Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Unde s-au dus milioanele?

La întrebarea "Unde s-au dus aceste milioane?" nu se înghesuie nimeni să răspundă. Ori greșesc eu?!

Permalink to Unde s-au dus milioanele?
vineri, 5 aprilie 2019, 4:47

Deținătoarea Cupei părea să fie scutită de emoții în meciul tur din semifinale, programat la ea acasă. Abia începuse partida, când, în minutul 5, Craiova a și deschis scorul! Împins surprinzător, dar eficient, în atac, ex-fundașul sau mijlocașul Bancu a fructificat abil mingea inteligent servită de Fortes, iar 7.000 de spectatori (mai puțini ca altădată) și-au și văzut favorita cu sacii în căruță.

Cam un ceas, lucrurile nici n-au stat altfel. Tamponată mereu, incapabilă să-și bage în viteză morișca de pase, puștimea Viitorului aproape că n-a contat. Blocând sus jocul combinativ al constănțenilor, sugrumându-l din fașă, gazdele au tăiat și spânzurat cât le-a permis condiția fizică. Treptat însă, pe măsură ce pe unii dintre băieții lui Mangia i-au lăsat plămânii și picioarele, Fortes și Martici au cedat primii, aspectul întâlnirii s-a schimbat.

Balanța s-a echilibrat o vreme, după care chiar s-a înclinat de partea oaspeților. Dezlănțuiți în ultimul sfert de oră, interval în care formația olteană se clătina ca un boxer lovit în bărbie, constănțenii au reușit să egaleze prin Houri (77), ba și să câștige! Introdus în minutul 36, Rivaldinho i-a dat lovitura de grație Craiovei, executându-l cu sânge rece pe Pigliacelli după o pasă de maestru, filtrantă, oferită de Ianis (89).

Judecând că Viitorul a restabilit egalitatea fără să fi avut măcar o ocazie de gol, dar și că Bărbuț a trecut pe lângă 2-0 într-o fază în care Cojocaru a respins salvator cu vârful degetelor, succesul trupei lui Hagi poate fi socotit norocos. Într-un fel, chiar incorect.

O nedreptate la adresa Craiovei. Atât că de când e fotbalul fotbal, el se joacă pe goluri, nu pe impresii, iar cine râde la urmă râde totdeauna mai bine.

Oricât îl mai contestă unii ori alții, din ignoranță, din răutate sau din invidie, Gică Hagi a mai făcut o dată dovadă că știe să descopere jucători, dar și să resusciteze. Destui s-au crucit auzind că l-a luat pe Rivaldinho, scos de Dinamo pe ușa din dos, de serviciu! Părea că de capul fiului celebrului Rivaldo nu-i nimic în afara numelui. Iată însă că Hagi a izbutit să-l scoată din anonimat și din depresie, Rivaldinho fiind vedeta serii de joi. MVP-ul întâlnirii. Pe merit, Gazeta l-a notat cu 8, cea mai mare notă acordată vreunuia dintre cei 28 de fotbaliști apăruți pe gazon.

Tocmai pentru că a scăpat o victorie arvunită, Craiova și-a dezamăgit crunt fanii. Care au terminat prin a huidui și a cere, ingrați, demisia antrenorului italian! Asta după ce, ca să se umple pe de-a-ntregul de rușine, nu s-au sfiit să-l înjure pe Gică Popescu, aflat în față!

Am mai scris aici, lesne de verificat, că plapuma lui Mangia e scurtă. Că acesta nu dispune, cu excepția lui Bancu și a lui Cicâldău, de valori care să-i îngăduie să viseze la câștigarea campionatului sau a Cupei. Foarte tinerii Mihăilă și Drăghici sunt încă în faza promisiunilor. Apărarea e varză, mijlocul debusolat și atacul, în absența lui Koljici, știrb, babă fără dinți.

Craiova nu mai are valori de top deoarece ele au fost vândute, clubul încasând din plecările lui Vătăjelu, Ivan, Vlad, Al. Băluță, Gustavo, Screciu și Mitriță peste 18 milioane de euro! La întrebarea „Unde s-au dus aceste milioane?” nu se înghesuie nimeni să răspundă. Ori greșesc eu?!

Comentarii (60)Adaugă comentariu

a dica (283 comentarii)  •  6 aprilie 2019, 15:28

@ keepcalm Toata lumea recunoaste ca publicul oltean este cel mai mare iubitor de fotbal din tara si ca Oltenia este un izvor nesecat de tinere talente. Si cei mai mari adversari (ma refer la suporteri) trebuie sa-si doreasca Craiova acolo sus, la bataie cu granzii. Ce nu inteleg eu, de ce atat graba si nu se asteapta o constructie sanatoasa, de ce nu sunt folosite talentele locale, de ce s-a mers pe drumul brevetat de CFR, cu jucatori straini? Sa fie profitul imediat pe primul loc si mai apoi interesul iubitorilor de fotbal? Cand vom avea macar cate un club sanatos in fiecare provincie istorica cu rivalitate constructiva, abia atunci vom avea o competitie sanatoasa. Asta trebuie sa-si doreasca suporterii adevarati.

keepcalm (74 comentarii)  •  6 aprilie 2019, 16:18

@a dica, timpul e in defavoarea suporterului, el vrea la stafion sa vada fotbal/sport, castigul rapid in favorea celor din spatele afaceri(e o afacere pana la urma), cei ce au dat bani pt ca, craiova sa ajunga la acest nivel in timp relativ scurt isi vor profiturile, or profituri sunt, craiova a vandut bine in ultima vreme, esti un visator daca crezi ca vreodata vom avea ceea ce spui tu referitor la provincie, eu sunt putin mai scceptic si nu cred ca o sa apuc sa vad asa ceva, sunt si un pic mai vechi, mai demult, am vazut destule, de aia nici nu cred ca o sa vad ceea ce speri tu

ovidiu_3003 (1630 comentarii)  •  6 aprilie 2019, 16:41

Vlaicule da tu cum esti ?...esti bine ?...lasa ma pe mine ...vezi ti de ale tale ...cine esti tu ?...si ce ai cu mine ?

Sorin (128 comentarii)  •  6 aprilie 2019, 21:06

@Potec. Mare e gradina lui Dumnezeu si multi *** circula liberi prin ea. Ioanitoaia il cultiva pe Mititelu, o mare prostie fara acoperire, unde, cand si cum...Zilele trecute scria ca echipa brutarului nu e continuatoarea Craiovei Maxima dar tu ai inteles ...exact pe dos. Asta e sprijin numai intr-un cap bolnav ca de creier nu se pune problema la unul ca tine.

++ (194 comentarii)  •  7 aprilie 2019, 10:18

dupa ce viitorul primeste in cupele europene, unde n-au ce cauta, cite 4 sau 5 la zero de la cite o formatie din cipru sau mai stiu eu de unde ioanitoaia nu e atit de critic. la meciul asta viitorul a avut multa, multa bafta chioara si cam atit. o echipa din liga 2 engleza sterge pe jos cu iei, cam asta e valorea.

dansy (42 comentarii)  •  7 aprilie 2019, 12:43

O sa vezi la vara unde se vor duce banii incasati Tataie!

Potec (7 comentarii)  •  7 aprilie 2019, 14:49

@Sorin. Ba tu esti mare tantalau , cite articole au fost despre mititelu si echipa lui in gazeta? tot ce oua mititelu pe facebook aparea tu ai citit ceva despre goria buzau ,otelul, ceahlaul tot din liga a treia? nici macar rapidul nu a avut atitea si sa urcam si mai sus despre fc arges ,uta,farul cite au fost desteptule? nici macar echipele care se bat la promovare petrolul sau u cluj nu au avut atita vizibilitate, ioanitoaia a scris despre vreo echipa d-asta bai prostovane? Cit ii mai purta de grija nea ovi lui mititelu ca nu era lasat pe oblemenco atit de orb esti bai bolovane?

Comentează