Război

E ca în filmele SF când atacă extratereştrii, ăia răi. Navele lor, miliardele lor de nave, sunt în cazul acesta invizibile. Şi nu au un „creier”, un lider, un personaj malefic venit din alte galaxii. Sunt de aici

Ne-am făcut-o singuri, sau ne-au făcut-o unii, după cum vreţi să fiţi complotişti sau nu. Dar epoca asta proastă are părţile ei revelatoare despre locul în care ne ducem vieţile, despre civilizaţie, despre unde eram şi unde am ajuns.

Dintr-odată ne putem privi aşa cum suntem, scoşi de pe pilot automat. Bun venit în cel mai des întâlnit scenariu al istoriei de până la epoca Internet: o omenire în război!

O lume fabuloasă și falsă

Dintr-odată sportul apare ca un străin, un ceva care nu rimează deloc cu încercările prin care trecem. O chestiune inutilă, inexistentă de fapt. Faptul că sportul a putut ajunge la dimensiunile colosale ale ultimilor zeci de ani arată în ce lume fabuloasă ne-a fost dat să trăim.

Pentru că dimensiunea sportului e invers proporţională cu cantitatea de conflagraţii, epidemii sau dezastre naturale de mari dimensiuni prin care planeta a trecut de sute de ori şi care, până în epoca noastră ultramodernă, nu au ratat nicio generaţie. Sportul, de altfel, a fost inventat pentru a opri războaiele, el nu putea avea loc decât cu condiţia încetării lor.

Zei de carton. Dincolo, viața

Aşa era la greci. După care a fost invers, războaiele au întrerupt de mai multe ori aceste bătăli în costume sumare pentru o minge sau o linie de sosire. Personaje în chiloţi şi maieuri bătând o sferă de piele cu şiret, pedalând sau sărind la o groapă de nisip au ajuns a fi ridicate la rang de zei. În ce epocă a umanităţii s-ar mai fi putut întâmpla una ca asta, dacă nu în cea mai răsfăţată dintre toate?!

Am sfârşit prin a ne lua prea în serios, economia unor ţări a putut fi influenţată de o victorie sau o înfrângere într-o finală, oameni în zdrenţe s-au crezut în Nirvana pentru un triumf de o zi, uitând de sărăcie şi disperare, chiar dacă ele nu au uitat de ei. Acum, abia acum pricepem ce ne poate atinge cu adevărat esenţa. Un test pozitiv. Un zâmbet obosit al unui medic. Privirea unei bunici. Viaţa, pur şi simplu. Viaţa de dinainte sau de după moarte.

Universul paralel

Da, sportul poate fi un minunat exemplu despre cum să reuşeşti într-o luptă a fiecărei tale fibre cu limitele şi cu ochii ucigaşi din faţa ta. De aici hipnoza care ne-a purtat de când ne ştim în ceruri populate cu legende. Dar într-o bună zi o sferă microscopică, împănată cu un soi de cuie înfipte în ea, ne-a tras cablul înfipt în ceafă. Şi nu ne mai recunoaştem lumea. Fireşte.

Am căzut cu zgomot dintr-un univers paralel. Când s-o termina năpasta măcar să nu uităm unde suntem şi unde ne ducem.