Liber la înjurături!
Nervoasă și, conform obiceiului, pusă pe scandal, căci scandalul crește tirajele, presa turcă s-a năpustit asupra antrenorului român de 72 de ani și a șters pe jos cu el.
Cu Lucescu pe bancă, Turcia a condus cu 1-0 și cu 2-1 în Finlanda, dar partida s-a încheiat 2-2. Oricum, rezultatul ei conta numai pentru palmares deoarece ambele formații rataseră calificarea la CM 2018. După 0-2 în Ucraina, Semiluna a luat o gură de oxigen prin victoria obținută acasă în fața Croației, dar a ieșit definitiv din cărți în urma neverosimilului eșec suferit la Eskișehir, 0-3 cu Islanda!
Înfrângerea cu insularii i-a activat pe contestatarii tehnicianului bucureștean. Adus să salveze de la naufragiu o corabie pe jumătate scufundată, Mircea Lucescu n-a reușit. Mizând pe Arda Turan, rezervă la Barcelona, a tras un loz necâștigător. A insistat ca mijlocașul de 30 de ani să revină pentru selecția 100, după ce în iunie fusese exclus din lot deoarece sărise să bată un ziarist care-l criticase că a jucat prost în „amicalul” de 0-0 cu Macedonia, dar a greșit. Înlocuit în minutul 60 contra Islandei, Turan le-a râs în față spectatorilor, gest care l-a determinat pe Lucescu să renunțe la el înainte de Turku.
Era însă prea târziu. Nervoasă și, conform obiceiului, pusă pe scandal, căci scandalul crește tirajele, presa turcă s-a năpustit asupra antrenorului român de 72 de ani și a șters pe jos cu el. L-a jignit în fel și chip. Cotidianul Fotomac l-a numit „arhitectul șef al dezastrului”, iar fostul arbitrul Cakar l-a făcut „escroc”! Atât că Lucescu își asumase riscul de a fi bălăcărit, anunțând că „nu vin la reprezentativa României pentru că prefer să fiu înjurat de străini, nu de ai mei!”. Parcă a găsit ce-a căutat, nu?
Deși prietenia cu Mircea Lucescu mă onorează, afirm că acesta s-a pripit semnând la Istanbul într-un moment în care campionatul, dominat de străini, e mai slab ca oricând, chiar necompetitiv. Evident mai sărac în valori decât în anii 2000-2003, perioadă în care românul își adjudeca titlul cu Galata și cu Beșitaș.
Consider că Mircea a mai comis o eroare. Constatând că Super Lig nu mai produce ca altădată din pricina importurilor masive, majoritatea vedetelor ajungând pe Bosfor în amurg, gen Pepe, Quaresma, Van Persie ori Eto’o, Lucescu a pledat pentru limitarea numărului de străini în campionat! În ciuda bunei-credințe, intervenția respectivă i-a pus în cap impresari influenți și președinți de club, care l-au perceput ca pe un pericol iminent, menit să le strice o afacere de zeci și sute de milioane de euro.
Dacă poate fi înțeleasă atitudinea unor suporteri și oficiali turci, naționaliști și lipsiți de răbdare, nu-i de admis, sub nicio formă, reacția acelor români care nu-l scot pe Lucescu (ca și pe mine) din „boșorog”, „depășit”, „epavă”, „mort după bani” etc. Ingrați, ei omit că antrenorul pe care-l desființează a câștigat 31 de trofee în 5 țări (6 în România, unul în Italia, două în Turcia, 21 în Ucraina, unul în Rusia). La care trebuie adăugate Supercupa Europei 2000 și Cupa UEFA 2009. Cu vinovăție, aceiași mai uită că un eșec, cât de dureros, nu poate șterge istoria atâtor victorii. Nici discredita o carieră de care noi, compatrioții lui Lucescu, avem suficiente motive să fim mândri.
Întrucât eu pot fi bănuit de partizanat, vă invit să citiți ce a postat pe gsp.ro Mihai Dinu în 8 octombrie, ora 11:19. „Cât de urât pot comenta unii despre un antrenor român care a înregistrat performanțe deosebite în fotbalul național și internațional! Să fie de vină doar prostia, invidia, ignoranța sau, pur și simplu, răutatea unora de a terfeli profesionalismul și demnitatea unui român de succes?”. Stimați prieteni, s-a dat liber la înjurături, poftiți, serviți!