Cadoul uitat și crampoanele ucigașe
Îl pierduserăm demult pe Ilie Balaci, asta ar trebui să ne reproșăm. Lacrimile sunt ca să ne spălăm noi, nu pentru el
Din nou nodul acela în gât. Și ochii care dor când privesc imaginile din alt timp. O chică blondă care îl aleargă pe tot terenul pe Gentile. Lumea lui este stadionul, mingea este planeta pe care o învârte cum vrea el.
Provocator
Este altfel decât ceilalți. S-a născut rebel. Lumea îl iubește fiindcă este rău. El nu coboară din Miorița, nu dialoghează cu stelele. Treaba lui e aici, printre oamenii sătui să privească în pământ. Arta lui este o formă de protest. Îi tratează la fel pe toți. Italieni, nemți, campioni mondiali, campioni europeni. Îi provoacă, îi enervează. Vreți fotbal? Hai să vedem care pe care!
Mai murise o dată
Nu i-ar fi plăcut să vorbim prea mult despre ce i s-a întâmplat acum. Așa cum nu îi plăcea să îl întrebi despre cum murise la nici 27 de ani ucis de crampoanele unui măcelar. Cum adică Ilie Balaci nu mai este? Ce prostie mai e și asta, v-ați pierdut mințile?, te-ar întreba cu vocea lui de fumător de Marlboro, două pachete pe zi. Fac ce vreau cu viața mea, spusese în ultimul interviu din Gazetă. Asta e iluzia noastră, a tuturor, că viața ne aparține.
Judecați și voi!
Nodul în gât și ochii care dor când privesc imaginile de demult. Senzația că l-am pierdut de prea multe ori înainte să îl pierdem definitiv. Nu am știut ce să facem cu Ilie Balaci. Asta ar trebui să ne reproșăm. Cadoul fusese prea mare și l-am ascuns în dulap pentru o zi în care am fi fost pregătiți să ne bucurăm de el. Nu era un dar comod, nu cânta niciodată aria modestiei. În felul lui ireverențios ne spusese că a fost mai bun decât Hagi. „Între mine şi Hagi, puneţi pe hârtie: stângul, dreptul, capul, pieptul, faza defensivă și faceți voi comparația. Vedeți și trofeele, campionate câștigate și în ce condiții.
Ca să faceți o comparație corectă, ar trebui să-i alăturați pe Balaci de la Craiova și pe Hagi de la Sportul Studențesc. Adică în condiții egale”.
Acesta era Ilie Balaci. Este, domnu’ ziarist, este, îmi atrage atenția o voce de fumător de Marlboro roșu scurt. Și lăsați chestiile astea lacrimogene pentru alții. Mai bine v-ați uita cum a căzut Shilton în fund când am dat cu capul, de a înlemnit tot Wembley-ul. Și mai zice lumea că englezii au umor. Să vină la Craiova, la oltenii mei, apoi mai vorbim!
Și din nou crampoanele acelea ucigașe care acum se înfig în inimă, nu în genunchi. Durerea ascuțită, plecarea spre un loc despre care nimeni nu știe nimic. Și tristețea care atârnă mai greu decât o tonă de crampoane care iau vieți de fotbaliști.