Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Tot binele din tot răul

Moartea ne poate învăţa ceva despre viaţă. Acesta este mesajul dispariției lui Kobe Bryant

Permalink to Tot binele din tot răul
marți, 28 ianuarie 2020, 9:08

Sunt mulţi oameni mari pe lume pe care îi ştim aşa cum ştim Turnul Eiffel, London Bridge ori Statuia Libertăţii. Îi ştim, dar nu îi cunoaştem cu adevărat. Nu ştim cine sunt, din ce sunt făcuţi, care e amprenta lor profundă asupra acestui fluviu uriaş până la invizibilitate care e destinul în curgere al omenirii.

Când trebuie să vorbești
Lumea pe care o facem cu toţii azi e o lume de poze şi de cîteva cuvinte cu multe clişee care să ne exprime sentimentele. Sunt vesel, sunt trist, sunt supărat, mor de râs sau de plictiseală, pentru fiecare există câte o făţucă haioasă. După care se întâmplă ceva care ne ia cuvintele. Şi ni le dă înapoi însutit. Căci, după, nu mai poţi vorbi onomatopeic. Trebuie chiar să vorbeşti. Să pui cuvânt după cuvânt, propoziţie după propoziţie şi frază după frază. Trebuie să construieşti o scară spre cer din cuvintele pe care le descoperi ascunse în tine, timorate de viaţa vâjâind, de „ce va spune lumea”, de propriul eu care se străduieşte din greu să ţină pasul cu toţi ceilalţi şi care, în mod obişnuit, n-are nevoie de rahaturi d-ăstea sentimentale. Dar acum e altceva. Moartea e despărţirea la care nu vrei să rămână nimic nespus. Şi aşa afli ceea ce vârtejul zilnic îţi ascunde. Afli despre un om.

Kobe era, pur și simplu
Omul Kobe Bryant era un munte de bani şi de faimă, un om din altă lume. Că era chiar un tip deştept, că apucase de soclu un Oscar pentru o creaţie filmică, toate acestea erau umbrite de strălucirea orbitoare a unei personalităţi care descuraja investigaţiile interioare. Kobe era, pur şi simplu. De unde cea mai dură condamnare la ignoranţă. A noastră, nu a lui. Abia acum, că a murit, cei mai mulţi dintre noi pot lăsa cuvintele să vină sau să plece. Moartea ne învaţă despre viaţă, dacă nu face asta, atunci ce? Aşa aflăm cum Kobe a ajuns Kobe. Citind Iliada şi mâncând croasante când, luat în bagajele tatălui său, a străbătut Europa, „ceea ce mi-a dezvoltat imaginaţia şi capacitatea de a gândi jocul”.

Un dolar ca un milion de dolari
Putem râde, e voie. Şi apoi putem să stăm un pic pe gânduri. Şi asta e voie. Copil, juca împotriva coechipierilor părintelui care mai întâi îl luau în bâză, apoi se enervau şi „îl învăţau minte”. Mereu, mereu să te lupţi cu ceva mai mare decât tine. „Să găseşti frumuseţea în durere”. Tendonul lui Ahile ştia povestea, reală, a unui urcuş spre un Everest, „pas cu pas te apropii de vârf, în durere, dar aceşti paşi te umplu de bucurie”. Poate că lucrul cel mai folositor pe care ni-l lasă acest tip este că durerea şi fericirea sunt cele mai mari instituţii democratice ale lumii, le poţi avea cu un dolar sau cu un milion.

Când te scoli noaptea la două şi te furişezi sub un panou ca să mai încerci un truc, un dribling, o schemă prin care să-ţi păcăleşti umbra, toate lucrurile celelalte pier, toate pozele, toate emoticoanele, toate conturile, toate bârfele şi toate laudele. You’re so alive.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

Ilie (27 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 10:14

Câte știri din baschet ați dat până acum? Oprișan a scris despre minunea lui Tracy McGrady și atât. Acum e mai valoros baschetul decât Prodanca sau celelalte ***. Peste două zile vă reveniți la normal (anormal adică).

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

victor L (73 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 16:00

Mai adinc de atita nu se poate, e deja groapa Marianelor: "Lumea pe care o facem cu toţii azi e o lume de poze şi de cîteva cuvinte cu multe clişee care să ne exprime sentimentele. Sunt vesel, sunt trist, sunt supărat, mor de râs sau de plictiseală, pentru fiecare există câte o făţucă haioasă." Ce atitea tratate de filosifie?

Leon (2 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 16:05

Din-păcate exista multi oamenii in lume ce nu au frica. Unii sar săptămânal cu parașuta, alți s-e aruncă de pe poduri dela mare înălțime iar alții caută munții cei mai abrupții pentru a schia sau a se da cu snowboard-ul. Trist este ca aceștia primesc un ecou mediatic foarte pozitiv. Brand-uri se bucura de aceștia făcându-i eroii. Trist este ca multi dintre ei mor de tineri. La fel si acest caz al baschetbalistului. Scuze dar elicopterul este, din punctul meu de vedere, un mijloc de intervenții in situații de excepție. Este periculos deoarece daca se întâmplă ceva ești mort. S-e pare ca băiatul asta baschetbalist nu a știut asta si a crezut c a daca ai bani si iți poți permite e si bine sa o facă - câștigă timp. In psihologie se spune ca frica sau teama este sănătoasă si este in legătură directă cu fantezia si imaginația omului. Acolo unde nu este fantezie si imaginație se pare ca este acel curaj frate cu indiferenta. Rest in peace.

Andrei (1 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 16:35

***. Cu idei dar fara nucleu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

di livio (30 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 21:23

se pare că moartea ne învață ceva și despre presă...o fi presa cioclistă?...un pic cioclistă și hienistă...iaca inventai și io nește cuvinte HAIOASE, nu haioase, HAIOASE...ca o fățucă HAIOASĂ, în stilu gesepist MAJUSCULAR...Tătă a primit două vești URIAȘE, nu uriașe, URIAȘE de-a dreptu...Șumi dezvăluie suma URIAȘĂ la care renunță Maxim...di ce mama BETEȘIGULUI trăbă neapărat să URLAȚI cu MAJUSCULE?...credeți că sîntem SURZI sau ORBI?...HAIOȘILOR care sînteți voi de HAIOȘI...no, că iară scrisei un comment HAIOS, numa bun de CENZURAT...l-ați ajutat pe domnu Geambașu-Somnorilă să COJEASCĂ banana?

Emil (2 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 22:01

Frumos spus Radule. Aceeași sensibilitate și luciditate ca in toate celelalte articole. Nu e ușor sa scrii când toată lumea se întrece in metafore zilele acestea. La tine e însă totul atât de natural și frumos. Merci Monsieur!

LT (1 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 23:00

Frumos scris, Radule!

Aurel Craciun (4 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 23:27

Kobe Bryant omul. Probabil că o să fiu criticat de mulți dar văd că toată lumea vorbește doar de părțile bune. Poate că a avut multe părți bune dar a avut una negativă care i-a adus moartea lui și altor 9 persoane (inclusiv fata lui), anume vanitatea. El (pentru că își putea permite) nu folosea decât elicopterul ca să nu stea blocat în trafic. Dacă era foarte bun ca om ar fi înțeles că nu contează să ajungi la timp ci contează să ajungi

anti (4 comentarii)  •  28 ianuarie 2020, 23:57

Aurel Craciun, Gresesti.Pentru ft multi conteaza ft mult sa ajungi LA TIMP. e o latura pe care ar fi bine s o inveti si tu.Adica(dupa mintea ta)eu te astept azi la 8 si tu ajungi maine seara la 10?,bai,mai ai frati...?

itu52 (61 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 0:04

Sunt mulți oameni mari în lume cu o proiecție socială ce rivalizează cu Turnul Eiffel, London Bridge ori Statuia Libertăţii. Ne fascinează, le cunoaștem în detaliu exprimarea artistică, sportivă, literară, politică sau științifică, dar suntem străinii ce trec pe lîngă trăirile lor interioare și aspectele existențiale ale acestora. Sunt geniile, vedetele de tot felul, conducătorii lumii, ce devin prelungirea pozitivă sau negativă a individului în contemporaneitate. Da, știm atât de multe despre idoli sau monștri, poate mai multe decât ei, și, de multe ori, rămânem consternați când momente delicate rup coexistența. De aia împărtășim astfel de clipe din poziția apropiatului, întâlnirile axonice cu manifestarea lor publică dau sentimentul înfrățirii. ...

motanul incaltat (84 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 0:41

Era prin anii 90 si imi puneam ceasul sa sune la 3-4 dimineata sa vad basket din NBA. Printre ei era si Kobe Bryant. Nu am vazut in schimb niciodata un meci de basket din Romania.... De asta el si ceilanti ca el reprezinta VEDETE....RIP

Aurel Craciun (4 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 1:09

@anti Nu ai înțeles nimic. Viața privează peste orice. Una e să nu vii la timp pentru că umbli rara și alta e să nu ajungi la timp pentru că pur și simplu nu ai avut cum. Eu nu văd de ce crezi că merită riscul atunci când pui în pericol viața ta dar mai ales a altora. PS: Eu sunt punctual dar pentru asta plec din timp de acasă și încerc pe cât posibil să țin cont de posibilele obstacole care pot apărea, dar niciodată nu pun în pericol viața altcuiva (prefer să întârzii).

Aurel Craciun (4 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 1:53

@anti Ai următoarea situație: mergi la un interviu pentru un job foarte bun și foarte bine plătit. În drum întâlnești un accident rutier foarte grav și tu ești singura persoană care poate da prim ajutor până vine ambulanța. Dacă stai să acorzi primul ajutor întârzii foarte mult la interviu; dacă nu stai cel (cei) accidentați riscă să moară. Ce faci tu în acest caz?

17 Nentori Tirana (103 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 14:00

Cum am mai spus, se cauta jurnalistul sportiv al anului. Citeva cliseee, asa cum a si fost definita epoca moderna, multa sensibilitate si dupa cum se vede o parere sincera de rau. Apoi da, dupa … vedem multe. Eu vad ca omul nu e de fier, iar daca ar stii „EL“ inainte de … ar prefera sa traiasca mai modest. --- Ma cutremur insa putin caci la ceilalti care au murit nu se gandeste mai nimeni. Mie imi pare rau de fata starului, o copila de 13 ani si mai mult de toti ceilalti care au murit avind incredere in el. Nu ei si-au cumparat elicopter, nu ei au decis sa zboare doar 100 Km in conditii de vizibilitate imposibila. Sincer, nu-l cunosc, mor zilnic nevinovati, ex o scenarista a murit pe un drum „mioritic“ pentru ca n-a avut bani sa-si cumpere un tanc, absolut necesar pe drumurile din Roma-nia. Mergea saraca la munca, Bucuresti, Sibiu, Cluj, Brasov ca sa puna ceva frumos in scena pentru moldovenii si oltenii de p-acolo. A murit un om simplu, mor zilnic oameni in Patria lor, oameni pentru care Statul, acaparat de decenii de pacienti ai sectiilor dermato-venerice, nu face nimic ! De astia sa ne para rau mai intii. --- Pssss Tremur zilnic si pentru viata patronului nostru Domnul Gigi, desi stiu ca nu poate cadea dintr-o mindruta zburatoare si nici nu-i prost sa-si lase mioarele pilotate de Lutu si M². Ai nostri sint oameni rationali, tata, nu stiu sa citesc, nu-mi cumpar carti, tata, nu stiu sa pilotez, nu-mi cumpar elicopter. Iar fetele noastre si-ar face mai bine ceva palcut, unghiile spre exemplu, decit sa se imbarce in Miorita pilotata de Lutu pentru a vedea un meci de fete la Buzau. Daca le-ar pasa ar iesi in strada: " Johannis tata, vrem sa jucam Turca Pi iarba, vrem sa jucam barbut !" Totusi pentru o secunda mi-a parut si mie rau de marele sportiv. Bravo Naum, Iliada. Ca daca avea posibilitatea sa citeasca "mama lu Stefan cel Mare" ajungea poate la CFR Cluj.

vice (2 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 15:40

Mai mult ca sigur te refereai la Tower Bridge nu la London Bridge

vasco (164 comentarii)  •  29 ianuarie 2020, 18:13

Cand moare cineva(apropo,mai sunt si alti oameni care au murit in accidentul cu pricina,despre ei,nimic?) cea mai buna dovad de respect este tacerea....Mai ales pentru unii de departe....

Comentează