Aniversare fără cadouri

Bătut categoric la alegerile pentru conducerea FRF în aprilie 2018, când Răzvan Burleanu și-a păstrat scaunul de președinte, Ionuț Lupescu a dispărut o vreme din peisaj.

Altul ar fi năvălit în studiourile TV și în redacțiile ziarelor să se plângă că adversarul a folosit metode discutabile. După unii, chiar ilicite. Pentru că, de pildă, acesta a luat aproape jumătate din voturi (45 la sută) de la fotbalul mic, de copii și juniori, feminin și de sală. N-are însă rost să mai dezgropăm morții. N-ar servi nimănui.

Spre lauda lui, Ionuț Lupescu n-a ridicat glasul. Fără să conteste ceva, și-a recunoscut fair înfrângerea. S-a comportat cu bărbăție și cu onoare, asemenea unui gentleman. Dar nu și-a ascuns dezamăgirea, declarând că nu va mai intra niciodată, never ever, în cursa pentru FRF. S-a lecuit, în sensul în care s-a edificat că fotbalul actual n-are nevoie la vârf nici de experiența și nici de conexiunile unuia care a ocupat din 2012 în 2018 postul de director al Comisiei Tehnice UEFA. Altfel zis, de șef al tuturor tehnicienilor din Europa.

Ieșit din atenția opiniei publice, cel supranumit Kaiserul în amintirea anilor petrecuți pe gazon în Germania, șase la Bayer Leverkusen și doi la Borussia Monchengladbach, a reapărut în scenă cu ocazia unei vizite efectuate la Manchester. L-a însoțit însuși Sir Alex Ferguson, legendarul antrenor al lui United. După care, călătorind des între România și Elveția (domiciliază la Gland, pe malul Lacului Geneva), Ionuț s-a retras în plan secund cu discreția care i-a caracterizat întreaga carieră.

Apropo, am auzit în repetate rânduri aiureala „Ce mare jucător a fost și Lupescu, un mijlocaș care pasa doar lateral, doi metri stânga, doi metri dreapta, o pușcărie de fotbalist?!”. Nu e o prostie, e una fără margini. Izvorâtă din ignoranță, din răutate ori din ambele. Astăzi, când în Bundesliga evoluează un singur român, Alex Maxim, dar la Mainz, în subsolul clasamentului, să rememorăm că Lupescu a jucat peste 200 de meciuri pentru Leverkusen, pe atunci o echipă de top. Câștigătoare a Cupei Germaniei în 1993. Iar cele 74 de selecții ale Kaiserului în națională și participarea sa la patru turnee finale (CM 1990 și 1994, CE 1996 și 2000) nu pot fi atribuite întâmplării. Unui concurs prielnic de împrejurări, nici atât.

Luni seara, cu ocazia împlinirii a 50 de ani, Ionuț s-a serbat la un hotel din centrul Capitalei împreună cu coechipierii de altădată și cu prietenii. Lume multă. Dacă a fost prezentă, special guest, Simona Halep, au lipsit Mircea Sandu și, având meci la Pitești, Gică Hagi. Nu-i treaba mea să reproduc lista oaspeților. Remarc însă că, printr-un mesaj video, Lupescu i-a rugat pe invitați să nu vină cu cadouri. Fiecare să doneze, după posibilități, o sumă de bani pentru ajutorarea unui tânăr din Câmpina, Răzvan Iordache, paralizat în urma unui accident suferit cândva la ștrand. Țintuit într-un scaun cu rotile, acesta are nevoie urgentă de sprijin pentru a efectua încă o intervenție chirurgicală în Thailanda. Operația i-ar permite, speră el, să meargă din nou.

Luni dimineață, curios, l-am întrebat pe Ionuț cine e Răzvan Iordache. O rudă, un amic, un vecin? „Nici vorbă, nu l-am întâlnit niciodată. Mi-a scris cu rugămintea să-l ajut, ceea ce și încerc”, mi-a răspuns. Un gest emoționant, omenesc, care face inutilă orice completare.