Demisia lui Răzvan

Care a fost motivul ascuns al plecării selecţionerului după 3-0 cu Bosnia De presupus ce-a urmărit Răzvan prin această demisie anunţată ex-abrupto după cea mai reuşită evoluţie a „tricolorilor” sub comanda sa. Să le facă în ciudă contestatarilor şi, nu […]

Care a fost motivul ascuns al plecării selecţionerului după 3-0 cu Bosnia

De presupus ce-a urmărit Răzvan prin această demisie anunţată ex-abrupto după cea mai reuşită evoluţie a „tricolorilor” sub comanda sa. Să le facă în ciudă contestatarilor şi, nu în ultimul rînd, să-i plătească o poliţă lui Mircea Sandu. Să le dea cu tifla inclusiv ziariştior. Într-un fel, a avut dreptate. Măcar în raport cu Naşu’, care nu s-a sfiit să declare într-un recent Comitet Executiv că „din punctul meu de vedere, raporturile contractuale cu Răzvan Lucescu ar trebui să înceteze”!
De ce numai într-un fel şi nu întru totul? Pentru că, strîngîndu-şi jucăriile, ex-selecţionerul a omis o serie de lucruri importante. De pildă, că preşedintele Federaţiei şi mass-media l-au susţinut vreme îndelungată. Încă mai mult, că venirea nici unui alt antrenor al „naţionalei” nu s-a bucurat de unanimitatea şi simpatia ce au însoţit instalarea lui. Drept e că simpatia s-a împuţinat pe parcurs, transformîndu-se mai întîi în rezervă şi apoi chiar în adversitate, dar din ce pricină? Lesne de răspuns, a atmosferei de vodevil din fotbalul nostru, dar şi, punctual, a lipsei de rezultate. La ce s-a aşteptat Răzvan, ca presa să laude o formaţie care pînă vineri seara a rămas mereu datoare, mai degrabă a dezamăgit?! Aşa ceva nu se întîmplă nicăieri şi niciodată.

Am scris cu prilejul reunirii CEx că Mircea Sandu a comis o gafă, recepţionată de Răzvan ca pe o lovitură sub centură. Nu era cazul să pomenească un alt nume, al lui Olăroiu sau al altuia, deoarece echipa avea antrenor şi, în plus, nu ieşise din cursa calificării la Euro 2012. Fără să-mi fi schimbat opinia, l-am înţeles însă şi pe şeful FRF, care a deschis o asemenea discuţie întrucît auzise şi el zvonul conform căruia Răzvan ar intenţiona să se retragă indiferent de deznodămîntul întîlnirii din 3 iunie. Ei bine, de unde a pornit acest zvon care se va şi adeveri? Iarăşi uşor de răspuns, din apropierea lui Răzvan însuşi, din anturajul acestuia. Astfel, ca să nu fie prins pe picior greşit, Naşu’ a simţit nevoia să-şi ia măsuri de precauţie. Logic, normal.

Admit că existau suficiente motive ca Răzvan să fie supărat pe Mircea Sandu şi pe cei care i-au pus beţe-n roate, tulburînd prin atacurile şi provocările lor liniştea „tricolorilor”. Aş adăuga că l-au marcat pe Lucescu jr. ghinioanele din cîteva partide, accidentările unor titulari, arbitrajele ostile etc. Arătînd cu degetul spre Naşu’, ar trebui însă ca Răzvan să se privească şi el în oglindă. Să se întrebe, printre altele, de ce i-a descoperit atît de tîrziu pe Bourceanu şi pe Sînmărtean? L-a împins cineva să insiste, împotriva oricărei evidenţe, cu Florescu, cu Roman, cu Maftei, cu Deac ori, mai nou, cu Ropotan? Dacă nu, pe lîngă demonstraţia de forţă din meciul cu Bosnia, s-ar cuveni să-şi recunoască partea de vină şi să şi-o asume.

Ar mai fi ceva, modul în care a decis să plece, pe ascuns, pe furiş. Deşi după izbînda de vineri a părut să respingă varianta abandonului, „cînd am spus eu că mă retrag?!”, în aceeaşi noapte a luat masa cu Copos şi a bătut palma cu Rapidul!!!! Sigur, era treaba lui, opţiunea lui, cariera lui, dar n-ar fi trebuit să reacţioneze aşa. Avea obligaţia să convoace o conferinţă de presă, să explice, să argumenteze. De la un club mai merge să dispari în ceaţă, nu însă şi de la „naţională”! Ea reprezintă cauza unei întregi ţări, un serviciu public care, implicînd responsabilităţi uriaşe, nu-ţi permite să te fofilezi. Continuu să cred în calităţile lui Răzvan, dar apreciez că a procedat pripit, puşteşte, imatur. Un gest de frondă.

Pe 28 martie notam aici că în locul lui Lucescu jr., aflat în postura ingrată a celui în capul căruia se sparg toate oalele unui fotbal mediocru, aş demisiona. N-aş accepta rolul de paratrăsnet. După acest 3-0 încurajator, mărturisesc însă că n-aş mai fi făcut-o. Numai că, poveste veche, fiecare om e alt om.