Plânge şi suspină

Nu poţi să îi acuzi pe alţii de rezultatele acţiunilor tale

De îndată ce se termină sezonul regulat (sau regular, pentru falşii pudici), încep lamentările şi afuriselile. Motivul e samavolnicia înjumătăţirii punctelor urmare a unei cabale infernale puse la cale de… de… aici nu mai înjumătăţim punctele, le punem pe toate, în absenţa curajului de a rosti adevărul până la capăt. Adevăr care îi desparte definitiv pe cei care dau bani de cei care îi iau, cu trei mâini dacă ar putea.

Antipatizăm, empatizăm!
Mentalitate de înşfăcat roata de caşcaval din mâna celui care ţi-o oferă şi apoi de a-i da şi un şut în fund dacă se poate, mama lui, că nu puteai să-mi mai dai şi o ţuică, aşa, pe „daibogea”!

Privind dinspre partea antrenorilor şi jucătorilor putem empatiza. Pare aiurea să iei din zestrea oamenilor. Dar această aparentă aberaţie e rezultatul zecilor de ani de nesăbuinţă a cluburilor.

Hai să o mai zicem o dată, pentru cei care se fac că nu înţeleg: sistemul cu play-off şi play-out, cuplat cu înjumătăţirea punctelor, a apărut din nevoia de a creşte interesul pentru un campionat care băltea, în sistemul clasic, la jumătatea burţii sale moi. În plus, valoarea redusă a echipelor a trebuit compensată prin menţinerea suspansului până spre final.

Cota de imprevizibil
Căci Serie A şi Bundesliga se vând chiar şi când Juve sau Bayern au 20 de puncte avans faţă de locul secund. Nu şi Liga 1. Dincolo, vedetele mondiale şi puterea echipelor asigură valoarea produsului. La noi nivelul de atenţie e menţinut în principal de cota de imprevizibil. Aproape 30 de milioane de euro pe an aduce cluburilor această acrobaţie. Când eşti sărac trebuie să te dai peste cap ca să opreşti trecătorii, deh!

Viața pe împrumut
Un campionat ca în anii 2000-2010 s-ar fi susţinut, la limită, în forma istorică. Însă genialii conducători au avut alte treburi cu banii câştigaţi şi cu acumularea valorică decât aceea de a creşte calitatea produsului.

Dacă echipele româneşti ar fi crescut şi vândut jucători la fel de bine ca sârbii, croaţii, polonezii, chiar slovenii sau slovacii, ar fi avut mai puţină nevoie de banii televiziunilor, deci de modificarea sistemului funcţie de nevoile acestora. Dar nu te poţi îndatora la bancă, după care să stabileşti când şi câţi din bani să rambursezi. Nu merge aşa decât în viziunea celor cu ochelari de cal.

Liga 1 cu 18. Ba nu, cu 20!
O nouă ideea măreaţă s-a născut de la cel mai înalt nivel. Burleanu vrea L1 cu 16 echipe în loc de 14 ca acum. 16?! Nu, zic Dan Petrescu şi Gică Hagi: 18! Direct! Ba chiar, hai mai mult!, 20 ca în Spania şi Anglia, 22, 24, fără număr, doar cu tur şi retur, fireşte! Aşa ne vom delecta la greu cu derby-urile Mioveni-Clinceni, Chiajna-Turris, Voluntari-Chindia.
Iată care ar fi rezultatul unui fel de a vedea lucrurile paseist, încremenit în vremuri în care, da, exista potenţial şi un pic de grijă pentru demersul sportiv. Azi e despre altceva, care trebuie combătut. Ca să mai avem fotbal, iar domnii indignaţi, bani ca să-şi practice meseria.

O propunere cinică
Dar, dacă tot nu le place ideea cu scurtarea de puncte, ce ziceţi de 8 echipe cu 4 runde de jocuri, deci cu patru FCSB-Dinamo, CFR-Viitorul, Craiova-Rapid, două retrogradate, 28 de meciuri în total, un sezon mai lejer, spectaculozitate garantată! E cinic? O, da! Dar dacă tot e să ne uităm la Lună prin acoperişul gurit al casei oricine poate fi astronaut.