Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Școală fără premianți?!

Scriam ieri că nu cred în varianta, tot mai amplu comentată în media, că UEFA va refuza accesul în cupele europene echipelor provenite din campionatele ce nu se vor încheia pe teren.

Permalink to Școală fără premianți?!
luni, 30 martie 2020, 2:47

Sunt convins că lucrurile nu se vor petrece așa, chiar dacă în momentul de față, când coronavirusul face prăpăd de la Atlantic la Urali și înapoi, previziunile ca fotbalul să reînceapă rapid sunt mai degrabă sceptice.

Vă propun să analizăm împreună scenariile imaginate de FRF și LPF. Conform cărora Liga 1 ar trebui să se reia pe 16 mai ori, ca ultimă dată, pe 13 iunie. Nu prea găsim, să recunoaștem, motive de optimism. Pe de-o parte că pandemia se extinde, pe de alta că s-ar impune ca jucătorii să reînceapă antrenamentele cu măcar o lună înaintea redeschiderii stagiunii. După unii specialiști, ei ar avea nevoie chiar de mai mult pentru reacomodare, de 6 săptămâni. Rezultă de aici că primul termen cam iese din discuție.

Nici al doilea nu pare realist. Dacă starea de urgență va fi prelungită pe 16 aprilie cu încă o lună, cum se aude, șansele reluării campionatului la mijlocul lui iunie devin minime. Nedorită, versiunea e una plauzibilă.

În cazul în care turul 1 preliminar al cupelor continentale va fi programat, ca anul trecut, în jurul lui 7-8 iulie, ar mai rămâne puțin timp pentru terminarea play-off-ului și, implicit, pentru nominalizarea reprezentantelor europene. Asta și dacă play-off-ul s-ar juca numai tur, ca și semifinalele Cupei României. Ca atare, fie criza provocată de COVID-19 se va încheia mai repede decât estimează epidemiologii, fie UEFA se va adapta din mers și va decide amânarea C1 și C2. Nici chiar soluția extremă a anulării acestora nu trebuie ignorată.

Mă îndoiesc că forul de la Nyon își va permite luxul, vecin cu inconștiența, de a lăsa în afara circuitului țările care nu vor termina sezonul astfel încât să rateze înscrierea în cupe. Veți zice că până la jumătatea lui septembrie, când ar debuta grupele C1, mai rămâne destulă vreme. Da și nu. Pentru că, iată, în Serie A mai sunt de jucat 12 meciuri, în LaLiga 11, în Premier League și Bundesliga câte 9, acestea fiind campionatele care, atenție!, au furnizat finalistele tuturor ultimelor 15 ediții de Champions League.

A disputa cea mai importantă competiție pe care o organizezi fără Real Madrid și Liverpool, fără Bayern și Barcelona, fără Juventus și Man City, dar cu, să spunem, campioanele din Belarus, Albania ori chiar România, e ca și când într-o școală le-ai bloca intrarea premianților! Să convenim că așa ceva nu-i de conceput.

Și-atunci? Realizând încă o dată că fotbalul nu mai depinde de el însuși, să așteptăm activi ca blestemăția să se domolească și să dispară. Cât nu se întâmplă asta, să ne păstrăm sângele rece și speranța, ba și să admitem că în lumea tulburată în care trăim există lucruri mai prețioase decât fotbalul.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

JFM (116 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:02

Chiar daca temperaturile de la vara vor favoriza incetarea raspandirii virusului, campionatele vor fi reluate degeaba, odata cu scaderea acelorasi temperaturi sub 26-27 de grade pericolul pandemiei revine deci se va intrerupe din nou ori calendarul cupelor europene de la anul va fi dat total pesrte cap. Pana la urma cred ca prioritatile vor fi altele, nu fotbalul. Prima masura pe care o vad de la UEFA, viitoarea editie a cupelor europene se va juca in format restrans cu participarea primelor 8-10 tari dupa coeficienti, fara tururi de calificari, play off. Da, in situatii exceptionale se pot lua astfel de masuri. Doara asa agenda le va da o sansa sa termine competitia si sa mai recupereze din pierderi. Romania si celelalte tari mici vor iesi din calcule.

Dudu (133 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:04

Am ajuns pe aceeasi lista cu Belarus si cu Albania. Chiar ca mai jos nu putem cade decat cu Feroe sau Gibraltar. Nu stiu daca acolo exista campionate.

Vali (46 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:10

Nu stiam ca in ultimii 15 ani numai 4 tari au dat finalistele din Liga campionilor. Nici macar Franta nu este pe lista desi PSG a bagat o caruta de bani in transferuri. Ca in aducerea lui Neymar platita cu 180 milioane euro.

Michael (76 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:14

Ati mai spus toate astea zilele trecute dar se vede ca nu mai sunt subiecte atractive de atacat. Pe mine ma deranjeaza tot mai putin ca nu se joaca la noi campionat. Nu imi este chiar asa dor sa vad Clinceni, Sibiu, Voluntari si aproape toate celelalte echipe din liga 1.

Sergiu (53 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:33

Foarte corecta judecata lui @JFM (76 comentarii). La ce fotbal se presteaza in campionatul nostru este absolut normal ca Romania sa se uite la alte echipe cum joaca iar ea sa stea pe margine si sa ia notite.

Bingo (96 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:52

Inteleg ca poza despre premianti ii infatiseaza pe...repetentii nostri. Nici ca putea fi gasita o imagine mai sugestiva decat aceasta a filfizonilor lui Gigi Becali.

Costi (27 comentarii)  •  30 martie 2020, 15:58

In ciuda pozitiei dvs nu vreti sa realizati ca nu este momentul sa tot ridicati problema fotbalului. Si mai putin a fotbalului romanesc. Acum problema este sa supravietuim urgiei, nu sa aflam ce masina bengoasa si-a luat Moruran sau cu ce gagica umbla Tanase.

CITA (2118 comentarii)  •  30 martie 2020, 16:41

S-ar putea ajunge la un compromis in toamna daca trece blestematia pana atunci si nu se mai joaca deloc meciuri in campionate nici in plina vara, spre exemplu. S-ar putea lua in calcul clasamentul turului de campionat pentru fiecare tara, asta in cazul in care toata lumea ar fi de acord, si sa se organizeze CE-urile considerand acel clasament ca fiind cel acceptat. SAU, un clasament la zi pana la data interzicerii meciurilor, asta fiind chiar mai aproate de realitate. Dar sa treaca blestematia pana atunci, asta ne dorim cu totii, si cat mai repede daca se poate! Sanatate sa dea Dumnezeu!

andi (7 comentarii)  •  30 martie 2020, 16:44

Calcule corecte insa un fel de ciorba reincalzita. Nimeni nu stie nimic deci nici maestrul Ioanitoaia.

Andrei F (1607 comentarii)  •  30 martie 2020, 16:52

Hai ca nu se poate...Adica gesepistii ii dadeau ieri lectii lui Becali ca planeta nu se scufunda-au calculat gesepeii ca Becali prin intreruperea campionatului nu ar fi pierdut mai mult de 60 000euro!!!!! si ca de fapt Becali castiga ca taxa mare stadion,deplasari...!!!!-si uite ca astazi seniorul de la GSP spune ca fotbal o sa mai fie la Sfantul Asteapta si cu pasi rapizi spre amatorism...GSP egal Abrambureala...Dintre cele doua pozitionari mi se pare clar ca jurnalistul de fata are dreptate...

Simeone (96 comentarii)  •  30 martie 2020, 19:13

Virusul se extinde în prezent în State din Africa, în Asia de Sud-Est în Malaezia, Indonezia și Thailanda, e răspândit în Australia, în America de Sud, deci nu are nicio legătură faptul ca vine căldură și moare virusul. Ar trebui sa fim atenți în continuare, fotbalul nu moare dacă anul acesta nu se mai joacă. Asta este, facem pauza de sport 9 luni, iar din ianuarie 2021 reîncepem în forță. Trebuie nu doar sa fim atenți la securitatea spectatorilor, dar și a jucătorilor și a staff-ului tehnic. Ma îndoiesc ca se va mai juca vreun sport în acest an. Sper sa ma înșel.

Flaviu (86 comentarii)  •  30 martie 2020, 21:26

Sunt de aceiasi parere cu Simeone. Nu cred ca vom mai vedea fotbal in cursul anului 2020. Dar vorba lui sper sa ma insel.

Dilimache (657 comentarii)  •  30 martie 2020, 21:59

Poate ar trebui sa fim rezervat-optimisti si sa speram ca in cateva luni se va putea juca, macar fara spectatori.

di livio (214 comentarii)  •  30 martie 2020, 22:04

ministeru muncii a sesizat că sportivii nu achitau contribuții la șomaj, ca angajații obișnuiți cu contracte de muncă...forma folosită în fotbal, contract de activitate sportivă, conține o taxare foarte mică, salariu net e cu 10% mai mic față de brut și nu prevede contribuția la asigurări sociale...la contractele de muncă, taxele sînt de 76%...conform gsp...io nu prea am înțeles, subvenții de la stat?...ca Real Madrid, vîndu terenu de sub stadion la primăria Madrid...fotbal profesionist?...poate explică nea Ovi că are consilieri clone

Viktor (278 comentarii)  •  31 martie 2020, 0:01

Ce premianti domnule Ioanitoaia cand noi nu mai avem nici scoli...Am pierdut trenul si urmatorul nu are unde sa mai opreasca pentru ca nu mai exista nici gara.

Mozzie (1 comentarii)  •  31 martie 2020, 7:41

Plecand de la ceea ce spunea @JFM e posibil ca UEFA sa profite de situatie si sa-si puna in aplicare un plan recent. Impartirea in doua a Europei fotbalistice. Doua competitii , una a elitelor si cealalta a prăpădiților (premii mult mai mici), care sa se desfasoare in paralel, la ore diferite si intr-un format mult mai redus pentru ca nici nu produc audientele celorlalte. In felul asta, daca adopti doar tururi eliminatorii, ai timp sa incadrezi competitiile in calendar, tot e ceva decat nimic. Dar asta e functie si de ceea ce se intampla cu pandemia, in primul rand functie de asta, nu ne jucam.

Lucian (206 comentarii)  •  31 martie 2020, 9:57

La campionatul nostru de 2 bani ma uitam din ce in ce mai rar si nu ma afecteaza prea tare ca s-a suspendat. Greu va fi fara meciurile din Spania si din Anglia si as vrea ca alea sa se reia mai repede. Si mai ales cele din Liga campionilor.

Mobidick (2 comentarii)  •  31 martie 2020, 11:05

Snooker fara spectatori va fi singurul sport care se va desfasura.

Comentează