Semnal de alarmă
Mă simt îndemnat să-l laud pe Mirel Rădoi pentru pozițiile publice din ultimul timp
Pe parcursul cărora a apărut ca un antrenor responsabil și echilibrat, cu picioarele pe pământ. Ca atare, și-a asumat greșeala de a fi preluat FCSB (în 2015) prea devreme, când încă nu poseda licența Pro.
La fel, a recunoscut că „Acum nu sunt pregătit pentru naționala mare”, oferind o lecție de modestie și de măsură într-o lume în care numeroși tehnicieni, majoritatea, vor mai mult decât au și, din păcate, decât pot.
Între altele, antrenorul reprezentativei U21 s-a referit la calificarea echipei sale la turneul final al JO 2020 de la Tokyo, competiție la care România va reveni după 56 de ani. Cea din urmă prezență a ei a avut loc, tot în capitala Japoniei, în 1964, dar despre asta vom vorbi mai încolo. Pentru început, amintesc doar că, sub bagheta lui Silviu Ploeșteanu, selecționata tricoloră a ocupat în Țara Soarelui Răsare un onorabil loc 5.
În perspectiva participării din 2020, Rădoi s-a arătat mai degrabă pesimist. Măcar reținut. Atitudine explicabilă în condițiile în care, din două motive, cluburile se vor codi să cedeze jucători (născuți după 1 ianuarie 1997) lotului U23. Deoarece nu vor fi obligate, turneul olimpic nefiind prins în calendarul FIFA, dar și pentru că datele de desfășurare a întrecerii, programată între 24 iulie și 9 august, vor coincide cu cele ale perioadei în care echipele românești vor fi angajate în preliminariile cupelor europene.
În consecință, e greu de crezut, poate chiar imposibil, că FCSB, de pildă, se va dispensa de jucătorii ei eligibili. În clipa de față, de Nedelcu, de Fl. Coman, de Man ori de Moruțan. De unul, de doi sau de toți. Firește că va intra în discuție imaginea țării, iar FRF va face, evident, presiuni asupra cluburilor. Pe de altă parte însă, să admitem că fiecăruia îi e mai aproape propria cămașă. Trebuie ținut cont de interesul naționalei, însă în paralel cu cel al cluburilor. Sună prozaic, dar clubul plătește fotbaliștii.
Restricția de mai sus vizează și grupările de peste hotare. Întrucât regulamentul JO permite folosirea a trei jucători fără limită de vârstă, Ajax, Inter și Ufa, de exemplu, ar fi în situația de a-i lăsa să vină la lot pe R. Marin, Pușcaș și Nedelcearu, născuți în 1996. Antecedentul cu R. Marin, pe care Ajax a refuzat să-l cedeze primei reprezentative, deși se afla în pregătiri, nu în plin sezon, alimentează scepticismul lui Rădoi. Pe care mi-aș permite să-l privesc ca pe un semnal de alarmă. Ca pe o alertă.
Întorcându-ne în 1964, ediția ne-a rămas în memorie din pricina penalty-ului irosit de Gheorghe Constantin în „sferturile” de la Yokohama cu Ungaria, viitoarea câștigătoare a turneului. „Profesorul” a ratat de la 11 metri la scorul de 0-1, în minutul 85. Ungaria va învinge cu 2-0, iar România, care va bate ulterior Ghana cu 4-2 și Iugoslavia cu 3-0, va termina doar pe locul 5.
Totuși, cel mai bun loc ocupat vreodată la JO. Din respect pentru înaintași, menționez câțiva dintre elevii lui Ploeșteanu: Ienei, Ion Ionescu, Dumitriu II și Pârcălab, alături de regretații Adamache, Dan Coe, Ion Nunweiller și Petescu.
În fine, să sperăm că se vor găsi soluții și România va fi în măsură să alinieze la Tokyo 2020 o formație care să nu se facă de râs. Cu toate că, îmi cer scuze, e stilul nostru să ne tăiem singuri craca de sub picioare.