Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Personajul Ionuţ Popa

Ca să afli unde şi cînd s-a născut Ionuţ Popa, trebuie să cauţi. Pentru că îţi răspunde “în localitatea in care a crescut Regele Mihai, într-o zi cu Helenio Herrera şi cu nevasta lui David Beckham, în anul în care […]

marți, 25 martie 2008, 5:49

Ca să afli unde şi cînd s-a născut Ionuţ Popa, trebuie să cauţi. Pentru că îţi răspunde “în localitatea in care a crescut Regele Mihai, într-o zi cu Helenio Herrera şi cu nevasta lui David Beckham, în anul în care a murit Stalin”. Adică, la Săvîrşin, judeţul Arad, pe 17 aprilie 1953. Altfel, actualul antrenor al Politehnicii Iaşi nu s-a distins ca fotbalist. A fost însă, zîmbeşte pe sub mustaţă, golgeter la Victoria Ineu. “A însemnat ceva întrucît, pe vremea aceea, Divizia C avea nivel, nu era ultima spiţă de la roată ca azi”, îşi aduce aminte. La Ineu, tînărul Ionuţ Popa a trecut din teren pe bancă.

O dată cu încheierea uceniciei, dar şi a absolvirii IEFS-ului, a rămas în vestul ţării. Acolo a obţinut şi primele succese ca tehnician. Printre altele, a promovat în A cu UTA şi cu FC Oradea, pentru ca, după un popas la Petroşani, să aleagă, în septembrie 2004, Iaşiul. Deoarece n-a mai plecat, sfidînd distanţa de casă şi de familie, ambele lăsate la Arad, e acum antrenorul din Liga I cu cea mai mare vechime pe post. Pare să fie însă mai mult decît atît. Şi datorită unor replici savuroase, a devenit un personaj, preţuit la Iaşi, dar şi admirat. Din care motiv, recunoscîndu-i meritele de a fi menţinut Politehnica pe linia de plutire, suporterii şi-au permis să-l compare, fireşte în glumă, cu Ştefan cel Mare. Pur şi simplu, apropierea îl amuză: “Doar nişte nebuni, fie şi simpatici, pot gîndi aşa. Îmi sînt dragi, însă nu-i aprob”.

A găsit în fosta capitală a Moldovei o echipă mică şi, oricît a visat să-i schimbe destinul, n-a izbutit. Unde nu-s bani, iar la Iaşi numai primarul Gheorghe Nichita se zbate să-i procure, se ajunge foarte rar la performanţă. Ori chiar deloc. Ionuţ Popa a reuşit însă un lucru remarcabil. Serios şi cu picioarele pe pămînt, a făcut din Politehnica o formaţie vie, de luptători, pe care a învăţat-o să-şi apere şansele cu onestitate, cu îndîrjire. Ba şi să-şi depăşească uneori condiţia, dovadă că le-a învins recent, cronologic vorbind, pe Steaua şi pe CFR Cluj. Modest, şi-a văzut şi îşi vede de treabă, recomandîndu-se drept “unul care ştie cît i se întinde plapuma. Lui îi plac ironiile, dar detestă jignirile”. Întrebat despre secretul unor izbînzi totuşi neaşteptate, îşi mîngîie iar mustaţa şi cade pe gînduri. “Poate acela că nu i-am păcălit niciodată pe jucători, zice. Pentru că, dacă aş fi îndrăznit, mi-aş fi furat căciula singur. Iar la Iaşi iarna e cîteodată friguroasă şi nu-i bine să umbli cu capul descoperit. Rişti să-ţi îngheţe mintea!”.

Într-un moment în care, ca mai mereu în ultimii ani, Politehnica luptă pentru evitarea retrogradării, fără îndoială că Ionuţ Popa nu se înscrie în categoria campionilor. Sigur însă că, fără antrenori ca el, care-şi iubesc meseria în măsura în care-şi respectă adversarii, nicin-ar exista campioni.

Comentarii (115)Adaugă comentariu

marius din iasi (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 16:46

Isi face Popa meseria, dar prea multe absurditati zice Ioanitoaia. Nu e chiar atat de apreciat si iubit Popa cum vrea sa arate Ioanitoaia. Are excese de multe ori, isi da cu parerea unde nu trebuie (de ex. a criticat institutiile de cultura si educatie din iasi ca iau prea mult de la buget si nu lasa mai mult pentru echipa de fotbal, care ar aduce mai multa faima orasului). Cat despre lupta lui Nichita, saracul, de a tine echipa in A, nu e chiar asa o fapta laudabile. Nichita a folosit la maximum Politehnica in scop electoral si de multe ori da impresia ca se opune preluarii echipei de investitori mai puternici.

flo_aka_me (4 comentarii)  •  26 martie 2008, 17:12

alo ioanitoaia localitatea PESAC iti spune ceva?ia intreabal pe ionut popa?savarsin?poate acolo era maternitatea

ion ion ion jr (93 comentarii)  •  26 martie 2008, 17:32

respect Ionut Popa!

animal x Iasi (4 comentarii)  •  26 martie 2008, 18:06

Pentru jjbec.
Eu stiam ca banii pentru sanatate vin de la Ministerul Sanatatii prin ASP sau Casa de asigurari. Primaria se ocupa doar de intretinerea tehnica a unor spitale din Iasi.
Oricum, fotbalul, prin Politehnica ne-a facut orasul mai cunoscut in tara decit multe alte domenii. Cum ar fi cultura de exemplu, desi ne place sa ne autointitulam pompos „capitala culturala”. Asta este, la ora actuala fotbalul are mai multa priza la public si a devenit un fenomen social.
In rest, numai de bine si HAI POLI!

altu’ (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 18:18

Poli Iasi – dinamo 2-5 , UTA – Poli Iasi (un mic blat acolo), Poli Iasi – FC Vaslui 0-1 , Dinamo – Poli Iasi 2-1, sunt doar cateva din cele mai mari realizari ale lui Ionutz Popa. Adica il respect ca a avut aceeasi atitudine si-n meciul cu ungurii de la cfr asa cum a avut cu campioana acestui sezon steaua bucuresti. Dar il dispretuiesc ca mereu a cedat puncte lui dinamo doar ptr ca are aceleasi culori ca UTA(chestie recunoscuta si public in urma cu 2 sezoane dupa un poli IS – Steaua 0-0).
E un antrenor bun, dar sigur nu e un antrenor curat. NICI pe departe!!!
Hai Fc Vaslui, hai Steaua (duminica doar Hai Steaua!)

eldorado (36 comentarii)  •  26 martie 2008, 18:28

in sfrsit un blog curat fara injuraturi, deci se poate. TOATA ADMIRATIA PENTRU IONUT POPA! PA!

gikanu (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 19:32

Sa imi ziceti si mie un stadion pe care a fost injurat Ionut Popa, peste tot galeriile adverse il aplauda.Toata lumea il admira pentru ca este unul din antrenorii care nu se cearta cu nimeni,nu jigneste pe nimeni(mai face cate-o aroganta da nu dinalea rautacioase), tine si vestiarul cu el.Dupa peripetiile lui Balba cu alcoolu cand l-a intrebat presa nu a spalat rufele in public si tocmai de asta e iubit de jucatori.Cred ca este unul din cei mai inteligenti antrenori, scoate niste replici extraordinare.

Natan (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 20:05

da îi un antrenor misto. şi perla cu 3 contra 3 din 2 atingeri îi sooper.

coco (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 21:08

Tot respectul pentru Ionut Popa. El, impreuna cu Grigoras, Sabau si Andone sunt de departe cei mai buni antrenori din Liga1. E timpul ca o echipa mare sa „riste” pe mana lui si in mod cert succesul e garantat! Merita aceasta sansa, la fel ca Grigoras si Sabau (Andone a prins echipe mari). In plus are si umor, lucru rar in lumea asta mizerabila a fotbalului!

zoly (1 comentarii)  •  26 martie 2008, 22:23

lasa Ovidiule ca nici matale nu esti mare gazetar…oricum sant rapidist din ardeal insa imi e simpatic Popa,e scula de andtrenor ….Ovidiule esti kam rautacios cu lumea ,m-ai dezamagit in ultimii ani…

DeMaio (24 comentarii)  •  26 martie 2008, 23:14

Ionut Popa este unul dintre putinii oameni din fotbalul romanesc pentru care merita sa avem o anunita stima.

detzu (7 comentarii)  •  27 martie 2008, 6:07

Eu nu-i inteleg pe retardatii care in loc sa tina cu echipa lor , cu echipa unde sau nascut si au copilarit , tin cu echipe create de comunisti si umflate acum de hoti ordinari . Oare cate generatii ne mai trebuie sa avem mentalitate gen Germania sau ce sa mai zic ANGLIA ? Unde nici nu se pune problema sa tii cu idiotzii din alt oras , ca doar nu-tii ***(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat)cuibul ?

IESEAN (3 comentarii)  •  27 martie 2008, 21:40

: jiji bec: ****(cuvant banat din cauza limbajului necivilizat) de frustrat imputit ce esti. hai sictir, ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)

Mihai _ Mamaia _cta (1 comentarii)  •  20 februarie 2009, 15:25

Un mare om un mare caracter o valoare a fotbalului romanesc tot respectu` nu` nimeni in stare sa judece un om Esti antrenor? 80% depinzi de echipa! atunci cand ai pe teren pe totzi juniori nu ai ce sa faci… alceva decat sa promovezi niste jucatori apoi ajung pe la echipe mari diin capitala ….. atunci aprecierile care le are?? NU judeca omu dupa asemanarea Sa !!! este un om de nota 20! am avut onoarea sa` cunosc aceasta persoana !! TOT RESPECTU` Dn POPA!

cineva (1 comentarii)  •  29 mai 2009, 14:30

La Iasi al II-lea rege (impreuna cu Hagi) , si al II-lea domnitor (Impreuna cu Cuza )
Intrebati-l pe Dl. Popa despre lucrul acesta si ve-ti vedea un Popa sentimental.
Ca suporter, i-mi este dor de „Dom’ Profesor”

RESPECT

Comentează