Ochii pe Ribery!

Cînd Domenech pretinde că nu ştie ce formaţie va folosi în meciul cu România, ziariştii francezi sînt siguri că o cunosc!

Deşi Franţa a disputat mai multe meciuri de pregătire decît adversarele din grupa de la Euro, 2-0 cu Ecuador, […]

Cînd Domenech pretinde că nu ştie ce formaţie va folosi în meciul cu România, ziariştii francezi sînt siguri că o cunosc!

Deşi Franţa a disputat mai multe meciuri de pregătire decît adversarele din grupa de la Euro, 2-0 cu Ecuador, 0-0 cu Paraguay şi 1-0 cu Columbia, selecţionerul Domenech declară că nu s-a decis ce garnitură va alinia contra României, că mai are dubii. Ziariştii însă nu-l cred. De pildă, cei de la l’Equipe admit că „vicecampioana mondială înoată într-un lac de întrebări”, dar par convinşi, absolut convinşi, că Domenech va începe partida de luni în formula Coupet-Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal-Toulalan, Makelele, Malouda-Ribery-Benzema, Henry. Adică exact acel 1-4-3-1-2 din primele 66 de minute ale verificării cu Columbia, transformat, după ce L. Diarra l-a substituit pe Benzema, într-un 1-4-2-3-1 cu Toulalan şi Makelele la recuperare, cu Ribery mai retras şi cu un singur vîrf împins, Henry.

În ambele variante, o garnitură experimentată, cu jucători săriţi de 30 de ani, îndeobşte în defensivă (Thuram şi Makelele 36, Coupet 35, Sagnol 31, Gallas şi Henry 30), care a arătat însă în ultima vreme, conform cotidianului citat, „o dureroasă lipsă de soliditate şi de echilibru, de lumină”. Paradoxal, în ciuda faptului că n-a primit gol, tocmai apărarea a nemulţumit. În plus, s-ar cuveni ca Domenech să aibă în vedere, mai avertizează l’Equipe, că „Gallas nu se va reface sută la sută pînă pe 9 iunie” şi că există riscul ca fundaşii laterali „să nu reziste la un efort repetat”. Adăugînd şi că Henry nu mai străluceşte ca în perioada Arsenal, veţi fi tentaţi să ziceţi că Franţa e declin şi poate fi învinsă! Nu vă grăbiţi însă, căci e în stilul jurnaliştilor din Hexagon să nu le placă nimic, să strîmbe din nas la orice. Înaintea Mondialelor din 2006, ei au fost şi mai caustici. Şi-au trîmbiţat pesimismul, dar „naţionala” în care au tras din toate poziţiile a mărşăluit pînă în finală. Trebuie să recunoaştem că ziariştii francezi folosesc alte unităţi de măsură faţă de colegii lor români. Ce merge la noi e de regulă inacceptabil la ei, diferenţă de atitudine ce se datorează, simplificînd, celei de palmares dintre fotbalul de pe Sena şi cel de pe Dîmboviţa. Cînd ai istorie, ea te obligă să fii mai pretenţios.

E drept că, în absenţa căpitanului Vieira, irecuperabil pînă la întîlnirea cu România, echipa Franţei nu pare în apele ei. Se caută, dar nu prea se găseşte. Totuşi, în afara unei apărări vulnerabile, care le-ar oferi „tricolorilor” o pîine de mîncat, cu precădere în zona gafeurului Abidal, ea rămîne de la mijloc în sus puternică, redutabilă, capabilă să bată pe oricine şi oriunde. Cartea ei cîştigătoare se numeşte Franck Bilal Ribery, socotit urmaşul lui Zidane şi prezentat de Ghidul Euro 2008 ca fiind în stare de „driblinguri halucinante, curse generoase şi pase geniale”. La 20 de ani era şomer, la 21 rătăcea în liga a III-a, iar acum, la 25, a ajuns să încaseze 12.000 de euro pe zi de la Bayern Munchen. S-a convertit recent la islamism, religia soţiei sale Wahiba, de aceea şi-a luat şi prenumele Bilal. El e play-maker-ul formaţiei, el impune ritmul şi dă direcţiile de joc. Ieri seară, la Zurich, un ziarist parizian mi-a şoptit, complice, că „dacă băieţii voştri vor reuşi să-l anihileze pe Ribery, România nu va pierde meciul de debut!”. Mai avem timp să vorbim despre asta, dar să sperăm că aşa va fi!