Cum vă (mai) place tenisul? Dar Simona?

Vlăduț cel din reclamă nu a apucat să mai facă febră musculară de la atâta privit la tenis. Și nici să își mai trezească prietenii din somn după primul set care durase 8 ore

Excelentă ironia spotului publicitar, dar din păcate acum fără corespondent în viața reală. Așa era pe timpuri, acele timpuri către care privim nostalgici. Noi, cei care le-am apucat. Cei care nu, nu sunt bântuiți de regret și cred că așa se petrec lucrurile natural. Fără emoții, fără dramatism. Liniar, fără intrigă. Acest tenis golit de poveste este cea mai proastă pledoarie pentru un sport care atrăgea nu doar prin frumusețea lui în sine, ci și prin neprevăzut.

Outsideri de profesie
Am avut două finale scurte la Melbourne. Și la fete, și la băieți favoriții s-au impus clar, în minimum de seturi, urmând un tipar al banalului perfect. Naomi Osaka a bătut-o pe Jennifer Brady fără să transpire, 6-4, 6-3. Autoritate de campioană autentică în fața unei adversare de rang secund, care și-a însușit rolul cu o supușenie vrednică de milă. În finala băieților, alde Vlăduț și noi, ceilalți, așteptam ca Medvedev, cel mai în formă și mai constant jucător al ultimului an, deci un outsider de altă dimensiune, să îl coboare de pe soclu pe Djokovici. N-a reușit decât să rupă o rachetă și să țină meciul în viață un set și un game. 7-5, 6-2, 6-2 pentru Nole.

Canibalul
Odată ajuns într-o mare finală, Djoko își scutură zgura și devine aproape imposibil de învins. Vulnerabil în prima săptămână, sârbul canibalizează competiția pe măsură ce înaintează în ea. Așa se întâmplase de 8 ori până acum pe Rod Laver Arena, așa a fost și acum. Încrederea rusului Daniil s-a spart în mii și mii de bucăți, fiindcă el lovea tare și plasat, iar de dincolo de fileu veneau înapoi mingi lovite și mai tare, și mai plasat. Încerca o scurtă, era pus la colț cu o contrascurtă. Prima minge de meci (un smash executat cu forehand pe spate, lovitură foarte pretențioasă) a fost și singura, căci Nole nu a avut nevoie de mai mult pentru a încheia socotelile unui turneu pe parcursul căruia nu strălucise și se luptase și cu o indispoziție fizică. Abur pentru adversari? Posibil.

Sceptrul și extincția
Turneu la capătul căruia numărul 1 mondial a devenit mai bogat cu 2.750.000 de dolari australieni (recompensă în sumă brută mai mică cu 33,25% față de ediția precedentă din cauza pandemiei), aproximativ 2.160.000 dolari USD. Victoria celui ajuns la al 18-lea triumf într-o întrecere de Grand Slam deschide din nou discuția despre succesiune în tenisul masculin. Sceptrul plimbat de aproape 20 de ani între Roger, Rafa și Nole va fi preluat de altcineva doar când cei trei vor decide să se pensioneze. Tinerii, așa numiții next-gen, nesiguri, oscilanți și cu munți de complexe în spate vor fi campioni doar prin propria extincție a monștrilor sacri. Sau a monștrilor, pur și simplu.

La fete, Made in Japan?
La fete lucrurile sunt mai amestecate, deși Naomi Osaka, la 23 de ani deja câștigătoare a 4 titluri de Grand Slam, pare să fi devenit marea vedetă a circuitului. Excelenți în organizarea turneului, australienii s-au acoperit însă de ridicol încercând să o aburce spre titlu pe a lor Ashleigh Barty, căreia îi creaseră o neverosimilă pârtie în drumul spre finală. Dincolo de victoria autoritară a Osakăi și de noul eșec al Serenei în cursa imaginară cu Margaret Court, acolo, în întrecerea fetelor, lucrurile nu sunt deloc tranșate. Din fericire aș zice, spre deosebire de ce se întâmplă la băieți. Care este locul Simonei Halep în acest tablou mereu în mișcare, iar este greu de spus.

Nevoia de schimbare pentru Simona
Rămân la părerea exprimată imediat după înfrângerea în fața Serenei că Simona are nevoie de o schimbare de registru în joc, capitol la care ea trebuie ajutată mai mult de antrenor. Agresivitatea mai tinerelor Osaka și Swiatek, soliditatea tehnică a lui Barty sunt încercări pe măsura ambiției, anduranței și talentului Simonei. Ca să rodească, e nevoie să fie udate la rădăcină toate aceste calități. Cine se ocupă cu asta? Prin fișa postului, antrenorul! Mai departe nu e treaba noastră. Simona decide dacă Darren Cahill (mai) este omul care să o învețe lucruri noi. Să nu uităm că Halep a câștigat Wimbledon urmând sfatul lui Ion Țiriac de a insista să joace slais contra Serenei pe iarba londoneză.

Banal, nu? Doar că trebuie să te pricepi, să miroși tenisul. Așa antipatic, cum îi place să înfrunte lumea, Țiriac mai știe cu ce se mănâncă sportul ăsta la care Vlăduț al nostru nu prea mai are motive să sufere de febră musculară.

Altfel, comentariul lui  Radu Abramescu de la finală, discret, dar cu miez, merita un meci cu mai mult conținut. Că tot suntem urmăriți de tot soiul de nostalgii, inclusiv după vechile bătălii redate epic de bătrânii crainici de altădată.