Inimă de împrumut

Înainte de a comenta, foarte pe scurt, interviul cu Denis Alibec din Gazeta de miercuri, scriu câteva cuvinte despre cel care a dialogat cu controversatul atacant al Astrei.

Despre tânărul Vlad Nedelea, coleg pe care-l strig Richard. De la Richard Inimă de Leu, rege al Angliei înainte de anul 1200.

Alibec și Nedelea au fost vecini de stradă și colegi de școală la Mangalia. De-o vârstă și prieteni buni, au jucat împreună la copiii Callatisului, echipă desființată, din păcate, în 2015. La un moment dat, scuzați clișeul, drumurile lor s-au despărțit. Rămas pe teren, Denis va cuceri titlul de cel mai bun fotbalist român al anului 2016. La rându-i, Vlad a ales ziaristica. Dacă nu cumva ea l-a ales.

Nimic special până aici, veți replica. Biografii mai degrabă comune. Asta până când, depistându-i-se o afecțiune gravă, lui Nedelea i s-a recomandat transplantul de cord ca ultimă și disperată șansă de supraviețuire. În 2009, când se pregătea să serbeze majoratul, Vlad a suportat o complicată intervenție chirurgicală la Târgu Mureș, unde profesorul doctor Horațiu Suciu i-a pus o inimă primită de la un donator. După 6 luni de spitalizare, Vlad a reînceput o viață normală, fără mari interdicții. Atât că trebuie să înghită zilnic 15 pastile.

O să vi se pară, măcar unora, un story banal, des întâlnit după ce medicina a făcut progrese uriașe. Poate aveți dreptate. Pe mine însă, operat pe cord deschis pentru două by-pass-uri, o bagatelă pe lângă transplantul lui Nedelea, povestea m-a impresionat profund. Pentru că în pieptul lui Vlad bate o inimă de împrumut. Dar și pentru că, mai ales asta, el n-are niciun fel de teamă. Dimpotrivă, e încrezător și optimist, puternic. L-am întrebat o dată dacă nu trăiește, ca majoritatea cardiacilor, cu atacuri de panică? M-a privit curios și a răspuns „Ce-s alea?!”.

Referitor la interviul cu Alibec, am identificat repede personajul. Denis a rămas același copil teribil și răsfățat, poză care-l prindea la 17-18 ani, chiar și la 22-23, dar care nu-l mai pune într-o lumină favorabilă când, peste trei luni, urmează să împlinească 28!

Nu discut modul în care analizează Denis o întâmplare sau alta, o situație sau alta. E dreptul lui să judece cum vrea, să fie original, chiar excentric. În ciuda simpatiei pe care i-o port și care mi-a atras numeroase adversități, constat că Alibec nu se consideră sub nicio formă vinovat pentru prelungita pasă neagră traversată la FCSB. Alții au greșit, el nu, el a fost victima!

M-a mai contrariat un aspect. Denis nu pare să fi reținut ceva din ce-a pățit. Să fi învățat ceva. I se impută că gesticulează abuziv pe gazon, că fumează prea mult, că e sămânță de scandal etc. Recunoaște că da, însă nu se arată dispus să se schimbe. Pe deplin mulțumit de el însuși, nu cumva prea mulțumit?!, nu promite nimic. Să mă ierte, rău face.

Cred că ar trebui să se întâlnească mai des cu vechiul amic din Mangalia și să ia aminte la tăria de caracter a lui Richard Inimă de Leu. Sunt convins că ar avea numai de câștigat.