Dictatorul democrat
De câte ori analizăm un succes deosebit, obișnuim să atribuim cel mai mare merit echipei, jucătorilor
Așa am învățat eu, dar și cei mai tineri, că masele fac istoria înaintea liderilor. Ca atare, dacă discutăm despre izbânda repurtată de CFR Cluj, problema trebuie pusă la fel. Adică elogiați, înaintea oricui, Camora, Culio, Deac, Țucudean și coechipierii lor. Totuși, apreciez că de data asta principalele laude se cuvin adresate lui Dan Petrescu, antrenorul pe care-l numeam ieri „Omul-orchestră”.
De altfel, dincolo de megalomania lui proverbială, Gigi Becali recunoștea deschis că nu s-a temut de CFR, ci de Dan Petrescu! Nu greșea. Desfășurarea evenimentelor i-a dat dreptate. Chiar a avut de ce să-i fie frică, plus că, iată, n-a scăpat de ce s-a temut.
Interviul acordat de Petrescu lui Edi Apostol și tipărit în Gazeta de miercuri (Partea I AICI, Partea a II-a AICI) ni-l prezintă pe adevăratul tehnician al CFR-ului, pentru care cheia victoriei înseamnă „forță, disciplină, seriozitate”. Deși cuvântul nu-i pronunțat, rezultă că pledoaria lui Dan e despre muncă, în afara căreia nu se ajunge niciodată la performanță în fotbal și, în general, în viață.
Ca jucător, Petrescu a fost adeptul muncii asidue, fără limite și fără orar. Trecând pe bancă, nu s-a schimbat și o spune deschis: „Spiritul câștigă, nu talentul!”. În sensul în care talentul nu-i suficient pentru a urca muntele până în vârf. N-ajunge. Pe de altă parte, acest admirator al muncii pe brânci și al disciplinei de fier, chiar prizonierul lor, se consideră un soi de dictator democrat, cel ce atrage atenția că nicăieri, în nicio activitate, „Nu merge cu prea multă democrație!”. Excesul încurcă în orice domeniu, pune bețe-n roate.
De când e lumea, în fotbal funcționează legea nescrisă că atacul e cea mai bună apărare. O întreagă strategie pleacă de aici și se încheie aici. Iată însă că Dan răstoarnă această concepție, decretând că atacul cel mai bun e apărarea! Iar argumentele lui se sustrag contestărilor: cu el la timonă începând din 10 iunie 2017, CFR a susținut 36 de partide în Liga 1, din care a câștigat 23, a terminat 10 la egalitate și a pierdut 3! Cifrat la 73 la sută, 79 de puncte din 108 posibile, procentajul lui de reușită impresionează. Chiar e opera unui campion.
Evident că izbânda de pe Someș ascunde numeroase secrete. În clipa de față, când răsună fanfara, drumul parcurs pare să fi fost simplu, dar n-ar trebui să judecăm așa. Una dintre explicații se leagă de faptul că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la FCSB, unde patronul a construit cu dreapta și a demolat cu stânga, ori invers, CFR i-a lăsat lui Petrescu mână liberă. „De aceea l-am pus antrenor, ca să ia el hotărârile”, mărturisea președintele Iuliu Mureșan. Dan însuși întărea: „Nu s-a implicat niciodată nimeni. Eu am decis mereu tot, echipă, cantonamente, tot”.
Poate că aceste vorbe îl vor lămuri pe Gigi Becali că a cheltuit aiurea o căruță de bani dacă nu i-a permis antrenorului, lui Dică și altora, să-și facă meseria. Dimpotrivă, s-a băgat unde nu-i fierbea oala, iar amestecul lui nu i-a ajutat pe roș-albaștri, i-a tras în jos. Când latifundiarul s-a trezit la realitate, a mărturisit cu obidă că „Echipa mai bună a câștigat titlul!”. Dar era prea târziu.
Să nu-și imagineze cineva că intenționez, inspirat de interviul amintit, să-i ridic statuie lui Dan Petrescu. Nu. Sunt lucruri pe care nu le-am înțeles la el, iar pe unele nici nu le-am aprobat. De pildă, cum un tip inteligent și cu experiență își poate ieși atât de repede din pepeni ca să se comporte, să mă scuze, asemenea unui apucat. După cum m-au surprins neplăcut răbufnirile lui la adresa arbitrilor într-un context în care statistica, de necontrazis, atestă că aceștia mai degrabă au fluierat pro CFR decât contra! Acum însă, când Gruia sărbătorește, e timpul felicitărilor, nu al reproșurilor. Pentru că, de la adversari citire, au învins cei cu adevărat mai buni.