Permalink to Seară tristă

vineri, 2 august 2019, 2:25

Seară tristă

Titlul de mai sus poate părea nepotrivit, chiar deplasat, în condițiile în care două dintre cele trei echipe românești angajate joi în meciurile retur din Europa League merg mai departe. Cronologic, Craiova și FCSB. Nu și Viitorul, practic condamnată după acel 3-6 fără apel din Belgia. Dar să luăm lucrurile pe rând, băbește.

Permalink to Victorie oricum! 

Victorie oricum! 

Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de acest 1-0 cu Maccabi Tel Aviv.

joi, 25 iulie 2019, 4:25

Permalink to Regrete târzii

Regrete târzii

N-am nimerit-o de data asta. Am scris despre CFR că s-ar putea califica mai ușor decât FCSB și am dat-o de gard! Nu numai că nu s-a calificat în disputa cu o echipă de amatori („Opt dintre băieții mei merg [...]

vineri, 31 august 2018, 1:13

Permalink to Puși în temă

Puși în temă

Deși echipele noastre aflate în cursa pentru grupele Europa League au pierdut meciurile tur la câte două goluri diferență, ambele păstrează șanse de calificare

miercuri, 29 august 2018, 4:33

Permalink to Craiova Minima

Craiova Minima

Nu era de așteptat ca U Craiova să spargă banca în fața unui adversar cotat la 300 de milioane de euro, dublu față de întreaga noastră Ligă 1!

joi, 9 august 2018, 9:55

Permalink to Toți au vrut și au putut

Toți au vrut și au putut

După 13 meciuri fără victorie în fața unor adversari din Peninsulă, FCSB a reușit să spargă gheața.

vineri, 16 februarie 2018, 7:46

Permalink to Arbitrajul, dar nu numai!

Arbitrajul, dar nu numai!

Învinsă de Lugano la București, 1-2, FCSB a pierdut locul 1 în grupa de Europa League și vreo trei sferturi de milion de euro, dar și șansa de a întâlni un adversar abordabil în "16-imi".

vineri, 8 decembrie 2017, 5:09

Permalink to Tentativă nereușită

Tentativă nereușită

Succesul Viktoriei n-ar trebui pus sub semnul întrebării. Joi, a câștigat echipa mai mobilizată și mai hotărâtă. Pe scurt, mai bună

vineri, 24 noiembrie 2017, 5:21

Permalink to Rezerva rezervei!

Rezerva rezervei!

"Am avut o strategie perfectă!", a spus Dică după victoria de la Beer Sheva.

vineri, 20 octombrie 2017, 4:14

Permalink to Sfertul gol al paharului

Sfertul gol al paharului

E treaba lui Gigi Becali să susțină, cum a făcut-o după întâlnirea Lugano-FCSB, 1-2, că "pentru mine portarul nu contează!".

vineri, 29 septembrie 2017, 4:20

Permalink to Să nu ne aruncăm!

Să nu ne aruncăm!

Prima observație legată de meciurile noastre din cupele europene e aceea că ele s-au bucurat de un interes deosebit: 5 partide au adunat aproape 90.000 de suporteri.

vineri, 28 iulie 2017, 4:31

Permalink to Chemați-l pe Ogăraru!

Chemați-l pe Ogăraru!

Cine n-a văzut miercuri seara semifinala tur de Europa League dintre Ajax și Lyon, terminată cu 4-1 pe Johan Cruyff ArenA, chiar are ce regreta. A pierdut un spectacol de gală, un meci cu nimic mai prejos decât confruntările de [...]

joi, 4 mai 2017, 4:56

Permalink to Arbitrul din vecini

Arbitrul din vecini

Șumudică a exagerat declarând că arbitrul a venit de la 30 de kilometri. Distanța dintre Genk din Belgia și Haarlem din Olanda, unde locuiește Gozubuyuk, e de 200 de kilometri.

vineri, 24 februarie 2017, 3:55