1990, Ienei și Maradona

L-am văzut de aproape la un antrenament al Argentinei înaintea meciului cu noi de la Mondialele din Italia ’90. N-am să uit niciodată ziua aceea, când i-am împărțit pe fotbaliști în două categorii: Maradona și toți ceilalți. Când îl vedeai […]

L-am văzut de aproape la un antrenament al Argentinei înaintea meciului cu noi de la Mondialele din Italia ’90. N-am să uit niciodată ziua aceea, când i-am împărțit pe fotbaliști în două categorii: Maradona și toți ceilalți. Când îl vedeai ce face cu mingea, aveai impresia că e venit de pe altă planetă. Că e mag, că e vrăjitor. Dumnezeu să-l ierte!

***

Mondialele din 1990, Coppa del Mondo, Italia Novanta, subsemnatul pe post de atașat de presă al echipei naționale, addetto stampa cu numeroși superiori, cel dintîi fiind, evident, selecționerul Emeric Ienei. Am colaborat însă perfect, Ienei dovedindu-se atunci ce e și acum, un tip educat, un domn care nu i-ar zice nimănui nici dă-te mai încolo!

Ce povestesc s-a petrecut la Telese Terme, 30 de kilometri de Benevento și 60 de Napoli, locul în care “tricolorii” au poposit cu două săptămîni înainte de startul turneului final la invitația oficialităților locale și, punctual, a baronului Costanzo Jannotti Pecci. La vremea respectivă administrator general al celui mai elegant hotel din zonă, Grand, proprietatea de 5 stele a soției, Jannotti a devenit un prieten al României, chiar un admirator al acesteia, în urma evenimentelor din decembrie 1989. Pînă să-și schimbe părerea, căci din păcate și-o va schimba, îi plăcea să ne complimenteze cu “voi sînteți un popor de eroi”.

Firește că delegația noastră n-a plătit nici cazare, nici masă la Grand Hotel. După ce ea s-a mutat la Bisceglie, în apropiere de Bari, n-a mai fost însă nimic gratis. Deși pentru o perioadă de timp mai scurtă, Federația a scos din buzunar, îmi aduc bine aminte, 140.000 de dolari, de unde concluzia că le-am rămas datori telesinilor. Primind în casele lor și cîteva sute de revoluționari, dintre care destui și-au dat în petic, Jannotti și ceilalți nu s-au purtat cu noi ca niște gazde, ci ca niște frați. Ne-au cucerit cu ospitalitatea lor.

… Ne aflam la Telese pe 16 iunie 1990, în ajunul meciului cu Argentina, programat la Napoli. Atît nouă, 2-0 cu URSS și 1-2 cu Camerun, cît și adversarilor ne-ar fi ajuns un egal pentru calificarea din grupă, scor care se va și consemna, va fi 1-1. Normal că la conferința de presă anunțată de Ienei s-au înghesuit 50-60 de ziariști sud-americani. Agitați rău, greu de controlat, imposibil de stăpînit. Reporterul unui post de radio din Cordoba transmitea în direct și, la distanță de stolul camerelor TV, urla în microfon de-ai fi jurat că meciul a început!

Încercam să domin atmosfera, dar nu reușeam cînd a apărut, asemenea unui star de cinema relaxat în plin balamuc, Imi Ienei. Calm, zîmbitor. Argentinienii l-au întîmpinat cu aplauze, apoi s-a lăsat o tăcere de catedrală și cineva a întrebat cu voce tunătoare “Ce formație veți folosi, señor, contra lui Maradona?”.

Señor și-a deschis tacticos agenda de care nu se despărțea nici la baie, a frunzărit-o ca și cînd ar fi căutat ceva salvator și a răspuns cu maximă seriozitate: “Voi folosi contra lui Maradona cea mai bună formație”!

După o clipă de perplexitate, s-a declanșat o furtună de proteste și m-am temut că va ieși tămbălău. Interesîndu-se dacă Lăcătuș, autorul “dublei” victorioase din partida cu URSS, va fi titular, aceeași voce a restabilit însă brusc liniștea. Ienei a redeschis agenda și a decis, într-un tîrziu, să-i lămurească pe jurnaliștii prezenți. “Îi voi titulariza pe cei mai în formă 11 băieți!”, a precizat.

Apoi s-a ridicat și, continuînd să zîmbească, a părăsit încăperea într-un vacarm de nedescris.

*Text publicat inițial în ianuarie 2014