Nistor la cimitir
Un subiect sensibil. De viaţă şi de moarte, la propriu.
Viaţa este a lui Dan Nistor, fotbalist la Dinamo, care vrea, ca noi toţi, să trăiască mai bine. Moartea, tragică şi acum la distanţă de aproape două decenii, a fost a lui Cătălin Hîldan. Dinamovist şi el, înnobilat de suporterii milenarişti „Unicul căpitan”. Altă temă sensibilă, pe marginea căreia dacă emiţi îndoieli eşti trimis direct la cimitir.
La cimitir, la mormântul lui Hîldan a fost dus Dan Nistor de câţiva membri ai Peluzei care poartă numele jucătorului trecut în nefiinţă purtând tricoul echipei pe care a servit-o de când era copil. Alături de Nistor şi de suporteri, la pelerinaj a participat şi directorul general Ionel Dănciulescu. Prezenţa oficialului venea să întărească ideea că Nistor ar fi pe cale să îşi piardă credinţa dinamovistă şi trebuie tratat. De fapt, vorbim despre un gest strategic al conducerii, atentă să nu îşi inflameze o dată în plus fanii oricum supăraţi că echipa lor merge prost.
„Să conştientizeze importanţa banderolei pe care o poartă şi să uite de FCSB”, a sunat explicaţia iniţiatorilor demersului. Dar avea nevoie Nistor de o asemenea terapie morbidă? Era el mediul nimerit pentru o astfel de baie de pioşenie? Suprapunerea aceasta empirică de sacru şi profan amestecă periculos lucrurile şi nu rezolvă nimic. E greu de crezut că vizita la cimitir şi la casa părintească a lui Hîldan îi vor scoate din minte lui Nistor oferta lui Becali. În schimb, o contraofertă serioasă a lui Ionuţ Negoiţă, da. Iar aceea întârzie.
Dacă Nistor simte ceva pentru Dinamo asta nu se cimentează cu o excursie printre cruci şi morminte. Dacă are îndoieli şi nemulţumiri, să spună cu voce tare. Fotbalistul curtat parşiv de patronul fecesebist s-a supus, a mers la cimitir, s-a închinat şi s-a rugat pentru sufletul lui Cătălin. Bănuiesc că sincer. Dar nu poate fi obligat să îşi continue cariera de fotbalist profesionist ameninţat că spiritul fostului căpitan îl va pedepsi pentru necredinţa lui. Cătălin Hîldan era un fotbalist inimos şi ambiţios, dar era un om bun. De ce spiritul lui ar fi răzbunător?
Legenda „Unicului căpitan”, una care a crescut mereu graţie elanului suporterilor, este una, viaţa de zi cu zi, altceva. Problemele cât se poate de pământeşti ale lui Dinamo nu vor fi rezolvate cu gesturi extreme. Şi în niciun caz cu aportul îngerilor, ci cu un aport de capital. Sună a blasfemie, dar Nistor, Pesici, Salomao şi ceilalţi nu se hrănesc cu anafură.