Bănel în impas

Pentru întîia oară după multe luni, mă declar de acord cu patronul Stelei. Obişnuit să epateze, ba şi mai rău, să vorbească aiurea, Gigi Becali dă dovadă de măsură şi de respect cînd făgăduieşte că-l va păstra pe Nicoliţă indiferent […]

Pentru întîia oară după multe luni, mă declar de acord cu patronul Stelei. Obişnuit să epateze, ba şi mai rău, să vorbească aiurea, Gigi Becali dă dovadă de măsură şi de respect cînd făgăduieşte că-l va păstra pe Nicoliţă indiferent de situaţie. Inclusiv în cazul în care acesta va întîrzia să-şi reintre în mînă. Poziţie corectă, responsabilă, în ideea că majorităţii fotbaliştilor li se mai întîmplă să treacă prin momente delicate. Sigur, o comparaţie între Nicoliţă şi Ronaldinho e forţată, precum cea dintre un muncitor de nădejde şi un artist de geniu, dar să ne aducem aminte cît de des a decepţionat în ultimul timp şi starul brazilian, lăsat pe banca de rezerve a Barcelonei. Oameni, nu maşini, jucătorii traversează şi ei, ca fiecare dintre noi, perioade mai puţin faste. De oboseală, de saturaţie, de nenoroc. Îndeobşte atunci trebuie sprijiniţi pentru că, nu-i aşa?, prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.

Indiscutabil că Bănel Nicoliţă traversează o astfel de perioadă. Şi dacă n-a strălucit niciodată, fiind cu cîrca, nu cu inspiraţia, de ceva vreme nu-i mai iese nimic. Chiar nimic. Statistica din Gazeta de ieri a evidenţiat scăderea dramatică a randamentului lui, unul net inferior mediei obţinute de mijlocaşii din Liga I în 2008. Nicoliţă nu mai pasează, nu mai centrează şi nu mai marchează, a devenit umbra soldatului pe care se baza mereu Steaua şi uneori „naţionala”.

Cum abia a împlinit 23 de ani, nu-i de presupus că a terminat benzina. Probabil că altceva îl trage în jos, iar cei din Ghencea au misiunea să descopere primii de ce suferă. Să-l trateze şi să-l vindece. A bate monedă pe faptul că Bănel dezamăgeşte din pricina problemelor medicale ale mamei sale nu rezistă. Acceptînd această scuză, ar însemna să confundăm efectul cu cauza. Întrucît Mariţa Nicoliţă s-a îmbolnăvit de inimă ca urmare a prestaţiilor fiului ei, nu fiul joacă din ce în ce mai slab din motiv că mama sa a făcut infarct. Cauzele regresului trebuie căutate în altă parte.

Deoarece a pus atîta suflet pentru Steaua şi s-a dovedit util echipei, între altele bifînd 38 de meciuri în cupele europene şi 94 în campionat, Nicoliţă merită susţinut. Iar atitudinea lui Becali, adoptată şi de Piţurcă, reprezintă un semn încurajator. Mai departe însă, Bănel e obligat să înţeleagă că, pînă să fie ajutat, are datoria să se ajute singur ca să părăsească tunelul. Să nu aştepte numai de la alţii. Acum, lumea e solidară cu el. Nu-i exclus însă ca pînă şi prietenii să ajungă într-o bună zi la trista concluzie că-şi cheltuiesc în van energiile şi speranţele. Şi, fără să se transforme din aliaţi ai lui Bănel în duşmani, să cadă în indiferenţă. Pentru că, din păcate, toate au un început şi un sfîrşit pe lumea asta, deci şi răbdarea. Tocmai de aceea s-ar cuveni ca Nicoliţă să ia în serios acest pericol şi să-l evite.