Despărţire urîtă
“Dacă vrea un tricou al Stelei, n-are decît să-l cumpere!”, i s-a transmis de la club brazilianului Arthuro
Brazilianul Arthuro, pe numele său întreg Arthuro Bernhardt Henrique, a jucat pentru Steaua 975 de minute dintr-un total de 2340, echivalentul a […]
“Dacă vrea un tricou al Stelei, n-are decît să-l cumpere!”, i s-a transmis de la club brazilianului Arthuro
Brazilianul Arthuro, pe numele său întreg Arthuro Bernhardt Henrique, a jucat pentru Steaua 975 de minute dintr-un total de 2340, echivalentul a 42 la sută. Puţin, foarte puţin. Şi mai exact, a fost integralist în numai patru partide. Ca atare, deŞi a Înscris douĂ goluri, Între care unul În Champions League, cu Lyon la BucureŞti, nu prea ne-am putut lĂmuri cÎt fotbal Ştie. Cert că n-a încîntat, dar la fel de clar e şi că n-a constituit el deziluzia roş-albastră numărul 1 în această toamnă. Alţii au decepţionat şi mai tare.
Ghinionul lui a constat în faptul că Gigi Becali l-a luat la ochi. A căzut în dizgraţia finanţatorului chiar după ce a marcat pentru 1-0 cu Lyon. Nervos din cauza eşecului, dar şi interpretînd manifestarea lui Arthuro la gol ca o ironie la adresa sa, patronul l-a avertizat pe brazilian că nu va mai călca niciodată gazonul din Ghencea! Surprinzător, n-a zis nimic cînd Dorinel l-a introdus 9 minute în returul cu OL, pentru a izbucni însă în momentul în care Arthuro a apărut titular în “amicalul” cu România A. “Ce caută ăsta pe teren?!”, a sărit Gigi Becali în lojă şi i-a cerut “Neamţului”, prin celular, să-l schimbe imediat. Ascultător, Dorinel s-a conformat, iar repriza aceea a rămas ultima pentru sud-american în culorile Stelei.
În vară, cînd l-a adus direct în cantonamentul din Austria, Steaua l-a prezentat pe Arthuro drept soluţia visată pentru acoperirea postului de atacant împins. Deoarece îi lipsea un vîrf capabil să se descurce în zona careului, spera să fi rezolvat problema. De aceea i-a şi oferit brazilianului 300.000 de euro pe an, cel mai mare salariu din vestiar, chiar şi peste al lui Rădoi, căpitanul formaţiei şi finul lui Gigi. Problema însă n-a rezolvat-o.
Într-adevăr, Arthuro n-a dovedit că merită atîţia bani, din care pricină i s-a şi reziliat contractul prevăzut iniţial să se încheie în iunie 2009, cu opţiune reciprocă de prelungire. În măsura în care decizia şefilor Stelei e de înţeles, fiind reacţia unora ce s-au păcălit şi încearcă să-şi repare greşeala, modul în care s-au despărţit de Arthuro nu mai e. TratÎndu-l cu indiferenţă, ba Şi cu ostilitate, l-au somat sĂ predea echipamentul
Şi i-au interzis să păstreze, ca amintire, pÎnĂ Şi un tricou al echipei. “Dacă vrea un tricou, i s-a transmis de la club, n-are decît să şi-l cumpere!”. Încă mai urît, informaţi că Arthuro trebuia să ia avionul în zori, la 7 dimineaţa, pentru a se întoarce acasă, n-au catadicsit nici măcar să-i pună la dispoziţie o maşină cu care să-şi ducă la aeroport maldărul de bagaje. În van s-a agitat brazilianul, la telefoanele oficialilor din Ghencea n-a răspuns nimeni.
Desigur, e foarte important cum începi relaţia cu cineva. La fel de important e însă şi cum o termini, capitol la care, vorbind despre Arthuro, Gigi Becali şi subalternii lui au de ce să roşească. Fără îndoială că brazilianul nu-şi va aminti cu plăcere de Steaua. Din păcate, nici de România.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele