joi, 2 octombrie 2014, 9:11
Deși Kievul a controlat prima repriză a derbyului grupei J din Europa League, dominînd uneori autoritar jumătate de oră, Steaua n-a suferit foarte tare. Contrar obișnuinței, ea a cedat posesia și terenul, dar nu și-a pierdut sîngele rece. Dimpotrivă, […]

Dornic să-i contrazică pe cei care-l includ în categoria antrenorilor foarte prudenți, Răzvan Lucescu a abordat turul cu Dinamo Zagreb mai ofensiv ca de obicei, mai îndrăzneț. Ca atare, l-a titularizat pe Gerson în linia de fund, l-a urcat pe [...]
joi, 21 august 2014, 11:01

M-am întors din concediu la fix ca să văd retururile din Europa League şi să salut, fireşte, succesele realizate de Petrolul şi de Astra. Nici CFR-ului, la care se cam lungeşte însă nepermis faza tatonărilor, nu i-a lipsit mult să [...]
vineri, 8 august 2014, 2:47

După ce Steaua a fost egalată de Basel în prelungirile returului din Elveția și a scăpat victoria printre degete, cînd i-am văzut pe Pandurii cum pierd la fel cu Fiorentina, la potou, aproape că mi-a venit să sparg televizorul de [...]
sâmbătă, 9 noiembrie 2013, 9:56

După jocul din repriza a doua puteam egala pentru că Dnepr s-a retras. Din păcate, nu ne-a surîs norocul”, a declarat Stanca, portarul Pandurilor, după ce formația sa a pierdut meciul de-acasă din Europa League cu cea din Dnepropetrovsk. E [...]
vineri, 20 septembrie 2013, 5:28

Cînd scriu acest text, nu cunosc rezultatul manșei hotărîtoare dintre Vitesse și Petrolul. Evident, aș vrea ca echipa română să învingă și să continue drumul în Europa, dar cred că rîndurile de față rămîn în picioare, nu-și pierd sensul, indiferent [...]
joi, 8 august 2013, 4:23

După dubla victorie obținută de Steaua în fața lui Vardar Skopje, au cîștigat pe linie, fără excepție, și reprezentantele noastre din Europa League, deși Astra și Petrolul au disputat retururile afară. Socotind lipsa de valoare a adversarilor, veți zice că [...]
vineri, 26 iulie 2013, 3:23

Dinamovist get-beget, crescut și lansat în Ștefan cel Mare, unde a prins 61 de meciuri în Divizia A, Ștefan Radu n-a fost niciodată agreat, evident, de suporterii Stelei, orgolioși și majoritari. În condițiile în care, împrumutat de Lazio Roma în [...]
luni, 17 iunie 2013, 3:13

O lume întreagă l-a susținut și l-a încurajat pe Eric Abidal în lupta contra cancerului. Aceeași lume și-a transformat sprijinul într-o admirație fără margini descoperind că, supus unui transplant de ficat, internaționalul francez al Barcelonei a reușit să se întoarcă [...]
vineri, 31 mai 2013, 3:19

Cu cîteva zile înainte de a împlini 32 de ani, ceea ce se va întîmpla chiar duminică, pe 26 mai, Răzvan Raț a semnat cu West Ham United pînă în vara lui 2016! Sam Allardyce, managerul clubului din estul Londrei [...]
miercuri, 22 mai 2013, 3:07

Recunosc că mi-a fost antipatică Benfica, deși n-aș putea preciza de ce. Probabil din pricina senzației, valabilă și azi, că ar fi păcălit-o pe Craiova în cazul Stromberg. Nu s-a dovedit c-ar fi umblat cu cioara vopsită în 1983, dar [...]
joi, 16 mai 2013, 3:49

Nici măcar Cornel Țălnar nu mai știe a cîta oară antrenează pe Dinamo! Pentru că, începînd din 1997, ar fi a șasea oară, i se spune “mantaua de vreme rea”. De fiecare dată cînd lucrurile se încurcau, “principalul” renunțînd sau [...]
marți, 9 aprilie 2013, 8:56

Cu excepția ultimei jumătăți de oră de la Londra, cînd i s-au tăiat picioarele și a rămas fără suflu și fără luciditate, Steaua a jucat de la egal la egal cu campioana Europei. Pe ansamblul dublei manșe, a pierdut numai [...]
sâmbătă, 16 martie 2013, 10:00