Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

O viață pentru o idee. Sau obsesie?

Gazeta v-a făcut cunoștință cu primul antrenor al Biancăi Andreescu. Un tată care trăiește pentru copiii lui. Periculoasă întreprindere!

Permalink to O viață pentru o idee. Sau obsesie?
sâmbătă, 2 noiembrie 2019, 9:51

Care este deosebirea dintre Gabriel Hristache și Viorel Cataramă? Nu este doar una, sunt mai multe. Și sunt uriașe. O dată ar fi că pe Cataramă îl cam știe tot românul, pe Hristache mai nimeni.

În al doilea rând, de fapt în primul rând, pe Hristache l-am căutat noi, mai exact colegul Eduard Apostol. Cataramă s-a băgat singur în seamă când a anunțat că este interesat să cumpere Dinamo de la Ionuț Negoiță. Domnu’ Viorel este candidat cu șanse minuscule la Președinția României și avea nevoie de nițică publicitate. Știe că nu are șanse la alegeri, dar a intrat în cursă ca să mai șteargă un pic praful de pe afacerile cu mobilă.

Dinamovist de mic, stelist de mare

Și atunci ce a făcut? S-a dat peste cap ca Făt Frumos de la Relaxa și s-a prezentat ca dinamovist de mic copil. Cine mai știe în afară de câțiva ziariști cârcotași că în urmă cu vreo douăzeci de ani Viorel era prieten la cataramă cu alt Viorel, Păunescu, iar în baza acestei relații era membru în Consiliul de Administrație al Stelei înainte de 2003. Atunci, Cataramă a fost unul dintre cei care au votat în favoarea cedării clubului către Gigi Becali. Asta dovadă că ține cu Dinamo, deci ce mai contează că nu știe cine era antrenorul echipei la semifinala cu Liverpool sau cine este golgeterul all-time? Închidem capitolul dedicat celui care promite că va cumpăra Dinamo și îl va lista la Bursă. Se va întâmpla asta când va fi el președinte al României!

Publicitatea ca mijloc de subzistență

Cum spuneam, pe Gabriel Hristache, primul antrenor al Biancăi Andreescu, l-am căutat noi. Omul nu că nu ar avea nevoie și el de publicitate, dar este din altă lume. Oricum, de când s-a aflat că a fost întâiul profesor al Biancăi Andreescu au venit copii la el să ia lecții în număr mai mare. Bruma de publicitate de care beneficiază Hristache este mijloc de subzistență, nu vehicul electoral ca în cazul lui Cataramă. Gabriel Hristache locuiește într-o rulotă nu pentru că este un excentric, nu că face pe hipsterul, ci din cauză (sau datorită?) că a cheltuit tot ce avea pentru tenis. Pentru tenisul copiilor, pe care vrea să îi vadă campioni. Trei case pentru un ideal. Sau o obsesie?

„Părinți de bani gata”

Riscantă opțiune. Să ajungi să trăiești de azi pe mâine, să mizezi tot ce ai realizat în viață pentru dorința de a-ți vedea copiii realizați, dar să plonjezi într-o aventură la capătul căreia te poate aștepta mai degrabă falimentul, nu bunăstarea, nu confortul, nu bucuria. Este de admirat domnul Hristache? Sau este de blamat? Unde începe și unde se termină devoțiunea pentru copiii noștri? Avem datoria de a-i ajuta, îi iubim nesfîrșit, dar nu cumva de la un punct dincolo de iubire se insinuează obsesia? Încerc să nu îl judec pe Gabriel Hristache, dar nu pot să nu îmi aduc aminte de vorbele de odinioară ale lui Florian Pittiș. Cel dispărut dintre noi a născut memorabila sintagmă „părinți de bani gata”, referindu-se la acei părinți care ajung să trăiască din gloria propriilor odrasle. Al căror unic scop în viață a fost să își realizeze material copiii prin sport, pentru ca apoi să huzurească. Câtorva le-a ieșit, doar câtorva.

Părinte cu banii gata

Gabriel Hristache nu este un părinte de bani gata, este unul cu banii gata. Nu are nicio garanție că va fi vreodată un om realizat financiar. Mai degrabă, nu. Poate că și în cazul fericit că fiul și fiica lui vor atinge deplina afirmare sportivă, implicit bunăstarea materială, el va rămâne același om dedicat meseriei. Tot ce se poate. Dar ideea rămâne. Obsesia de a proiecta în copiii noștri toate speranțele noastre sublimate în mizeriile cotidiene. Înverșunarea de a pune miza pe cei cărora le-am dat viață. Obstinația de a-i împinge pe drumuri care poate le sunt străine. De a-i face părtași la un joc cu soarta. Iubindu-i și în același timp asuprindu-i.

Visul

În rest, de acord cu observațiile lui Gabriel Hristache despre Bianca Andreescu, inclusiv aceea că învingătoarea de la US Open rămâne româncă în felul de a reacționa pe terenul de tenis. Într-o lume ideală, Bianca va veni la el într-o bună zi și îi va mulțumi, promițându-i că o va ajuta pe Maria, fiica lui Hristache, să ajungă o jucătoare de top. Necazul este că nimeni, nici măcar Bianca, nu poate garanta asta. Iar rulota se poate dovedi și ea un lux într-o bună zi.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

X si 0 (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2019, 12:49

Dle. Geambasu, mai usor cu presupunerile in ceea ce-l priveste pe dl. Hristache! Va recomand asta in calitate de amic si fost elev al dumnealui. Gabi nu si-a fortat copiii sa faca tenis in speranta ca va huzuri la batranete, ci copiii lui au insistat sa faca acest sport, iar el a facut tot ce a depins de el pentru a-i ajuta (indurand, de multe ori, umilinte provocate de unii afaceristi din Pitesti sau predand lectii cu precadere adultilor, nu copiilor, desi este unul dintre cei mai buni antrenori pentru copii). Vor ajunge campioni? Indraznesc sa spun ca baiatul nu, pentru ca, asa cum spunea si el, e nevoie de multi bani pentru asta (si, la un calcul simplu, veti vedea ca e nevoie de minim 50 000 de euro/an), bani pe care nu-i are; in privinta fetei nu stiu ce sa spun, poate ca lucrurile vor sta altfel si va rasari soarele pe strada lor. E trist sa vezi ca un copil talentat abia reuseste sa se tina de pasiunea lui, prin comparatie cu unii copii de bani gata (chiar nu vreau sa dau nume, desi as putea insira rapid cel putin 10). In afara de Bianca, Gabi a mai avut doua eleve care ar fi putut face lejer performanta de top, dar care n-au mai putut fi sustinute de familie (si erau campioane nationale). Gabi e un tip cu o inima mare, care a ales sa se sacrifice pentru copiii sai, asa cum a stiut si cum a putut. A gresit? Eu cred ca nu.

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  2 noiembrie 2019, 14:15

Nu am făcut nicio presupunere, cred în continuare că suntem datori să ne creștem frumos copiii, dar nu să devenim sclavii lor. Nici tiranii lor prin insistența de a ne proiecta prin ei visurile noastre. Atât. Mi se pare că domnul Hristache se află cumva în ambele categorii.

JFM (151 comentarii)  •  2 noiembrie 2019, 16:43

Cu toate astea n-am putut sa nu remarc in interviu o urma de rautate in ceea ce o priveste pe Simona , cum incerca sa o discrediteze raportand-o la Bianca, punand-o mereu in inferioritate. "Trei din zece partide i-ar lua Halep, acum, lui Bianca". Nu te supara domnule dar asta este discurs de parior inrait, nu cumva locuiesti in rulota si din alte motive? Crede ca asa o va impresiona pe Bianca sau pe parintii ei? Acolo este o alta lume, una normala, mahalaua nu-si are loc in public. OK, am inteles ca esti un om in pragul disperarii dar fii om pana la capat, atunci vei demonstra ca meriti sprijinul altor oameni.

Urod (270 comentarii)  •  2 noiembrie 2019, 16:59

Ți se pare greșit....este doar dorința lui de a se sacrifica și acesta nu este un lucru de blamat, poate chiar de admirat. Fiecare părinte are o limită personala a sacrificiului . Iar dacă cineva care-l cunoaște îndeaproape îți spune că nu-și forțează copii , trebuie să-i dai crezare. Dar vad o "grija" așa față de "părinții de bani gata ".....de ce...?.... Ce este anormal că un copil care a ajuns departe să-și susțină părinții ?!!!!...mama lui C. Ronaldo ar trebui să trăiască în lipsuri ?!!!....am citit că au gasit-o cu 55 de mii de euro în geamantan. Dar tatăl lui Messi de care am citit că îi este impresar, ce-ar trebui...?!!! Tot în lipsuri sa trăiască prin Argentina uitat de fiul său ?!!!!....nu ne putem dezbăra de mentalitatea romaneasca orice ar fi...avem noi așa o grija deosebita fata alții să nu cumva sa le fie bine...Bravo lui Hristache pentru puterea de sacrificiu dar cred că trebuie să aibă puterea la un moment dat , sa se recunoască învins de sistemul excroc din Romania....de 30 de ani nu proliferează decât hoții...

Comentează