Roxana. A noastră sau a lor?

Numirea Roxanei Mărăcineanu în funcţia de ministru al Sportului în Franţa ar trebui să ne spulbere mai multe prejudecăţi. Legate de „francezii ăia cu nasul pe sus” şi în general de ideea că străinii au ceva cu noi. Pe scurt, […]

Numirea Roxanei Mărăcineanu în funcţia de ministru al Sportului în Franţa ar trebui să ne spulbere mai multe prejudecăţi. Legate de „francezii ăia cu nasul pe sus” şi în general de ideea că străinii au ceva cu noi. Pe scurt, nimeni nu are nimic cu nimeni atât timp cât oamenii sunt serioşi şi îşi văd de treaba lor. Iar dacă se întâmplă să fii o persoană care excelează în meseria ei, atunci orice barieră de integrare devine inutilă.

Mărăcineanu, nu Maracineanou
Discuţia implică însă o mulţime de cunoştinţe politice şi sociologice pe care le deţin doar cei care se pricep la toate. Să ne limităm, aşadar, la personajul Roxana Mărăcineanu. Nu neapărat datorită faptului că am cunoaşte-o foarte bine, ci pentru că devine modelul perfect de compatriot care a reuşit „afară”. De om care s-a realizat cum se spune(a) pe la noi. Şi a făcut-o fără să îşi renege o clipă ţara de obârşie, construindu-se concomitent ca un cetăţean model al ţării de adopţie. Plecată de la 7 ani din România, Roxana Mărăcineanu nu a ţinut să arate că a devenit mai franţuzoaică modelându-şi numele ca vreun Georgesco, Ionesco sau Nicolesco. Prin urmare, doamna ministru al Sportului din Hexagon este Mărăcineanu, nu Maracineanou. Şi continuă să deţină paşaport românesc.

Implicare în loc de vegetare
Dincolo de onomastica nealterată, Roxana Mărăcineanu şi-a urmat vocaţia, a muncit şi a câştigat medalii preţioase pentru Franţa. A fost deschizătoare de drumuri pentru înotul de mare performanţă francez, iar după ce a abandonat competiţiile nu s-a retras să îşi rumege tainul (societatea franceză nici nu te încurajează la aşa ceva), ci şi-a completat studiile. Apoi s-a implicat în politică şi în programe sociale. La noi, lucrurile astea sunt privite suspect, ca un mod de a parveni, de a te învârti. Acolo sunt parte a relaţiei pe care un cetăţean implicat o are cu Statul. Cu societatea.

Republica în pas de defilare
Foarte recenta ei numire în echipa prim-ministrului Edouard Philippe, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron, este probabil o recunoaştere/răsplată a activităţii ei din ultimii ani. Mai întâi alături de Partidul Socialist din care însuşi l’enfant prodige Macron a făcut parte până acum vreo doi ani. Apoi împreună cu partidul/mişcarea „La Republique en marche” (transformată acum în varianta prescurtată „En marche”), cea care l-a propulsat la Elysee pe cel mai tânăr preşedinte al Republicii Franceze. Desemnarea Roxanei Mărăcineanu ca ministru al Sportului trebuie citită desigur şi ca un gest simbolic despre formidabila reuşită a demersului integrării. În context, mi se pare potrivit să îi dăm cuvântul chiar doamnei ministru, reproducând o parte a unui interviu apărut în cotidianul Ouest France şi citat de digi24.ro.

„Cu uşurinţa mea de a învăţa franceza şi parcursul şcolar reuşit, eram convinsă că exilul îmi dăduse ceva în plus. O forţă interioară care s-a exprimat şi în nataţie. Carnetele cu note bune şi sportul ne măreau şansele să fim naturalizaţi, aşa cum mi se tot repeta… La 22 de ani, devin campioană a lumii spre surpriza generală şi asta a fost ceva uriaş. Acea Marseilleză reprezenta atât de mult pentru sportul meu. Se spune că am deschis calea pentru Manaudou şi Bernard. Însă atunci când s-a făcut din mine un simbol al integrării, m-am blocat. Victoria mea era pentru mine, pentru ai mei, nu pentru a deveni o franţuzoaică mai bună. Eram o fiică de refugiaţi. Nu mi-a fost facilitat nimic. Mi se părea puţin cam mult ca oamenii politici să se folosească de asta” – Roxana Mărăcineanu

De la Roxana la Viorica
Mi se par cuvintele unui om care are curajul să spună ce gândeşte. Şi care gândeşte cu curaj. Fără îndoială, Emmanuel Macron şi Edouard Philippe nu vor avea în echipă o marionetă numai bună de manipulat. Lucru comun după cum ştim la politicienii din „Micul Paris”. Avem astfel şi explicaţia faptului că o persoană ca Roxana Mărăcineanu vorbeşte şi gândeşte mai bine decât toate ministresele şi metresele guvernelor noastre trecute, prezente şi viitoare. În România, o astfel de Roxană nu va avea niciodată loc de o asemenea Viorică.

O, da, se aud tropăituri în sală. Silence, s’il vous plaît! Sau, şi mai bine, taisez vous!