Trei antrenori de fotbal
Luni seara, Mircea Lucescu a dialogat cu ascultătorii postului de radio EuropaFM. Tuturor reputatul tehnician le-a răspuns cu acea linişte, vecină cu detaşarea, pe care ţi-o asigură gloria şi bogăţia. Dintre numeroasele sale afirmaţii interesante, una a reţinut atenţia în […]
Luni seara, Mircea Lucescu a dialogat cu ascultătorii postului de radio EuropaFM. Tuturor reputatul tehnician le-a răspuns cu acea linişte, vecină cu detaşarea, pe care ţi-o asigură gloria şi bogăţia. Dintre numeroasele sale afirmaţii interesante, una a reţinut atenţia în mod special. „Nu mă voi mai întoarce niciodată să lucrez acasă, indiferent ce propunere voi primi şi de unde. De la echipa naţională, de la Dinamo ori de la Rapid. Deşi rămîn lîngă fotbalul românesc, consider că vremea mea a trecut. Că trebuie să cedez locul tinerilor”, l-am auzit. Poate că, vorbind aşa, Lucescu senior a pozat un pic. Multora dintre noi ne place, mai ales cînd ne aflăm pe val, să părem mai buni decît sîntem. Mai mărinimoşi, mai nobili. Pe de altă parte însă, argumentul invocat de cel ce mai are 2 ani de contract cu Şahtior Doneţk, pînă cînd el însuşi va împlini 64, n-a surprins: „De ce să revin, ca să lupt cu foştii mei elevi, cu Andone, cu Sabău ori cu Rednic, ba şi cu fiul meu, Răzvan?! Sufleteşte, n-aş ieşi în cîştig dintr-o astfel de confruntare. Probabil nici ei. Da, o situaţie în care m-aş fi întors, dar nu s-a putut şi nu din vina mea, lumea ştie. În sfîrşit, obişnuiţi-vă cu ideea că fotbalul românesc reprezintă un capitol închis pentru mine. Definitiv”.
Plecînd de la Mircea Lucescu, îngăduiţi-mi să scriu cîteva fraze despre Anghel Iordănescu şi despre Ilie Dumitrescu, pe care i-am întîlnit recent. Primul a dezminţit c-ar vrea să renunţe la profesia de antrenor din pricină că ar fi prins pînă peste cap cu afacerile. A recunoscut că e implicat în afaceri, cu precădere în imobiliare, fiind proprietar, printre altele, al Hotelului ÒCiopleaÓ din Predeal, dar s-a grăbit să precizeze că una-i una şi alta-i alta, fără legătură între ele. Am consemnat: „La 57 de ani, nu intenţionez să trag pe dreapta. În clipa de faţă n-am nici o ofertă tentantă, doar nişte mărunţişuri, însă mai aştept. Oricum, nu mă las, ci merg mai departe”. La rîndu-i, Dumitrescu a vernisat deunăzi o galerie de artă în centrul Capitalei, modernizarea «Hanului cu Tei» scoţîndu-i din buzunar vreun milion de euro. Asemenea lui Iordănescu, şi Ilie s-a rupt, măcar pentru moment, de antrenorat, după ce a pregătit în sezonul precedent formaţia greacă PAOK Salonic. Veţi întreba atunci, mirîndu-vă, de ce scriu despre el?! Foarte simplu, pentru că dintre toţi cei care au adunat bani din fotbal, ei nu-s puţini şi nici banii nu-s puţini, Ilie e singurul care investeşte în artă. Cum domeniul respectiv nu-i cel mai productiv, generozitatea lui merită acest cuvînt de laudă.