joi, 19 iulie 2018, 6:46
O expoziţie de medalii, cu aer de tarabă ambulantă. "Marocanul" îşi pune cariera zălog pentru a fi lăsat să-şi rişte sănătatea. Poate viaţa

Numărul 1 mondial beneficiază de propria constanţă la nivel înalt. Deruta adversarelor vine ca o consecinţă. Iar înfrângerea în fața lui Hsieh este dureroasă, neașteptată și arată că nici ea nu este robot
sâmbătă, 7 iulie 2018, 10:00

Legenda Mondialului din 1978 explică eşecul Argentinei cu o luciditate remarcabilă. Câţi oameni din fotbal mai au puterea să vorbească despre bogăţia şi nesimţirea fotbaliştilor?
duminică, 24 iunie 2018, 9:39

Ni se pare că suntem unici cu puseurile sentimentale, dar greşim. Vrea, nu vrea, Simona Halep este încă o dată ambasadoarea speranţelor noastre
sâmbătă, 9 iunie 2018, 9:00

Pentru cei care îl admiră pe Recep Erdogan, să fie atenţi ce îşi doresc! Inclusiv dragii noştri fotbaliatori şi antrenori
joi, 17 mai 2018, 10:07

Au apărut la Antena 3. Cui nu i-a plăcut spectacolul să fie sănătos! Dar putea să nu îţi placă?
marți, 17 aprilie 2018, 7:44

Un zvon frumos a fost redus la tăcere de un comunicat prompt. Textul emis de CFR Cluj anunţă că lui Dan Petrescu i-a fost prelungit contractul până în vara lui 2020.
miercuri, 4 aprilie 2018, 10:32

Vreţi să aflaţi cum ne privesc patronii? Este suficient să îi daţi cuvântul lui Ioan Niculae de la Astra. Cu sonor şi cu titraj
marți, 3 aprilie 2018, 11:00

Din Eritreea până-n Burundi şi din Rusia până în România fotbalul este despre ce efect dai mingii
joi, 1 martie 2018, 9:42

A surprins transferul lui Florin Gardoş la U Craiova. Dar dacă fostul fundaş stelist este cel pe care îl ştiam, oltenii au dat lovitura
miercuri, 21 februarie 2018, 10:50

Steaua-Lazio 1-0, un meci şi un rezultat care atentează adânc asupra complexelor noastre de inferioritate
vineri, 16 februarie 2018, 12:11

Craiova a dominat, Dinamo a revenit de fiecare dată. Primul derby de la reluarea sezonului a fost cu de toate. Fotbal, nu şaorma
duminică, 4 februarie 2018, 11:06

Aţi auzit vreodată un cuvânt prin care fotbaliştii plecaţi în străinătate să îşi asume vreo vină pentru că nu au reuşit acolo?
vineri, 2 februarie 2018, 10:29