Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

La mica înțelegere

Târâș-grăpiș, sub semnul unei pandemii ce-a amânat multe partide și chiar a anulat 7, s-a sfârșit sezonul competițional 2019-2020

Permalink to La mica înțelegere
duminică, 9 august 2020, 1:57

L-a legitimat în 6 august Comitetul de Urgență al FRF, for care a luat, cu acordul Comitetului Executiv, o serie de măsuri neobișnuite. Implicit pe aceea de a nu mai retrograda automat nimeni din Liga 1, viitoarea ediție de campionat având să reunească la start 16 participante, nu 14.

Lumea fotbalului a rămas cu impresia că, procedând așa, FRF a urmărit să o ajute pe Dinamo. Să salveze un brand recomandat de câștigarea a 18 titluri. Părerea mea e că înainte s-o ajute pe Dinamo, a ajutat-o pe Poli Iași. Deoarece, dac-ar fi disputat și cele 5 restanțe (între care „dubla” cu Chindia, picată matematic), Dinamo ar fi putut realiza 6 puncte din 15 posibile, moment în care ar fi depășit-o pe Poli. Cum aceasta a susținut toate cele 14 întâlniri din play-out, ar fi căzut pe loc direct retrogradabil.

Concluzia e simplă. Până să-i dea o mână de ajutor lui Dinamo, care n-a terminat stagiunea pe teren din pricina coronavirusului, FRF a avut grijă de Poli Iași, grupare prezidată de ex-federalul Ciprian Paraschiv. Când se aude că Răzvan Burleanu e amic și cu Bogdan Bălănescu, directorul general al „câinilor roșii”, n-ar strica să ne aducem aminte că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

Legat de asta, continuă să circule scenariul, cât de întemeiat?, că Dinamo și Poli, îndreptățite să fi disputat finala Cupei în detrimentul lui FCSB și al lui Sepsi (știți povestea, n-o mai reiau), n-au bătut cu pumnul în masă, n-au făcut scandal, tocmai deoarece administrația federală le-ar fi asigurat că, dacă pun batista pe țambal, scuzați expresia, găsește ea o soluție să le scape de retrogradare. Exact așa cum se va și întâmpla.

În consecință, Dinamo nu și-a ținut promisiunea că se va adresa la TAS, unde-ar fi putut obține câștig de cauză, apreciază juriști demni de crezare, iar Poli nici măcar n-a mai sesizat FRF! S-a mers, scuzați-mă iarăși, pe blat, la mica înțelegere. Îmi dai ca să-ți dau și închidem cazul.

Scenariul pare plauzibil și pentru că, întâia oară în 5 ani și jumătate de domnie, Burleanu a admis public că eroarea privind dreptul de joc al lui A. Vlad și Bouhenna, folosiți ilegal în semifinalele Cupei, a aparținut federației. Pasămite, a încercat președintele să îndulcească tonul, regulamentele FRF „nu s-ar fi corelat”. Fals. Cele în discuție, Disciplinar și de Organizare, se contrazic. Întrucât cel din urmă, emis ultimul, stipulează anularea prevederilor din celălalt, nici A. Vlad și nici Bouhenna n-aveau calitatea să evolueze în semifinale. De aici concluzia, la îndemâna oricui, că finala Cupei trebuia jucată între Iași și Dinamo, nu între Sepsi și FCSB!

Lui Burleanu et Comp. le-a venit însă ca o mănușă toată această tevatură. Pe de-o parte că au putut implementa formula cu 16 echipe, variantă vehiculată frecvent de șefii FRF. Pe de alta că au reușit să justifice de ce-au plătit 100.000 de euro unei firme olandeze de consultanță care, după o îndelungată și profundă expertiză, generos remunerată, a izbutit să descopere mai întâi apa caldă, apoi mersul pe jos! Chiar era nevoie de niște olandezi și de o căruță de bani pentru a afla că apa-i udă și pământul rotund!

Comentarii (54)Adaugă comentariu

mee (7 comentarii)  •  10 august 2020, 10:28

excelent articol! dar lumea nu vede Iasul principalul beneficiar pentru ca majoritatea sunt stelisti si urasc Dinamo. Dar o urasc la modul in care uita pur si simplu sa gandeasca. E ok sa urasti rivala , dar nu chiar la modul asta. In rest total de acord. Si eu cand am vazut ca Dinamo tace cu meciul din cupa m-am gandit ca e o intelegere. Oricum este trist ce se intampla in fotbalul romanesc: in finala cupei se califica trisorii (to be fair - steaua batea oricum, dar ei au fost prosti ca au folosit jucatori aiurea), si 2 echipa sunt salvate de la retrogradare dintre care cel putin una nu pe merit (ori castiga Dinamo 6 puncte si atunci Iasul era salvata, ori nu castiga si atunci Dinamo era salvata). A fost un joc murdar al tuturor, care dovedeste inca odaca a suntem o tara PROFUND corupta si care nu o sa aiba sansa sa iasa din mocirla multi ani de acum incolo!

Dilimache (657 comentarii)  •  10 august 2020, 11:57

@mee - in tara asta toata lumea uraste pe toata lume, lipsa de educatie si comunismul isi pun inca amprenta asupra noastra, suntem un popor pierdut, din pacate...

tango (4 comentarii)  •  10 august 2020, 12:09

Dle @mee, am sa ma refer numai la afirmatia dvs "E ok sa urasti rivala.." pe care eu o consider o mare prostie ca sa nu spun altceva. In mod sigur adevaratii dinamovisti, rapidisti, stelisti, etc., isi respecta rivalii si doresc ca ei sa aiba rezultate bune pt ca, nu-i asa?, sa-ti invingi o rivala puternica cu 1-0 este mult mai dulce decat un 5-0 administrat unui rival neputincios. Dinamovistii, pe buna dreptate, se mandresc cu victoriile impotriva Stelei dupa castigarea CCE. Sa-ti urasti rivala "de moarte" ( o alta monstruozitate!!) este, in opinia mea, un semn de mare slabiciune, neputinta, frustrare, caractere mici, etc.

zapacitu’ (911 comentarii)  •  11 august 2020, 13:35

Draga @Dilimache (574 comentarii) • 10 august 2020, 11:57, iti imaginezi oare cum s-ar schimba situatia poporului pierdut daca toata lumea ar iubi pe toata lumea??? Din fericire, nu e greu de facut asta, la nivel individual e doar un act de vointa, iar la nivel de societate, amplificat, ar putea sa schimbe lucrurile in BINE, destul de repede. Think deeply about this.

Comentează