-au trebuit si mai multe echipe inscrise, multe echipe calificate in foarte multe competitii la nivel de cluburi si de nationala, au umplut pana la refuz calendarul si inca ar mai fi vrut marirea numarului unor echipe calificate, marirea competitiilor, noi tipuri de baraje samd Fotbalul a ajuns un fel de untura de peste bagata cu forta pe gatul consumatorului. Am ajuns sa nu ma mai uit la nimic, ma suprasaturasem. Acum ii aud cum tot incearca sa recupereze, sa inghesuie ultime etape nu cumva sa iasa publicitatea nevanduta. Ingrozitor, scandalos, reprobabil. Omenirea se indreapta spre prapastie si lor le arde doar de propriile buzunare. Excelent articol.

Simeone (21 comentarii)  •  24 martie 2020, 6:33

Semnele nu sunt bune în legătură cu acest coronavirus. Probabil va fi o noua amânare de o lună. Oricum fotbalul, școală, activitatea profesională a multor persoane a trecut pe locul al doilea. Trebuie sa, ne vedem de sănătate și sa nu riscam nimic.

Golombioschi Ilie (35 comentarii)  •  24 martie 2020, 7:53

O posibilitate pe care eu o vad ca cea mai buna din toate punctele de vedere ar fi ca sa nu se mai stabileasca o data fixa deocamdata ci doar ca fotbalul sa reanceapa la o saptamana dupa ce se da liber de catre autoritati pentru aceeasta. Sa se duca campionatul pana la sfarsit conform actualului format. Semifinalele si finala Cupei Romaniei in cate un meci pe terenul celei mai slab clasate campionatul anterior reglementare valabila si pentru editiile viitoare.Cu sau fara SuperCupa Romaniei intercalata apoi intr-o saptamana inceput noul campionat intr-un nou format cu 16 echipe, 30 de etape, fara play-off,out, au retrogradat 2 echipe(nu 3)au promovat 4 echipe din B (nu 3) iar din campionatele urmatoare retrogradeaza 4 direct promoveaza 4 direct. In complectare introdus si un barem de penalizare de 40 de puncte si unul de bonificatie de 60 de puncte. Cu acest format mai redus decat cel actual cu 6,10, etape campionatul poate lua startul in august, septembrie,octombrie, sau chiar noiembrie , fapt ce acorda posibilitati consistente de fixare a datelor competiriilor.

Golombioschi Ilie (35 comentarii)  •  24 martie 2020, 7:59

Daca este repetat mesajul imi cer scuze anticipat. O posibilitate pe care eu o vad ca cea mai buna din toate punctele de vedere ar fi ca sa nu se mai stabileasca o data fixa deocamdata ci doar ca fotbalul sa reanceapa la o saptamana dupa ce se da liber de catre autoritati pentru aceeasta. Sa se duca campionatul pana la sfarsit conform actualului format. Semifinalele si finala Cupei Romaniei in cate un meci pe terenul celei mai slab clasate campionatul anterior reglementare valabila si pentru editiile viitoare.Cu sau fara SuperCupa Romaniei intercalata apoi intr-o saptamana inceput noul campionat intr-un nou format cu 16 echipe, 30 de etape, fara play-off,out, au retrogradat 2 echipe(nu 3)au promovat 4 echipe din B (nu 3) iar din campionatele urmatoare retrogradeaza 4 direct promoveaza 4 direct. In complectare introdus si un barem de penalizare de 40 de puncte si unul de bonificatie de 60 de puncte. Cu acest format mai redus decat cel actual cu 6,10, etape campionatul poate lua startul in august, septembrie,octombrie, sau chiar noiembrie , fapt ce acorda posibilitati consistente de fixare a datelor competiriilor.

mg (115 comentarii)  •  24 martie 2020, 8:34

..da, banul e ochiul dracului.. Lumea-ntreagă a-nțeles (puțin cam târziu..) că nu e de joacă. Trump a lăsat-o moartă cu marea națiune care nu poate avea probleme cu Covid-19, Boris Johnson a renunțat la scenariul scapă cine poate, Putin a admis că nu e o simplă răceală rusească, tratabilă cu vodkă...etc Mai sunt însă mulți care încă nu s-au dumirit, sau visează, sau cred că știu ei mai bine, sau cărora pur și simplu nu le pasă de cei din jur, crezând în același timp că au scutire de la medic. Pentru aceștia toți aș inaugura Insula Căpoșilor, complet izolată de restul lumii și unde să se poată intra benevol sau dacă încalci regulile de criză. Ar putea fi Belarusul cu ceva îmbunătățiri gen Las Vegas. Distracție non-stop la maxim, fără restricții, fără reguli, dar și fără asistență medicală (că au destulă treabă-n restul lumii, bieții de ei). Să se mute aici domnii Bach și Abe cu olimpiada lor, precum și toți cei nerăbdători să producă banul din sport. Între timp, la noi situația a scăpat de sub control, pentru că nu putem renunța la metehne. Cum să aperi o cetate asediată, când poarta e deschisă de cei pe care vrei să-i aperi ? De aici înainte suntem la voia destinului. Am văzut ieri într-o parcare (în drum spre slujbă) 3 limuzine mortuare nou-nouțe, așteptând cuminți, una lângă alta. Semn că românilor le pasă..

Steve (1 comentarii)  •  24 martie 2020, 10:07

Intre timp, si Comitetul Olimpic Elvetian a cerut amanrea Jocurilor Olimpice (mi se pare un pas de bun simt inainte de a retrage poarticiparea delegatiei, dar sunt de acord si cu decizia canadienilor si a australienilor).

itu52 (61 comentarii)  •  24 martie 2020, 10:08

”Deşteptarea! În acest SF în care trăim, nu doar glumiţele care circulă în buclă ne fac să râdem”. Un titlu care nu lasă loc interpretării, ești foarte convins că suntem în mijocul unui SF. Atunci, vorba fabricanților de materiale în oala de noapte”, la ce bun atâta muncă dacă-i gata preparat? Nici nu am ajuns la cumpăna apelor în acest dezastru fără precedent, adică în zona pandaliei pandemiei și d_ta îl plasezi în zona SF. Nu a fost suficientă plasarea, ai mai tras și un „Deșteptarea!” că suntem inundați de glumițe în buclă. Un titlu pentru cei cu „glumițe în cap”, se potrivește ca nuca-n perete. Gazetarii din ziua de azi scriu în coadă de pește, au grijă să insereze mesaje, să lase loc la interpretări, iar pe deasupra să fie și artistici. Nu poți d_le să fii cu toate, să ai floricelele lui Fănuș Neagu, propaganda lui Păunescu și naționalismul lui Vadim Tudor. Conținutul te salvează, este în bucla năravurilor sociale, a adepților lui „mult pe mult nu strică, numai să nu fie râie”. Ei stau pe salteaua cu bani unde puricii au năravul să se multiplice, numai că ei duc de toate în gușă. Gata, că m-ai aburit cu titlul, să facem semnul victoriei, în buclă, și să așteptăm. #V#.

Joó Ferenc (2 comentarii)  •  24 martie 2020, 10:29

Se pare ca varsta si loviturile karmice nu l-au invatat nimic pe F. Calinescu. Sa negi niste evidente Clare cu argumente probabilistice inseamna fie rautate, fie amnezie. In asemenea vremuri , un asemenea comportament te arunca in bratele pandemiei vesnice!

CatalinR (1 comentarii)  •  24 martie 2020, 10:37

Cel mai competent articol. Felicitari!

RaduTBL (1 comentarii)  •  24 martie 2020, 10:58

Se spune corect "în funcție de", nu doar "funcție de". În rest, mai vedem...

Fane (61 comentarii)  •  24 martie 2020, 12:45

Prioritare sunt sanatatea si reluarea activitatilor fara de care oamenii sunt sortiti unei crize ce va avea urmari nebanuite. Fara acestea fotbalul nu are de ce sa intereseze.

Andrei (1 comentarii)  •  24 martie 2020, 21:25

De departe una dintre cele mai bune glume din perioada asta:Le dati fotbalistilor 1 mil euro/luna iar un biologist castiga 2000 euro/luna. Acum, mergeti la Messi si la Ronaldo sa va gaseasca vaccinul... Sad but true

motanul incaltat (84 comentarii)  •  24 martie 2020, 23:18

Si in al 12-lea ceas se gindesc doar la bani....Nu conteaza ca e virus, bomba atomica sau chimica, important e sa iasa banu....

17 Nentori Tirana (103 comentarii)  •  25 martie 2020, 11:49

„Desteptarea“ - „cine se baga ?“, intreaba Adrian Sarbu, ca La Bloc, cu citeva ore inaintea lui Naum. Asa ca, citind titlul, ma asteptam ca Domnu Naum sa fie unul dintre noi. Sa se bage, sa-si puna intrebari nu sa accepte un scenariu apocaliptic. Bine, Sergiu Nicolaescu nu mai e, pe coleg il stie mai bine ca noi, un vulpui ramolit care joaca azi in play out. Inca joaca din cauza unor merite care ar face brutarie din psd si alte flori da cucuta rasarite pe linga riul si ramul fsn – desi cei care trebe sa sa destepte ar avea nevoie piine facuta Cu Miinile Curate. Asteptare inselata, dezamagit de text, imi suna a la la la. --- Caci consider ca colegul Vulpoi a mirosit ceva. Nea Velea silabisea Urgentili pe cind era un mort de cancer si 12 la terapie intensiva. Linga el compromisul Arafat, care sufla azi si in iahurt, despre care nu stim cu cine tine. Iar spitale si medici nepregatiti, *** medicii de la modernul spital Suceava si sta in uniforma linga ministru. Un ministru care a ignorat masurile luate de Italia si Spania si a permis romanilor sa misune prin Patrie dupa ce la granite au fost intimpinati de … medi pardon militieni care i-au pus doar sa stea la coada, ca sa lalaiasca intre ei de la 1 m distanta ! Nici ceai cald nu le-a dat. A permis popilor sa-si faca meseria, sa imparta celor care trebuie sa se destepte o spalacitura cu aceeasi lingurita. Dai tata si lu nea Velea asta sa pupe o cuce, dupa ce-o pupa Arafat. Iar cu economia are dreptate Vulpoiul, se duce de ripa iar Roamnia nu are resursele altor tari. A calculat cineva dezastrul pe care il poate produce isteria ? --- Asta desi Vulpoiul trage la Rat-ing si capital pol-Itic, prost de tot caci cu mina la timpla ca un militian care se face ca gandeste. Ori e prostie calculata, caci ajungind la Johannis, Orban si Guvern atinge corzile romanilor descrisi de domnul Rares Bogdan. Prosti da multi - care ce sa faca tovarase Sarbu, Ilici, Roman, Bombonel, Cacarau, Ba – pardon ca Steaua e numai una – sa iasa in strada ? Data trecuta ati adus minerii ca sa apare Presedintele si Guvernul, adica pe voi natarailor, azi chemarea nu are nici o logica. Ori s-a trezit iar patriotismul in pol-Itic ? - ca atunci cind a trebuit sa bage stiri La Bloc, Las Fierbinti, accidente, manele, marute si piti-poance ca sa nu dea prostimii stirili nemtii si americanii. Zic ca in „educarea“ romanilor are nataraul si el un rol, poate tocmai de aceea azi nu-l mai crede nimeni. Azi cind are si el in sfirsit dreptate in multe privinte. --- PS Sport, Fotbal, de ce nu ? Se ia virusu de la minge ? Sa faca Valea si Arafat clasamentul ? Asa va avea si Arafat sanse sa alerge la Olimiada.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează