Cine are dreptate

De-acum a devenit un loc comun afirmația că fotbalul, suspendat din pricina pandemiei de coronavirus, n-a mai trecut prin așa ceva de la Al Doilea Război Mondial. E grav că el s-a întrerupt, dar îngrijorător e că nimeni nu poate […]

De-acum a devenit un loc comun afirmația că fotbalul, suspendat din pricina pandemiei de coronavirus, n-a mai trecut prin așa ceva de la Al Doilea Război Mondial. E grav că el s-a întrerupt, dar îngrijorător e că nimeni nu poate preciza când va fi reluat. Nici măcar FIFA, care nu știe de unde s-o apuce și nici încotro. Pus într-o situație fără precedent, forul de la Zurich bâjbâie și, ca noi toți, speră. Cam asta face în aceste momente de tristețe și de derută, adesea chiar de disperare.

Totuși, din dorința de a nu scăpa lucrurile de sub control, FIFA a elaborat la începutul săptămânii o serie de îndrumări și recomandări, menite să atenueze consecințele nefaste cauzate de COVID-19. Să limpezească unele aspecte. Între ele, precizările privind raporturile cluburi-jucători, absolut necesare în condițiile în care ele au stârnit, inclusiv la noi, discuții aprinse. Uneori prea.

Evitând să intru în detalii, constat că FIFA i-a dat dreptate Aneimaria Prodan în disputele cu cei, precum președinții Florin Prunea și Ciprian Paraschiv, care au pretins că grupările vor fi datoare să le achite jucătorilor pe perioada de întrerupere 75% din salariile stipulate în contracte. AP i-a contrazis ferm, impresara pornind de la ideea că pauza actuală trebuie interpretată ca forță majoră. Urmare a căreia, pe lângă că nu vor putea pleca liberi, jucătorii vor primi tot 75%, doar că din salariul minim pe economie! Practic, o sumă derizorie comparativ cu veniturile unora dintre ei. În jur de 3.500 lei.

Sigur că soției lui Reghecampf îi place să iasă în față. Uneori să vorbească prea mult, să pozeze, să se expună. De-asta o și atacă atâția, cu motiv ori fără. Înainte de orice, pe bărbați îi deranjează faptul, parțial de înțeles, că o femeie are un cuvânt de spus într-un domeniu socotit prin tradiție exclusiv al lor. Cuvânt care, iată, mai trebuie și ascultat. Observând că lumea se schimbă, uneori în bine, alteori în rău, să mergem mai departe.

Rezultă că, încurajate și de atitudinea „guvernului” de la Zurich, cluburile ar fi putut tăia în carne vie. Să-și bage jucătorii în șomaj, să nu stea la discuții și să aplice strict recomandările FIFA. Ele însă au adoptat altă politică și, în opinia mea, n-au greșit. Dimpotrivă.

Cu excepțiile de rigoare, au negociat cu fotbaliștii și au ajuns, de la Barcelona la FCSB (iertată fie-mi alăturarea!) la înțelegeri cu aceștia. Nădăjduind că în 5-6 luni, cel mai târziu, va reîncepe activitatea competițională, majoritatea cluburilor s-au angajat să suporte jumătate, plus, minus, din salariile de azi ale jucătorilor.

De ce zic că n-au greșit? Tocmai pentru că, oricât se va amâna reluarea activității, va veni vremea când grupările vor avea nevoie de jucătorii respectivi. De aceea n-ar fi fost în regulă să-i înstrăineze, să și-i facă dușmani. Și nici nu e.