Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Rușinea co(s)mică

Dinamo este o fostă echipă de fotbal. Decesul medical a fost declarat la Miercurea Ciuc. Înmormântarea, la Cimitirul vesel de la Săpânța. Lăutar și gropar, Gicu Grozav. Pe piatra funerară scrie: "Aici odihnesc Strâmbii lui Rednic. Fie-le eliminarea ușoară!"

Permalink to Rușinea co(s)mică
joi, 1 noiembrie 2018, 11:17

Să râzi? Să plângi? Să râzi, bineînțeles! Ridicolul absolut atins de băieții deghizați în tricourile lui Dinamo nu merită lacrimi, ci hohote de râs. Pentru impostori nu sunt vaietele și tânguirile. Ei merită un public venit să vadă o comedie. Să râdă gros, ca la spectacolele pe care le gustă de regulă domnii fotbaliști. Din alea la limita între curvăsăreală și tâmpeală.

Să rezumăm. O echipă ambițioasă din Liga a 3-a a eliminat o adversară din primul eșalon care traversează o criză profundă. Asta s-a mai văzut, pe la noi și pe la alții. Man United și Arsenal au pățit-o cu tot felul de țărani din ligile inferioare engleze. Și, în virtutea unei logici perverse, putem înțelege că Dinamo pierde la Miercurea Ciuc dacă tot și-a propus să devină cobai pe care savanții nebuni fac cele mai aiuritoare experimente.

Să ne concentrăm totuși asupra loviturilor de departajare, pentru că ele extrag esența nesimțirii, habarnismului și indolenței celor care poartă echipamentul alb-roșu. Acela este momentul apoteotic al sinuciderii colective a presupușilor elevi ai lui Mircea Rednic. Actori, nume cunoscute. Balul e deschis de Sergiulică Hanca, pasionat de lecturi de dezvoltare personală. Șut peste transversală. Înalt, cât mai înalt, ca eul cultivat cu îngrășământ sintetic. Într-o ordine aleatorie au mai fost apoi Denis Ciobotariu, gelat și frezat proaspăt la frizer, scuze, hair-stylist. Și Mișu Olteanu. Ratări de jucători netalentați, nepregătiți.

Punct.

Adevărata epopee începe însă cu Gicuțu Grozav și se termină cu Delorge. Ei au transportat rușinea fotbalistică în zone inaccesibile. Mai întâi Grozav, care putea închide meciul de la Ciuc cu o execuție decentă a unui penalty. Atât, nimic mai mult. Dar nu te pune cu mintea odihnită a fotbalistului, măi microbistule! Grozav care la descălecarea în Groapă ne anunțase că indiferent de situație Dinamo merge înainte, fiindcă înainte era mai bine. Înțelepciune de gâgă nostalgic după comunism, adică un lucru pe care nu l-a trăit. Pușchea pe limbă, măi Gicule, că te puneau ăia la treabă de nu te vedeai.

Carevasăzică, la 42 de ani distanță de la prima scăriță din istorie patentată, executată și reușită de cehul Antonin Panenka ( ca formă de protest genial împotriva Germaniei în finala Euro ’76), românașul neaoș Gicu Grozav s-a dus în „ungurime” ca să inventeze o scăriță peste transversala porții ciucanilor. Veți recunoaște că nu e la îndemâna oricui o asemenea nefăcută. Veți crede că Gicu este cuprins de remușcări, că suferă ca un câine. Hai, pe bune, chiar așa impresie proastă aveți despre el?

Nevinovatul Delorge a închis balul deschis de Sergiulică în stil de mare campion. Campion al penibilului, fiindcă a ratat de două ori un penalty a cărui repetare a fost dictată de arbitrul Andrei Antonie probabil ca să îl facă de râs pe belgian. Formidabilă observația comentatorului DigiSport Ionuț Angheluță, care a zis că Delorge parcă avea pantofii de nuntă în picioare când a bătut penalty-urile. Nici măcar, Ioane!

Unde i-ați găsit, măi oameni buni? Cine sunt acești travestiți în tricourile lui Dinu, Dumitrache, Dudu, Nelu Nunweiller? Cine a pus la cale această farsă grețoasă, nebunească? Până unde va merge rușinea care murdărește orice urmă de demnitate a unei foste mari echipe?

Nu trebuie să răspundeți. Nu știți, nu înțelegeți, nu vă doare. Sunteți perfecți. Impostorii perfecți.

Comentarii (94)Adaugă comentariu

corneliu (43 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 9:15

False probleme, după cum spunea mult iubitul și prea mediatizatul MM: "Cupa e pentru loseri".

Vasile (20 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 9:19

Dinamo este astazi expresia fireasca a ce traditia clubului nu mai poate reinventa caci nemaiputand fura jucatori, puncte, ghete de aur si campionate intregi clubul s-a intors la firesc. Acesta este Dinamo cel real. Sintetizez prin ce a spus dragul de Rednic aseara : "Ce sa intamplat este o rusine pentru jucatori, este o rusine pentru Dinamo." Evident, nu si pentru el caci nemaiputand fura... asta e.

Roger2018 (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 9:26

N-am mai ras asa bine la un articol de mult timp :))

Vasi (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 9:45

Santeti farsorii cu care ați fentat falimentul ???

?????? (278 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 10:50

Una dintre concluziile articolului opinați că ar putea fi și că lui Geambașu nu îi plăcea comuninismul că îl puneau ăia la treabă ?

robert (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 11:16

fotbalul este frumosa asa! nu cum se mai face pe la FCSB contactam jucatori inainte de meciuri " ca ii vrem noi, ca le dam salarii mai mari" Nu am vazut cum a fost sanctionata fcsb cand l-a contactat pe Nistor, jucator aflat sub contract.. nu ati scris nimic...tot Dinamo va provoaca tensiune....

Grigore (2 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 11:19

Foarte bine scris. Felicitari dl Geambasu.

Sasa (51 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 11:20

Dl. Geambasu, ati primit raspunsul la intrebarea de la articolul precedent legat de Dinamo :"Socul, unde e socul? ". Iata ca a venit si mult asteptatul soc. Cred ca situatia aceasta nu mai e trista nici macar pentru cei ce tin cu Dinamo -intr-adevar rusinea e co(s)mica.

MZM (198 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 11:25

Nu e vorba de nicio rusine (nici comica, nici cosmica), ci de o infrangere normala, previzibila la o echipa care nu mai bate (demult) pe nimeni si care lupta sa evite retrogradarea. A ne arata stupefiati de eliminarea ”cainilor” inseamna a le face, indirect, un compliment nemeritat, fals, menit a eluda adevaratele cauze care au adus aceasta echipa pe marginea prapastiei (falimentului!). Presa are o mare ”contributie” la prabusirea acestei echipe, in sansul ca, ani si ani de zile, nu i-a criticat pentru aranjamente (si permutari!), ci a incercat mereu sa-i spele de pacate, sa-i laude, desi echipa traia, practic, din blaturi! Pentru ca Dinamo are blatul in ADN! Jucatorii se mobilizeaza de cateva ori pe an, mai ales cu Steaua, in rest... trai pe vatrai! De aceea patronul lor nu investeste deloc in jucatori. Dar iata ca lucrurile s-au mai schimat si echipele primariilor s-au facut... ale dracului. Solutia de redresare a acestei echipe are o singura alternativa: investitii serioase in jucatori,antrenori si management, sau INAPOI LA BLATURI! Numai ca lucrurile nu mai sunt ca inainte, DNA-ul se cam baga peste tot, asa ca... atentie marita! Oricum, domnule Geambasu, subscriu la toate afirmatiile dv., dar cred ca merita cateva cuvinte de lauda si CSIKSZEREDA, aceasta echipa harnica si serioasa care s-a calificat pe merit: a condus cu 2-0, a impins jocul in prelungiri, a avut forta sa egaleze la 3 si au fost mai buni la executarea loviturilor de la 11 m. De asemenea, spre cinstea lor, au trecut cu demnitate peste un arbitraj evident partinitor in favoarea lui Dinamo, si nu ma refer doar la repetarea ultimei lovituri de la 11m. Desigur ca portarul lor a inaintat putin, dar si al dinamovistilor a facut la fel, asa ca...

scorilo (34 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 12:15

Cristi, ceea ce e cel mai nociv acum e să ne pierdem cu firea( cum s-au pierdut Pandele și bucureștenii). Situația e dezastruoasă, dar poate fi și mai rea dacă nu se acționează cu calm. Această a patra descălecare a lui Rednic ar umple cel mai bine cuvântul (golaș până acum) "proiect". Rednic, cu toate păcatele lui, poate stabili o strategie de creștere reală a clubului. A dovedit-o și în mandatul precedent, când a inventat jucători buni și foarte buni. Trebuie lăsat să lucreze, să se strângă rândurile, să putem supraviețui până în iarnă, când se deschide sezonul de transferuri. Abia atunci de poate face curățenie și se pot aduce jucători valabili. În perioada asta nu găsești pe piață decât pe unii gen Grozav, Subotic, Mezague sau Cooper. Adică... nimic. Măcar Subotic a dovedit caracter și a plecat fără să ne facă probleme. Lotul actual este catastrofal, inclusiv tinerii produși de gureșul Răduță. Patru-cinci dacă ar merita să rămână. Restul- puși pe liber. În iarnă trebuie revoluție, nu plombe. Am văzut pseudo- dinamoviști care îl contestă deja pe Rednic. Să fim serioși! E fostă glorie a clubului, ca jucător, e experimentat , ca antrenor, demonstrând că poate face performanță( el și Boloni fiind singurii care au acces la antrenat în Vest), are și capacitatea de a descoperi jucători buni. Da, putem să fim negativiști și să-i subliniem slăbiciunile și neputințele, dar ce putem obține? Ce alte variante avem?!

?????? (278 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 12:19

Opinați că ar trebui schimbat regulamentul de desfășurare al Cupei României, astfel încât echipele din eșaloanele superioare din campionat să facă schimburi de locuri cu echipele din eșaloanele inferioare care le-au eliminat din cupă , începând cu etapa următoare eliminării din Cupa României, preluând locurile în clasamente și punctajele, unele de la celelate ,în ligilie campionatului în care au fost înscrise echipele ce s-au înfruntat în competiția Cupei României ? Ce opinie ați avea despre un astfel de sistem competițional ce ar îmbina importanța meciurilor din Cupa României cu cele din Campionatul Național de Fotbal, favorizând promovări și retrogradări mai rapide în competiția fotbalistică ?

?????? (278 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 13:35

https://www.slideshare.net/sotos1/michelangelo-capella-sistina O imagine ce ar fi trebuit să reprezinte, în concepția lui Rednic, relația club-jucător dintre clubul Dinamo și Gicu Grozav ?

tindalescu (151 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 13:55

@MZM Nu cumva confunzi cu echipa lui Becali, cand vorbesti de "blaturi'?De fapt multiubitul GG nu le zice "blaturi",el le zice "omenii"!Ca cele cu echipa lu'nasu'Gica,lu finu' Pandele,lu'Securila ala de la Botosani,lu'Rotaru de la Craiova...Sau cand nu poate cu patronii,"umbla"la jucatorii adversi!Cu "dolaari"! La amarastenii aia de la Dinamo cine sa "puna de-o omenie",asa ca intre "oameni seriosi'?Amaratul ala de David-fost gazetar,nici macar de fotbal?Ar rade de s-ar cocosa alde MM si Argaseala!Oameni "seriosi"!

?????? (278 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 13:57

Sau , https://www.youtube.com/watch?v=NE86YDf0hOY

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:20

Miau, dat lacrimile cind am vazut cum maninca si bea *** vecinului din farfuria ros albastra a gainilor mele. Hai Gicule, maninca, ca tata Gigi te primeste. Ba pisica, de mila, i-a adus si un soarece proaspat lui Gicu, care apoi a adormit fericit linga pisica mea, cea ce nu prea mi-a placut. O sa-i schimb numele in Luanatica. -------------- Abia azi am aflat draga Geambi. Condoleante. Stiam eu ca s-a intimplat ceva caci *** vecinului a mieunat toata noaptea. Nu l-au lasat in casa, nici apa nu i-au dat iar cind au plecat la serviciu au pornit sirena si erau sa-l calce. Ce vina are Gicu ? Ma framinta ca nu inteleg. Eu nu inteleg cum vecina, Luana, a putut sa-l iubeasca pina ieri pe Gicu, care o fi fost *** si tare tare frumusel dar totusi … se duce de ripa natia asta. Ca uite ca amestecat printre astia am inceput si eu sa fac „marturisiri“ cati Dica si MM. ------------------ PS Nu las pupazele din Tei singure, suferim impreuna, caci spre norocul lor au gafat iar Dica si MM. Bati, Dica si MM, „nu inteleg“ e o marturisire. Mergeti bati sa va consulte ***, spovediti-va la popa Efimie Gelu – i s-a spovedit azi si Stucan la gsplive, molduovenii intre ei - …, mergeti si faceti fotbal in India, Ciorogirla, Bolentin, Garcini, in jurul Clujului … bati, mergeti unde vreti sa va demonstrati talente si arogante, numai lasati-ne in plata Domnului !!! Iar voua pisicutilor pch va atrag atentia ca Pruneeeati va mai lipseste ! Sa nu uitati ca ar face echipa buna cu Danciu Gol, ba da gol. Macar aveti grije sa le asortati costumul inchis cu camase alba caci vatmanii nu prea vede ei bine noaptea, sa nu dea iar ca peste Luceafar.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

make (64 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:39

Mai fratilor, asa vorbiti de clubul asta si de echipa militienilor de odinioara de parca ar fi cel putin AC Milan, Arsenal sau Bordeaux, foste campioane cazute de la masa gloriei actuale. Dar chiar la noi în liga secundă activează şi fostele campioane ale României FC Argeş (două titluri şi 44 de sezoane în prima ligă), UTA (38 de sezoane în Liga I şi şase titluri) şiPetrolul Ploieşti (patru titluri şi 41 de sezoane în Liga I). Ce tragedie ar fi ca Dinamo sa se desfiinteze pur si simplu, la fel cum s-a desfiintat Steaua lui Jiji ? E un club odios, comunistoid, fara nimic romanesc in el. Duca-se pe pustii. La fel ca Steaua.

groparu (15 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:45

""Până unde va merge rușinea care murdărește orice urmă de demnitate a unei foste mari echipe?"" Pai sa va spun eu: pina in divizia B. De fapt acolo unde isi doresc echipa Badea si Negoita pentru a o putea muta repede in alt cartier iar stadionul sa devina o oaza in imobiliare( sint implicati si fosti gernerali, actuali si fosti politicieni). Pot sa ma laud ca sint printre cei ce au vazut primul meci disputat de Dinamo pe propriul stadion in urma cu peste 50 de ani.De atunci pe la echipa de fotbal s-au succedat jucatori de valoare, chiar nume grele in fotbalul romanesc.Stadionul era plin ochi pentru ca era si spectacol.Ma uit la acuala echipa si credeti-ma ca este cea mai slaba din toate timpurile! De ce ar vrea un finantator sa detina o astfel de echipa? Motivul l-am aratat mai sus.Cu o echipa buna Negoita si restul clanurilor nu vor putea niciodata sa-si vada visul implinit si anume de a pune mina pe stadionul Dinamo.Cu ce jucatori are acum, sint toate sansele ca echipa sa joace in B. Adica exact ce isi doreste. Nu stiu cine scoate jucatori la echipele de juniori insa cei ce au fost trimisi la prima echipa sint rudimentari in exprimarea fotbalistica. Si imi aduc aminte de anii in care copiii si juniorii inghiteau praful negru de pe terenul de zgura sau isi rupeau incaltarile pe terenul de handbal (de ciment) si asta doar pentru ca antrenorii doreau ca elevii lor sa invete jocul cu mingea la picior. Si cind cresteau mari erau in stare sa transmita o pasa la firul ierbii, sa faca un dribling sau sa traga de la 30 de metri.Actuala generatie e la pamint, si pe deasupra stau rau si cu psihicul.De asta toti antrenorii care vin la Dinamo vor jucatori straini in speranta ca vor incropi echipa redutabila, insa pe bani putini si liber de contract nu poti sa aduci decit jucatori "no name".care joaca un fotbal penibil.De citiva ani la meciurile lui Dinamo nu mai exista spectacolul de alta data. Jocul de echipa este haotic, jucatorii nu sint in stare sa lege doua pase decit cu incetinitorul si dupa mai mult de 3-4 atingeri, presingul in terenul advers e inexistent , mai mult,exista si jucatori care pur si simplu merg pe teren (Hanca) sint apatici si fara vlaga, fara prea multe valente tehnice si ce e mai rau si fara creier.Cu asa grup e normal sa ajungi in B.Priveam azi noapte la jucatorii de la Ciuc care alergau de mincau norii. Cei de la Dinamo dormeau in bocanci.Daca se doreste sa se faca performanta trebuie rupta pisica in doua: conducerea (sau cine se ocupa) sa renunte in a mai aduce jucatori fara valoare de afara si sa caute prin diviziile inferioare jucatori care sa puna osul la treaba fara ifose si far pretentii prea mari. Apoi aduceti instructori la echipele de copii si juniori.E mai ieftin decit antrenorii cu fitze care nu stiu cum sa aplice regulile fotbalului modern desi la viata lor au fost jucatori.Daca se doreste performanta faceti ce afacut Hagi la Viitorul cu echipele de copii si juniori. Asa cum era odata si la Dinamo cind la o selectie veneau si 2-3000 de copii. Asa vom avea si fotbal in viitorul apropiat iar spectatorii vor reveni pe stadion. Acum ce sa vada?

constantine constantine (15 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:47

""Până unde va merge rușinea care murdărește orice urmă de demnitate a unei foste mari echipe?"" Pai sa va spun eu: pina in divizia B. De fapt acolo unde isi doresc echipa Badea si Negoita pentru a o putea muta repede in alt cartier iar stadionul sa devina o oaza in imobiliare( sint implicati si fosti gernerali, actuali si fosti politicieni). Pot sa ma laud ca sint printre cei ce au vazut primul meci disputat de Dinamo pe propriul stadion in urma cu peste 50 de ani.De atunci pe la echipa de fotbal s-au succedat jucatori de valoare, chiar nume grele in fotbalul romanesc.Stadionul era plin ochi pentru ca era si spectacol.Ma uit la acuala echipa si credeti-ma ca este cea mai slaba din toate timpurile! De ce ar vrea un finantator sa detina o astfel de echipa? Motivul l-am aratat mai sus.Cu o echipa buna Negoita si restul clanurilor nu vor putea niciodata sa-si vada visul implinit si anume de a pune mina pe stadionul Dinamo.Cu ce jucatori are acum, sint toate sansele ca echipa sa joace in B. Adica exact ce isi doreste. Nu stiu cine scoate jucatori la echipele de juniori insa cei ce au fost trimisi la prima echipa sint rudimentari in exprimarea fotbalistica. Si imi aduc aminte de anii in care copiii si juniorii inghiteau praful negru de pe terenul de zgura sau isi rupeau incaltarile pe terenul de handbal (de ciment) si asta doar pentru ca antrenorii doreau ca elevii lor sa invete jocul cu mingea la picior. Si cind cresteau mari erau in stare sa transmita o pasa la firul ierbii, sa faca un dribling sau sa traga de la 30 de metri.Actuala generatie e la pamint, si pe deasupra stau rau si cu psihicul.De asta toti antrenorii care vin la Dinamo vor jucatori straini in speranta ca vor incropi echipa redutabila, insa pe bani putini si liber de contract nu poti sa aduci decit jucatori "no name".care joaca un fotbal penibil.De citiva ani la meciurile lui Dinamo nu mai exista spectacolul de alta data. Jocul de echipa este haotic, jucatorii nu sint in stare sa lege doua pase decit cu incetinitorul si dupa mai mult de 3-4 atingeri, presingul in terenul advers e inexistent , mai mult,exista si jucatori care pur si simplu merg pe teren (Hanca) sint apatici si fara vlaga, fara prea multe valente tehnice si ce e mai rau si fara creier.Cu asa grup e normal sa ajungi in B.Priveam azi noapte la jucatorii de la Ciuc care alergau de mincau norii. Cei de la Dinamo dormeau in bocanci.Daca se doreste sa se faca performanta trebuie rupta pisica in doua: conducerea (sau cine se ocupa) sa renunte in a mai aduce jucatori fara valoare de afara si sa caute prin diviziile inferioare jucatori care sa puna osul la treaba fara ifose si far pretentii prea mari. Apoi aduceti instructori la echipele de copii si juniori.E mai ieftin decit antrenorii cu fitze care nu stiu cum sa aplice regulile fotbalului modern desi la viata lor au fost jucatori.Daca se doreste performanta faceti ce afacut Hagi la Viitorul cu echipele de copii si juniori. Asa cum era odata si la Dinamo cind la o selectie veneau si 2-3000 de copii. Asa vom avea si fotbal in viitorul apropiat iar spectatorii vor reveni pe stadion. Acum ce sa vada?

Liviu (27 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:48

Nimic nu se mai poate adauga la continutul articolulului scris de dvs . domnule Geambasu. Un pic insa titlul e cam lung. Stiti care era titlul in ziarul german BILD dupa rusinea istorica acel 5 - 2 a nationalei germane cu nationala noastra ??? " IDIOTILOR "

california (172 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:48

degringolada a inceput cu democratia banului, cand *** ca negoita, e destul sa te uiti la fata lui si inainte un curvar scolit de fratii becalii au devenit stapanii unui club precum dinamo; de cand *** au devenit specialiste in fotbal si impresare si sufoca piata cu pseudofotbalisti la care in cardasie cu conducatorii de club le umfla preturile pt. a rezulta castiguri si comisioane cat mai mari; aseara ai avut ocazia cea mai buna sa vezi ce valori sunt la dinamo si in general in fotbalul romanesc actual; in afara de nistor, care cel putin la nivelul asta de adversar da pase precise unde si la cine trebuie si are si simtul portii, ceilalti sunt de nivelul dami-o mie nati-o tie; curios ca rednic vroia sa inceapa revolutia si restructurarea cu nistor; marea scula gicu grozav sau rusescu la steaua demonstreaza daca mai era nevoie ca cei care pretind si au cu adevarat ceva valoare, nu joaca in tarile arabe, israel sau la echipe de mana a doua din turcia.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cosmo (70 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 14:57

F bună observația lui Vasile. Cu un management și statut normal, ca al oricărei alte echipe,fără abuzuri, fără Postelnicu, fără Ianul, fără borcea&co, cam asa e cu fotbalul asta.

cainii (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 15:27

genial articolul!

Nica fără frica (138 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 15:30

Hai că mi-ai plăcut Geambasule! Grozav a vrut să facă pe.....Grozav(ul) dar s a făcut de râs!!!

?????? (278 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 15:47

Deci, Dinamo de la https://www.slideshare.net/sotos1/michelangelo-capella-sistina la https://www.youtube.com/watch?v=NE86YDf0hOY ar fi o echipă de la pretențiile lui Cornel Dinu la cele ale lui Mircea Rednic, ? "Alte vremuri ,alte cerințe" ?

gelu (146 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 16:46

eu, totusi, as face o verificare pe la casele de pariuri !!

dumitru vuza (10 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 16:48

e greu de crezut ca s-a intamplat pe bune !!

bernier (5 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 16:52

Felicitari, dle Geambasu! Dvs si Maria Andries sunteti cei mai talentati gazetari sportivi! Un articol scris f bine, care pune punctul pe I (oarecum). Fotbalul a ajuns o hazna plina de bani pre amulti si nemunciti, castigati de tot felul de golani, maidanari, impostori si diletanti aroganti. Simt ca ati fi vrust sa scrieti si mai acid, dar deh, pana la urma din fotbal castigati painea, nu va puteti taia propria craca de sub picioare. Adevarul despre fotbalul romanesc este mult mai crud, decat cel scris in articol. Oricum, e f bine, bravo!

Lestie (48 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 17:04

Vorbiti de rusine, comica sau cosmica, dar nu realizati in ce consta ea. Pentru a intelege, trebuie sa stiti ca, la Miercurea Ciuc, fotbalul e ultimul dintre sporturi. Acolo, toata lumea joaca hochei (pe strazi, pe raurile inghetate etc), judetul Harghita exportand manuitori ai crosei si pucului in Romania (nu radeti, ca asa e!), Ungaria si Austria. Din acest motiv, Dinamo e o rusine.

George Becali (2 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 18:20

Domnule Geambasu ați scris senzațional, aveți un spirit critic plin de umor. Trist dar adevărat, măcar ne distrăm ați folosit niște sintagme magnifice, de mult nu m-am mai distrat așa de mult. Articolul dvs mi-a amintit de bancul cu puștiul care merge la bibliotecă și cere o carte cu Dinamo în liga campionilor și este trimis de bibliotecară la raionul SF.

Ionut (6 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 19:56

Respect Cristian Geambasu , tot ce scrieti despre Dinamo este realitatea actuala , trista, dar adevarata ...Si trebuie acceptata de toti suporterii dinamovisti, printre care va numarati si dumneavoastra...Succes in tot ceea ce faceti!

constantin (241 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 21:10

Toată viaţa i s-a spus Strâmbul, pentru că una spunea în public şi alta în particular. Un fel de "politically correct". Revenit în fotbalul românesc, pentru o misiune imposibilă, Strâmbul a vrut o schimbare în plan personal şi s-a hotărât să fie aşa cum i se tot reproşa că nu este în stare: sincer şi direct. Nici aşa nu este bine... L-a făcut praf Ilie Dumitrescu, susţinând că a greşit atunci când a spus nişte lucruri în public. Înţeleg că era bine ca Rednic să-i mângîie între corniţe pe unii impostori ce se pretind fotbalişti iar în spate să la caute înlocuitori. Adică să fie Strâmbul... Sinceritatea lui Rednic a deranjat şi nu înţeleg de ce. La atacat pe Bratu!, au clamat unii. Şi eu m-am întrebat de ce loveşte în Bratu şi nu în Negoiţă, dar am găsit şi răspunsul. Bratu, spre deosebire de Dică, n-a spus niciodată că nu are libertate, din contră... Păi dacă ai avut libertate, atunci trebuie să-ţi asumi, tati... Dacă Rednic venea cu un mesaj pacifist, în sensul că echipa este bună, băieţii sunt bine pregătiţi, iar în iarnă schimba jumătate din echipă, ieşea iureş. Echipa era bună, el a spus, o schimbă ca să încaseze Luana comisioane!, ar fi răgnit cârcotaşii. Cred că ăsta este şi motivul pentru care Rednic a ales să spună lucrurilor pe nume, nu a vrut să-şi expună fiica unor critici nedrepte...apărându-l pe Bratu... Şi consider că a procedat corect. Ce s-a întâmplat la Miercurea Ciuc? Sunt două variante: 1."băieţilor"nu le mai pasă, oricum vor pleca mulţi dintre ei şi 2. Rednic a fost executat de către jucătorii care nu se văd în planurile de viitor ale sale. Şi vor face asta până când vor pleca. În locul lui aş juca doar cu juniorii până la iarnă, inclusiv cu FCSB. Strigător la cer, în ambele variante de mai sus, este faptul că "băieţii" îşi bat joc de poporul dinamovist pe nişte salarii imense, pentru valoarea lor. 10 000-14 000 de euro pe lună?! Ăsta-i salariu de CEO într-o multinaţională din România! Ce fac ei pentru asemenea salarii? Ratează două penaltiuri la rând? NU LE ESTE RUŞINE!!! Tînărul Ianis a înscris de două ori, din penalti, într-un meci, cu stângul şi cu dreptul... Eu mă gândesc cu groază la meciul cu FCSB. Dacă "băieţii" continuă aşa, meciul va fi cu risc maxim. Nu pentru că se vor confrunta fanii dinamovişti cu cei fecesebişti, ci pentru că va fi o confruntare de stradă între dinamovişti şi "dinamovişti". Imaginaţi-vă un scor care n-a mai existat în Liga I ... Impostorii sunt în stare. Câteva cuvinte despre Luana... Atunci când Ana Maria Prodan a vrut să impresarieze jucătorii antrenaţi de Reghe, soţul său, s-a pus o singură problemă: o acceptă sau nu Becali. Cu Luana n-a fost aşa... încasează comisioane familia Rednic!, Strâmbul vrea bani din transferuri etc De ce această dublă măsură? Chiar nu înţeleg. Şi mai este ceva, nu comparaţi transferurile pe care le face Ana Maria cu cele făcute de Luana. Prima transferă jucători pe care şi-i permite Becali, cealaltă transferă jucători pe care şi-i permite Negoiţă. Credeţi că Luana n-ar putea transfera un Moruţan dacă Negoiţă ar putea plăti? Între bugetul pentru transferuri pe care şi-l permite Becali şi bugetul lui Negoiţă, este o diferenţă comparabilă cu cea dintre bugetul Germaniei şi al României. Pentru dinamovişti urmează o iarnă infernală.Ţineţi aproape! Şi nu uitaţi că Rednic este doar un om.

di livio (158 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 22:09

Liviu, ai dreptate, cam asa e...ieri mi-a scapat chestia cu taranii din ligile inferioare...ieri fusei fermecat de titlu...titlu lu Geambasu era Rusinea Co[smica]...titlu lu Cristinica fu taman ca scarita lu Gicuta...amu, Geambasu a corectat, Grozav nu mai reusi...adica Geambasu n-a corectat ca el nu greseste...el a operat modificarea...amu poate ne esplica Cristinica ce-o fi vrut sa zica cu taranii...o fo da bine, o fo da rau?...no, cam asta-i...no nu vine din engleza

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 9:52

Un articol foarte bun scris de un dinamovist adevarat ...performanta pe langa bani se obtine cu fotbalisti care au caracter ...

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 11:30

N-ar fi prima porecla care nu se potriveste cu omul. Mie Rednic mi s-a parut mereu „sincer si direct“, deschis, destupat nu constipat. "politically correct" e un om cu o scoala buna si functie corespunzatoare ori o curba masculina care accepta sa i-o mai traga cite unul si cauta compromisuri pentru a pluti – el - in butoi ca o nava de razboi – nici una nici alta in cazul lui Rednic. Strimbul vine din perioada in care era parte a MI ca comunist, dadea nas in nas cu tot felul de sifilitici, nu stiu nici eu daca mi-as fi permis sa fiu drept. Dupa cite am auzit era si singurul care stia cu mingea la fel ca Hagi, lucru rar la Dinamo care mergea pe alta filozofie, asa ca trebuia sa-si pazeasca spatele si la antrenamente. --------------------- De ce se tot intoarce in Roma-nia, de unde stie poate pleca doar cu suturi in fund, e un mister. Chiar o fi dinamovist saracu, dar strimb cum e vazut nu-l crede nimeni. Probabil din cauza ficei, care daca i-a cazut cu tronc un ... Gicu imi pot inchipui ce reviste roma-nesti a citit pina s-a implinit. Probabil ca ea are piti prietenele ei si-i place cine stie ce mincarica. Astea si vorbesc toate alintindu-se cea ce doar in noua Roma-nia gaseste. Ultima descalecare, Negoita chiar salvase Dinamo de la desfiintare dar Rednic a adus jucatori si a redresat corabia, asa ca era normal sa cera ceva mai ales ca Negoita ii vindea apoi ca pe ai lui. Cum a plecat ? Bine, acum nu mai e Negoita, e frizerul lui Negoita, pare usor sa preia iar puterea si sa faca el ce stie. Punem pariu ca pleca la fel ?

constantin (241 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 17:07

@17 Nentori Tirana Este posibil ca Rednic să plece cu şuturi în fund, asta nu înseamnă că cei care dau cu şutul au şi dreptate. Rednic, în mod paradoxal, este cel mai înjurat antrenor din România, la nivelul lui. Şi mă refer, în primul rând, la ziarişti. Dar a fost mereu preferat de suporteri. Dacă FCSB-ul era în situaţia lui Dinamo şi se întorceau Olăroiu sau Reghe, Dumnezeule!, toată presa era la piciorele lor. Puteau să facă orice, să spună orice, chiar să dea cu barda-n Dumnezeu.

randoom (1 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 21:44

Noi, fecesebistii semintari ne bucuram sa vedem ca Dinamo a ajuns precum Ioanitoaia. ***. Felicitari pentru articol si umorul de care ati dat dovada!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează